Certificatul de "vaccinare", pe masa Comisiei Europene

Gheorghe Iorgoveanu
Ziarul BURSA #Internaţional / 18 martie 2021

Colaj de MAKE

Colaj de MAKE

Comisia Europeană a prezentat, ieri, propunerea pentru implementarea Cer­tificatului verde digital, în vederea redeschiderii turis­mului şi a liberei circulaţii în interiorul UE, în contextul pandemiei de Covid-19. Nu este vorba despre un document legat strict de vaccinare, ci despre un act din care să reiasă care este starea de sănătate a cetăţenilor referitor la Covid-19.

Decizia oficialilor de la Bruxelles a fost luată în contextul în care ţările din sudul Europei - Italia, Spania şi Grecia - ale căror economii sunt dependente de turism, au nevoie ca activităţile din acest domeniu să se desfăşoare în condiţii aproape de normalitate, pentru a reduce pierderile din PIB.

Practic, certificatul digital verde propus de Comisia de la Bruxelles se referă la trei tipuri de documente: certificat de vaccinare, certificat privind

testarea pentru Sars-Cov-2 (prin teste RT-PCR sau teste antigenice rapide) şi certificat pentru persoanele care s-au vindecat de Covid-19.

Documentele respective vor fi eliberate în format digital sau pe suport de hârtie, vor avea un cod QR care va contine informatiile esenţiale necesare, precum şi o semnătură digitală care să ateste autenticitatea adeverinţei.

Comisia va institui un portal şi va sprijini statele membre să dezvolte programe informatice pe care autorităţile să le poată utiliza pentru a verifica toate semnăturile de pe respectivele certificate în întreaga UE. Datele cu caracter personal ale deţinătorilor certificatelor nu sunt transmise către portal şi nu sunt păstrate de statul membru care efectuează verificarea. Certificatele vor include un set limitat de informaţii, cum ar fi numele, data naşterii, data eliberării, informaţii relevante cu privire la vaccin/test/ vindecare şi un identificator unic al documentului.

Documentele vor fi disponibile gratuit, în limba sau limbile oficiale ale statului membru emitent, precum şi în limba engleză.

Pentru a fi gata înainte de începutul verii, această propunere trebuie să fie adoptată rapid de Parlamentul European şi de Consiliu. În paralel, statele membre trebuie să pună în aplicare cadrul de încredere şi standardele tehnice, convenite în cadrul reţelei de e-sănătate, pentru a asigura punerea în aplicare la timp a certificatelorr electronice verzi, interoperabilitatea acestora şi respectarea deplină a protecţiei datelor cu caracter personal. Scopul este ca lucrările tehnice şi propunerea să fie finalizate în lunile următoare.

Sistemul de certificate electronice verzi este o măsură temporară, care va fi suspendată de îndată ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) va declara sfârşitul pandemiei Covid-19.

Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, a explicat: "În primul rând, care este funcţia acestui certificat? Arată sau afirmă dacă persoana respectivă a fost fie vaccinată, fie a avut un test negativ recent, fie s-a recuperat din Covid-19 - şi are astfel anticorpi. În al doilea rând, acest certificat ne va asigura că rezultatele - sau ceea ce arată, datele, setul minim de date - sunt recunoscute reciproc în fiecare stat membru. Şi, în al treilea rând, cu acest certificat digital, ne propunem să ajutăm statele membre să restabilească libertatea de circulaţie într-un mod sigur, responsabil şi de încredere".

Vera Jourova, vicepreşedintele Comisiei Europene, a completat: "Certificatul electronic verde oferă o soluţie la nivelul UE pentru a garanta faptul că cetăţenii Uniunii beneficiază de un instrument digital armonizat menit să sprijine libera circulaţie. Acesta este un mesaj pozitiv, care vine în sprijinul redresării economice. Principalele noastre obiective sunt acelea de a oferi un instrument uşor de utilizat, nediscriminatoriu şi sigur, care să respecte pe deplin protecţia datelor".

