Cerealele ucrainene ajung în UE şi nu în ţări sărace, acuză Putin

S.B.
Internaţional / 7 septembrie 2022

Cerealele ucrainene ajung în UE şi nu în ţări sărace, acuză Putin

Preşedintele rus Vladimir Putin acuză miercuri faptul că o majoritate a exporturilor de cereale ucrainene ajung în state membre ale Uniunii Europene (UE) şi nu în ţări sărace, ceea ce ridică un risc al unei "catastrofe umanitare", informează news.ro.

"Aproape toate cerealele exportate de Ucraina sunt trimise nu în ţări în curs de dezvoltare şi în ţările cele mai sărace, ci în ţările Uniunii Europene (UE)", a denunţat el la Forumul Economic al Estului (EEF), dedicat Asiei, la Vladivostok, în Extremul Orient rus.

"Acest lucru ar putea să conducă la o catastrofă umanitară fără precedent. Poate că ar trebui să reflectăm la limitarea exporturilor cerealelor şi altor produse alimentare pe această cale", a ameninţat el.

"Mă voi consulta cu preşedintele turc (Recep Tayyip) Erdogan", care a patronat Acordul de la Istanbul care permite exportul de cereale ucrainene, a continuat Putin.

Vladimir Putin face aceste declaraţii în contextul unor îngrijorări persistemte cu privire la securitatea alimentară mondială, afectată de consecinţele Războiului rus în Ucraina.

Acordul de la Istanbul a permis o reluare a exporturilor de cereale ale Ucrainei, însă Rusia se plânge de mai multe săptămâni de blocarea exporturilor ruseşti alimentare, din cauza sancţiunilor impuse de Occident.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Dar sprijinul UE nu poate fi chiar GRATIS nu ??!!

    Prosperitatea Europei s-a bazat pe energia, cerealele, materiile prime ieftine pe care nu le detine, de accea operatiunea militara speciala continua. O sa vedem cat de optimisti si cati o sa iesim din iarna.

    1. Cereale contra arme,asta a fost programul!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb