• Magnatul Lakshmi Mittal ar putea cumpăra cota de 71% pe care o deţine fratele său, Pramod Mittal, la "Kremikovţi"
Cel mai mare complex siderurgic din Bulgaria, "Kremikovţi" AD, a fost declarat falimentar, săptămâ-na aceasta, de către Tribunalul din Sofia, sentinţa des-chizând calea vânzării companiei.
Instanţa a numit un adminis-trator la "Kremikovţi" şi a lansat procedura de insolvenţă. Administratorul se va întâlni cu creditorii companiei la data de 26 septembrie, la Sofia, potrivit anunţului făcut de Ministerul Energiei şi Economiei din Bulgaria. Oficialii ministerului au declarat: "Decizia Tribunalului va da grupului
Pramod Mittal, patronul "Global Steel Holdings" Ltd. şi fratele mai mic al lui Lakshmi Mittal - directorul executiv al "ArcelorMittal", îşi vinde cota de 71% pe care o deţine la "Kremikovţi", întrucât nu a reuşit să ducă la îndeplinire promisiunile legate de investiţii. "ArcelorMittal", cel mai mare producător mondial de oţel, vrea să preia controlul la "Kremikovţi", la fel şi miliardarul ucrainean Constantin Jevago, proprietarul "Vorskla Steel". Lakshmi Mittal a promis că va prelua datoriile complexului metalurgic şi va investi imediat între 100 şi 150 de milioane de dolari în combinat. Alte investiţii de 500 de milioane de dolari ar urma să fie făcute în cinci ani, dintre care 120 de milioane în măsuri de ecologizare.
Jevago vrea să realizeze o finanţare imediată de 90 de milioane de dolari, din care furnizare de minereu în valoare de 30 de milioane de dolari, dar şi investiţii între 500 şi 650 de milioane de dolari pe o perioadă de cinci ani. Ambii oameni de afaceri promit să menţină locurile de muncă de la "Kremikovţi".
Sindicaliştii metalurgişti au salutat decizia privind declararea falimentului.
Oţelăria din Bulgaria avea datorii de 1,63 miliarde de leva (1,3 miliarde de dolari) la data de 31 decembrie 2007, din cauza "deteriorării progresive" a performanţelor sale economice, au precizat cei din Ministerul Economiei. Cei mai importanţi creditori ai "Kremikovţi" sunt compania de stat "Bulgargas", "National Electricity" Co. şi Compania de Căi Ferate. Instanţa a stabilit ziua de 31 decembrie 2005 drept data de începere a insolvenţei companiei.
"Stabilirea acestei date în 2005 va afecta interesul deţinătorilor de obligaţiuni", a declarat Volker Schwich, vicepreşedinte pentru proiecte în Europa Centrală şi de Est, din cadrul "ArcelorMittal". În opinia sa, întâlnirea cu creditorii a fost stabilită foarte târziu pentru o companie operaţională care are probleme de livrare şi de lichidităţi.
Deţinătorii de obligaţiuni au sfătuit guvernul de la Sofia şi instanţa care se ocupă de caz să îndeplinească procedurile de insolvenţă într-o manieră transparentă şi corectă, şi să respecte drepturile investitorilor. Printre aceştia din urmă se numără "York Credit Opportunities Fund" LP din SUA şi "QVT Fund" din Marea Britanie.
"Kremikovţi", grup construit în timpul regimului comunist într-o suburbie a Sofiei, este cel mai mare complex metalurgic bulgar, cu o capacitate anuală de producţie de 1,4 milioane de tone de oţel şi 8.000 de salariaţi. Pramod Mittal deţine, din 2005, 71% din "Kremikovţi", iar statul bulgar - 25,3%.