Didier Reynders, comisarul european pentru justiţie, a afirmat că deţinerea unui certificat electronic verde nu va constitui o condiţie prealabilă pentru libera circulaţie, iar persoanele care nu deţin o astfel de adeverinţă nu vor face nicidecum obiectul unor discriminări: "O abordare comună la nivelul UE ne va ajuta nu numai să restabilim treptat libera circulaţie în interiorul UE şi să evităm fragmentarea, ci va fi şi o şansă de a exercita o influenţă asupra standardelor mondiale şi de a da un exemplu, întemeindu-ne pe valorile noastre europene, cum ar fi protecţia datelor".

Cert este că persoanele care vor dori să călătorească într-un alt stat al Uniunii Europene o vor putea face imediat dacă vor avea asupra lor unul dintre cele trei tipuri de certificate. Din cele transmise de Didier Reynders, reiese că persoanele pot călători fără certificatul respectiv, dar la intrarea într-un stat membru al Uniunii care solicită astfel de documente, va fi nevoit să se supună testării, aşa cum este şi în prezent.

Propunerea Comisiei Europene a fost făcută exact cu o săptămână înaintea şedinţei Consiliului European, în care cei 27 de şefi de state sau guverne vor discuta despre aşa numitul paşaport de vaccinare.

Grupul Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European a salutat propunerea Comisiei Europene, despre care spune că ar urma să permită o libertate de mişcare mai sigură şi mai uşoară în Europa.

"Putem face acest lucru posibil prin instituirea unui certificat de vaccinare. Parlamentul European ar trebui să adopte de urgenţă această propunere pentru a fi pregătiţi pentru vară. Ne aşteptăm să primim un mesaj puternic de susţinere a propunerii de la Consiliul European, săptămâna viitoare", au declarat Manfred Weber, preşedintele grupului PPE, şi Jeroen Lenaers, purtătorul de cuvânt al grupului pentru libertăţi civile, potrivit unui comunicat de presă.

Păreri împărţite la Bucureşti, referitor la viitorul document european

Referitor la introducerea noilor documente, în urmă cu două zile prim-ministrul Florin Cîţu spunea că nu vede sensul paşaportului de vaccinare până când nu vor avea toţi românii şansa să se vaccineze împotriva Covid-19. "Ar însemna o discriminare pentru cei care vor să se vaccineze şi nu pot", a precizat, marţi, premierul Florin Cîţu.

În schimb, vicepremierul Dan Barna a anunţat că documentul respectiv ar putea fi un mare avantaj mai ales pentru cei care călătoresc des şi care nu vor mai fi nevoiţi să stea în carantină.

"Din punctul nostru de vedere, poate fi o variantă temporară, soluţia este succesul cât mai rapid al campaniei de vaccinare. Apropo de cei care se consideră discriminaţi, nu e niciun fel de discriminare, e o chestiune de opţiune personală", a afirmat Dan Barna.

Preşedintele Klaus Iohannis a evitat, în declaraţia făcută aseară, să vorbească despre propunerea Comisiei Europene. Cu toate acestea, după şedinţa, în sistem videoconferinţă, a Consiliului European de la sfârşitul lunii trecute, Klaus Iohannis a spus că este nevoie de o abordare coordonată şi unitară la nivel european şi a susţinut că respectivul certificat de vaccinare ar trebui utilizat pentru scopuri medicale, iar procesul de identificare a elementelor tehnice pe care să le conţină un certificat la nivel european va trebui să continue.

"Certificatul verde digital este conceput ca un document care să faciliteze libertatea de mişcare. Vom călători mai uşor şi cu mai puţine emoţii. În acest moment, fiecare ţară are cereri diferite de la cei care călătoresc. Unele ţări cer teste negative, altele declaraţii de tot felul, altele certificate medicale sau de vaccinare. Toate aceste documente sunt emise în formate diferite, în limbi diferite şi procedurile de verificare sunt lungi şi greoaie. Există şi riscul falsificării acestor documente. Un certificat unic, emis de o ţară, verificabil pe o platformă comună, printr-un cod de bare, simplifică tot acest proces", a arătat Adina Vălean, comisarul european pentru transporturi.

Domnia sa a subliniat că acesta nu este în niciun caz un document discriminatoriu.

