CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 21 - 28 IANUARIE Salt de 2,72% pentru Erste Group Bank la BVB

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 30 ianuarie 2019

Salt de 2,72% pentru Erste Group Bank la BVB

Grupul bancar a anunţat, la finalul săptămânii trecute, că intenţionează să propună acţionarilor pentru acest an un dividend brut de 1,4 euro/titlu, peste cel din rezultatul anului 2017

Acţiunile Erste Group Bank (EBS) au marcat, în intervalul 21 - 28 ianuarie, un avans de 2,72%, în raport cu moneda euro, ceea ce plasează titlurile instituţiei de credit pe poziţia a doua în topul rentabilităţilor înregistrate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), în condiţiile în care, în această perioadă, doar nouă acţiuni listate pe piaţa principală a bursei au beneficiat de creşteri.

Este o performanţă ce apare în condiţiile în care vineri, 25 ianuarie, Erste Group Bank, proprietarul Băncii Comerciale Române (BCR), a anunţat că se aşteaptă la un profit net de aproximativ 1,8 miliarde euro pentru anul 2018, cu circa 37% peste cel din anul anterior, şi că intenţionează să propună acţionarilor un dividend brut de 1,4 euro/titlu, peste cel din rezultatul anului 2017, de 1,2 euro/titlu.

Potrivit Erste, eliberarea unor provizioane de risc în valoare de aproximativ 59 milioane euro şi un nivel de impozitare mai mic de 15% i-au stimulat câştigurile în 2018. Totodată, grupul austriac a subliniat că a beneficiat de pe urma unor dobânzi mai mari în Cehia şi România, astfel că profitul operaţional a crescut până la 2,73 miliarde euro.

Cifra anunţată de Erste Group este superioară estimărilor analiştilor, care mizau pe un profit net de 1,47 miliarde de euro, potrivit Reuters.

Piaţa a reacţionat, în acea zi cotaţia EBS bifând la bursa bucureşteană o creştere de 5,5%, până la 146,65 lei, pe fondul unui rulaj de 1.629 de titluri, peste media celor 20 de şedinţe anterioare, de circa 790 de acţiuni, în timp ce la Viena preţul acţiunii instituţiei de credit a urcat cu 7,43%, până la 31,22 euro/titlu, în contextul unui volum de circa 1,58 milioane de acţiuni, nivel superior mediei celor 20 de zile anterioare înregistrată la bursa austriacă, de circa 0,95 milioane de titluri.

Andreas Treichl, directorul general al Erste Group a declarat la Viena, în data de 28 ianuarie, că taxa pe activele bancare prevăzută în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului n.r. 114/2018 nu va împiedica banca austriacă să facă profit în ţara noastră, potrivit Reuters.

Conform presei austriece, Treichl a precizat că taxa bancară este "neplăcută", dar nu este "un dezastru" şi va împiedica obţinerea de profit doar pentru băncile care lucrează exclusiv în România.

În restul şedinţelor de tranzacţionare din perioada 21 - 28 ianuarie, cotaţia EBS la BVB a avut oscilaţii mai reduse, în toate cazurile rulajul situându-se sub media ultimei luni de tranzacţionare.

După primele nouă luni ale anului trecut, Erste Group a înregistrat un profit net de 1,23 miliarde de euro, în creştere cu 24,4%, faţă de cel din aceeaşi perioadă a anului 2017.

Topul celor mai rentabile acţiuni de la bursa noastră este condus, în perioada avută în vedere, de titlurile Uztel (UZT), care au înregistrat o creştere de 8,15%, podiumului randamentelor de la BVB fiind completat de acţiunile Oil Terminal (OIL) ce au bifat o creştere de 2,34%, în intervalul 21 - 28 ianuarie, în raport cu moneda euro.

Indicele BET, al celor mai lichide cincisprezece companii de la BVB, cu excepţia SIF-urilor, s-a depreciat cu 3,26%, în perioada 21 - 28 ianuarie, în timp ce indicele BET-XT, care include în structura sa cele mai tranzacţionate 25 de titluri de la BVB, a înregistrat o scădere de 2,99%, în acelaşi interval.

Cel mai bun comportament din cadrul ambelor coşuri de acţiuni a fost marcat de acţiunile grupului petrolier OMV Petrom (SNP), al căror preţ a urcat cu 2,19%, în raport cu moneda euro.

În data de 28 ianuarie, cotaţia SNP a crescut cu 0,16%, până la preţul de 0,3215 lei, în contextul unei lichidităţi de 1,6 milioane de titluri, cu mult sub media celor 20 de zile anterioare, de aproape 8,87 milioane de unităţi.

Ponderea titlurilor companiei în indicele BET este de 18,84%, în timp ce în cazul coşului de acţiuni extins, importanţa OMV Petrom este de 16,1%.

Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea (FP), a înregistrat o depreciere de 2,14%, în intervalul 21 - 28 ianuarie, toate componentele sale înregistrând scăderi, în perioada menţionată.

Cu un recul de 1,4%, acţiunile SIF Banat - Crişana (SIF1) reprezintă titlurile cu cea mai mică scădere din componenţa indicelui financiar.

Luni, 28 ianuarie, cotaţia SIF1 a stagnat la preţul de 2 lei, pe fondul unui rulaj de numai 3.971 de titluri, cu mult sub media celor 20 de zile anterioare de tranzacţionare, de circa 45.200 de unităţi.

Ponderea acţiunilor societăţii de investiţii financiare în indicele financiar este de 17,11%.

Clasamentul fondurilor de investiţii, în intervalul 18 - 25 ianuarie, este condus de titlurile BT Index Austria ATX, care au crescut cu 0,27%.

Poziţia a doua a acestui top este împărţită de titlurile YOU INVEST Balanced EUR şi YOU INVEST Active EUR, ambele având un avans de 0,25%.

Cotaţia aurului s-a apreciat cu 1,48%, iar cursul monedei naţionale, în raport cu cea europeană, a scăzut cu 1,15%, în intervalul 21 - 28 ianuarie.

Depozitele bancare în euro au avut o rentabilitate de 0,01%, în intervalul precizat, în timp ce depozitele în lei au avut un randament negativ de 1,15%.

Preţul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, s-a retras cu 4,26%.

Potrivit CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume), ieri, la ora 10:00, criptovaluta se tranzacţiona în apropierea nivelului de aproximativ 3.400 de dolari.

Tot ieri, la ora menţionată, capitalizarea de piaţă a monedei digitale era de circa 59,7 de miliarde de dolari, potrivit site-ului "coinmarketcap.com".

Precizări:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Indicii Bursei de Valori Bucureşti sunt calculaţi pe baza cotaţiilor de închidere, în timp ce în cazul acţiunilor, în calcul este folosit preţul mediu. Piaţa AeRO nu este avută în vedere. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb