Acţiunile societăţii "Artrom" Slatina (simbol ART) au avut cea mai bună evoluţie la Bursa de Valori Bucureşti în perioada 07 august - 07 septembrie, dovedindu-se a fi cel mai bun plasament financiar realizat într-o lună. Astfel, cotaţia acţiunilor ART (exprimată în euro) a înregistrat, în perioada de referinţă, o creştere de 21,26%.
Indicele BET-FI (euro), care reflectă evoluţia de ansamblu a preţurilor acţiunilor celor cinci societăţi de investiţii financiare tranzacţionate la BVB, s-a apreciat, în ultima lună, cu 6,63%, în timp ce BETeuro (indicele celor mai lichide zece acţiuni cotate la BVB) a crescut cu 1,24%.
Investitorii care au preferat în urmă cu o lună fondurile mutuale au putut obţine, joi, un câştig maxim de 3,84% dacă au optat pentru unităţi ale fondului de acţiuni "Fortuna Classic" ce s-a dovedit, ieri, a fi cel mai bun plasament de profil.
Persoanele care, cu o lună în urmă, au ales să îşi utilizeze economiile pentru constituirea de depozite în lei la "Banca Comercială Carpatica" au obţinut, ieri, un câştig de 0,32% (exprimat în euro) din suma depusă.
În acelaşi timp, cei care şi-au constituit depozite în euro acum o lună au avut un câştig maxim de 0,33% la "Banca Comercială Carpatica" şi la "Banca Transilvania".
Din cauza deprecierii leului în raport cu euro, păstrarea banilor "la ciorap" nu a fost o investiţie bună în ultima lună. Astfel, persoanele care nu şi-au utilizat resursele băneşti în această perioadă au înregistrat, joi, o pierdere de -0,32% din sumă, raportat la moneda europeană. Nici achiziţia de aur nu a fost o alegere bună din cauza devalorizării acestui metal. Conform datelor furnizate de BNR, valoarea aurului a scăzut, în perioada de referinţă, cu -1,44% în raport cu moneda europeană.