"O ţară nu poate bloca accesul pe teritoriul ei cetăţenilor nevaccinaţi - poate cere un test negativ, poate cere dovada imunităţii naturale, dar nu poate primi doar oameni vaccinaţi. Acesta ar fi, fără îndoială, un abuz împotriva dreptului la liberă circulaţie. Nicio linie aeriană, să zicem, nu poate condiţiona accesul la serviciile ei de transport de un vaccin. A ne asigura că o persoană e sănătoasă atunci când călătoreşte nu este echivalent cu a condiţiona călătoria de un vaccin", a mai spus comisarul european Adina Vălean.

Liderul grupului Renew Europe, Dacian Cioloş, susţine că "este nevoie de o cântărire cu bună măsură a acestei teme pentru a nu discrimina o parte dintre cetăţenii care fie nu au încă acces la vaccin ori nu au voie să se imunizeze astfel din motive medicale sau alte considerente". "Soluţia propusă de Comisie acum este cea corectă pentru că nu discrimizează, dar în acelaşi timp facilitează circulaţia. Evitarea termenului «paşaport» sau orice cuvânt care poate fi asociat cu ideea de graniţe în Uniunea Europeană este un alt lucru important", a declarat Dacian Cioloş.

Europarlamentarul USR PLUS Nicu Ştefănuţă consideră proiectul certificatului verde digital european o iniţiativă care răspunde nevoii de a uşura circulaţia persoanelor şi un pas înainte spre normalizarea circulaţiei în Europa.

"Comisia Europeană a explicat cât se poate de clar că aceste certificate nu pot constitui condiţii pentru a călători. Trebuie să ne raportăm la situaţia de azi, nu de acum doi ani, dinainte de pandemie. (...) Ne dorim ca în trei luni să avem o soluţie aşa încât să avem suficientă populaţie vaccinată, pentru a nu crea discriminări şi, în acelaşi timp, să asigurăm mobilitatea. Vreau să asigur românii că certificatul verde digital e un pas înainte spre a ne relua viaţa de dinainte de pandemie" a spus Nicu Ştefănuţă.

Dacă pentru state ca România şi Bulgaria acest certificat verde digital s-ar traduce ca fiind încă un document necesar pentru cetăţenii lor pentru a se deplasa în interiorul Uniunii Europene, pentru cei din statele membre Schengen reprezintă, practic, o suspendare, dacă nu o anulare, a libertăţii totale de mişcare în zona respectivă. În acest context, ne-am aştepta ca primii care se opun introducerii acestui certificat verde digital să fie cetăţenii din spaţiul Schengen.

În documentul prezentat ieri la Bruxelles, oficialii europeni susţin: "Libera circulaţie a persoanelor care nu prezintă un risc pentru sănătatea publică, de exemplu pentru că sunt imuni la şi nu pot transmite Sars-Cov-2, nu ar trebui să fie restricţionată, deoarece astfel de restricţii nu ar fi necesare pentru atingerea obiectivului urmărit".

Această afirmaţie pare să contrazică declaraţiile făcute, în ultima vreme, de specialiştii din domeniu. Până acum, epidemiologii din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi cei de la nivel european şi naţional susţineau că cei care au devenit imuni la boală, prin vaccinare, pot transmite virusul după vaccinare, fiind obligaţi să poarte în continuare masca de protecţie.

----------------------

Deschiderea ţărilor faţă de certificatul verde digital

Implementarea certificatului verde digital, deşi văzut de majoritatea ţărilor drept soluţie pentru revigorarea turismului şi pentru libera circulaţie, a atras, totodată, temeri şi neîncredere.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi-a exprimat încă de luna trecută îngrijorarea că vaccinarea prioritară a călătorilor este în detrimentul celor mai vulnerabile populaţii din alte părţi ale lumii, în timp ce dozele sunt limitate. Comitetul său de urgenţă a precizat că "persoanele care nu au acces la vaccin ar fi împiedicate pe nedrept să călătorească dacă dovada vaccinării devine obligatorie", conform presei străine.

✓ Franţa considera, la finalul lunii trecute, dezbaterea cu privire la certificatele de vaccinare "prematură", când doar 222 milioane de doze fuseseră administrate în întreaga lume, dintr-o populaţie mondială de aproximativ 7,8 miliarde.

✓ Germania s-a arătat, de asemenea, reticentă la această idee, temându-se că, astfel, va fi forţată vaccinarea de facto şi va fi discriminatorie. Comitetul său de etică a subliniat, de asemenea, că eficacitatea efectivă a vaccinului în reducerea transmiterii coronavirusului nu era cunoscută.

✓ De cealaltă parte a baricadei, se situează Israel, care a reuşit să vaccineze mai mult de jumătate din populaţie şi care a creat, la data de 21 februarie, "paşaportul de vaccinare" - un document fizic sau o aplicaţie care afişează "permisul verde" ("green pass") pentru activităţi care au fost interzise anterior din cauza măsurilor restrictive impuse de pandemie. "Paşaport verde" intern este necesar pentru accesul în sălile de sport din ţară, teatre, sinagogi şi hoteluri. Documentul oficial este valabil şase luni, iar cetăţenii îl pot obţine la o săptămână după a doua doză sau dacă au contractat deja COVID-19.

✓ De asemenea, au fost încheiate acorduri cu Grecia şi Cipru, astfel încât cetăţenii lor vaccinaţi să poată călători fără restricţii între ţările semnatare. Grecia a început să lucreze la paşapoartele de vaccinare, dorind să deschidă turismul vizitatorilor străini în această primăvară. O fază pilot de zboruri care vor aduce vizitatori din unele ţări europene, Israel şi Regatul Unit va începe în aprilie. În acest context, Ministerul Turismului din Grecia a semnat un acord de "green pass" cu Israelul şi lucrează la acorduri bilaterale similare cu încă zece ţări: Regatul Unit, Statele Unite, Canada, Australia, Serbia, Rusia, Ucraina, China, Emiratele Arabe Unite şi Arabia Saudită.

✓ Ciprul, care doreşte impunerea paşapoartelor, a anunţat că va elimina unele cerinţe, precum testarea şi carantina, pentru călătorii care vor dovedi că au fost vaccinaţi.

✓ Pe de altă parte, Suedia şi Danemarca au anunţat introducerea iminentă a certificatelor electronice de vaccinare care le permit locuitorilor să mănânce în restaurante sau să participe la concerte.

✓ Polonia, la rândul său, este pro-paşaport de vaccinare.

✓ Slovacia şi-a exprimat sprijinul faţă de introducerea permisului verde, despre care guvernul crede că ar permite libera circulaţie în spaţiul comunitar.

✓ Pentru Portugalia, certificatul de vaccinare este considerat mai uşor de gestionat decât cerinţele actuale impuse de pandemia Covid-19. Dar mai multe ţări se bazează în principal pe paşapoarte de vaccin pentru a facilita sosirea turiştilor.

✓ Thailanda ia în considerare în mod serios măsuri similare, mai scriu sursele citate.

✓ Islanda, la rândul său, a început să creeze certificate de vaccinare pentru proprii cetăţeni la sfârşitul lunii ianuarie, care ar trebui să faciliteze circulaţia între ţări.

✓ Statele Unite şi-au exprimat interesul pentru ideea paşaportului digital al vaccinării. Joe Biden a semnat un ordin executiv în primele zile ale preşedinţiei sale cerând agenţiilor sale guvernamentale să "studieze fezabilitatea" ideii.

✓ Şi Marea Britanie intenţionează să profite de preşedinţia G7 pentru a avansa implementarea unui paşaport de vaccinare recunoscut de toate ţările.

✓ Totodată, autorităţile din Canada lucrează la emiterea unui paşaport digital al vaccinării.

✓ Austria este pentru acest tip de paşapoarte şi le solicită altor state din UE să le adopte ca să susţină redresarea industriei turistice afectate.

✓ În Estonia, România, Georgia şi Polonia, le va fi suficient să demonstreze că au fost vaccinaţi pentru a fi scutiţi de carantină la sosire.

Opinia Cititorului ( 45 )

  1. Este adevărat că OMS a scos gripa de pe lista bolilor și a înlocuit-o cu covid19? E destul de greu să filtrezi realitatea de fake news in prezent.

    1. da, e adevarat, am vazut si eu

      da, dar nu se refera in general

      e vorba doar de statisticile anului asta

      sunt statistici 

    Aceasta adeverință este un instrument de control totalitar a mișcării populației.

    Cu ce e diferit că te deplasezi de la București la Brașov în interiorul UE sau de la București la Viena în interiorul UE??

    Sclavi, treziți-va !! 

    1. Ești un izvor nesecat de fake news. Amesteci adevărul cu minciuna și cititorii nu mai scriu ce să creadă când dau de comentariile tale. Lasă-te!

      Acest "Cristian" este de fapt o oaie, care habar n-are ce inseamna cuvintele pe care le foloseste. De aceea, el ne inderamna "sa nu ne cramponam de cuvinte".

      Behehe! 

      Simplu.Autoritatilor nationale le revin responsabilitatile legate de pandemie pe teritoriile tarilor lor. Brasovul este gestionat de Guvernul Romaniei, iar Viena este gestionata de Guvernul Austriei.

      Ai inteles, sclavule analfabet? 

      "Control al miscarii", nu "control a miscarii". 

      Daca esti analfabet, esti sclav.

      Un sclav analfabet vrea sa fie lider al revolutiei de la bufetul satului. 

      de fapt tu esti oaia [Comentariu eliminat conform regulamentului]!

      Cristian are dreptate! Mare dreptate!  

      Vi se fura drepturile fraierilor! 

      Vi se fura? Tie nu ti se fura? Mai, dar voi nu sunteti un analfabet, ci sunteti o turma! Behehe, behehe!

      idiotii care sustin aceasta dictatura cu creierul lor mic si flasc , isi inchipuie ca pe ei nu-i afecteaza , ei sint separati de restul si vor trai altfel !

    discutie pe la granite ....

    este vita vaccinata? ... are capsa aia de plastic ca e vaccinata pusa la ureche?  

    din fundal se aude vociferarea turistului : [ muuuuuuu....myyyyuuu.....muuuu u ]  

    da, am vazut, sunteti vaccinat, treceti la pascut iarba in insulele Canare... . 

    1. Auzi, bai, cap sec, da' tu esti vreun apatrid, de te dai asa cocos?! Tu nu ai C.I., nu ai pasaport, pe tine nu te verifica la Ruse cand te duci la Bulgari?! Nu ai card de sanatate? Te jeneaza la buzunar certificatul asta electronic? Care-i faza, ce drept ti se incalca?

      Toti boi cu privacy-ul in gura si cu drepturile omului si ei nu stiu sa scrie.

      P.S.: "Capsa aia de plastic" se cheama crotal; sa nu-mi zici ca asta e un sarpe, ca-i cu doua sensuri cuvantul, polisemantic. 

      Ia uite, am uitat un "i" la "boii"...

      lasa i-urile .... am inteles din prima

      nu, eu nu ies din tara 

      ar putea sa ma doara in cot 

      doar ca banuiesc ca bulangii astia daca vad ca le merge o data, o sa tot extinda politicile astea de invadare a spatiului privat, personal, al fiecarui individ.  

      si la un moment dat o sa ma deranjeze si pe mine 

      bai paulica (am bagat un "a" asa... de civiliazat ce sunt...not!) stii cum o sfarsesc statele care suprareglementeaza, supralegifereaza, supracontroleaza si intra adanc in vietile private ale oamenilor ?  

      sfarsesc in dictatura.  

      orice sistem autoritarist intra masiv in intimitatea oamenilor (in acest caz prin tehnologie)  

      stii cum o termina TOATE DICTATURILE nu?  

      iti zic eu , paulica ! 

      IN SANGE SI REVOLUTII !  

      Uneori e bine s-o lasi naibii asa cum e viata... fara buletin cu cip, pasapoarte covid si alte tampenii de gen. Toate astea conduc la dictatura , paulica.  

      Acum iti dau liber, pleaca inapoi la stapanii tai care ti-au bagat idei de suprareglementare etatista in cap.  

      p.s. In UE si Romania NU E DEMOCRATIE.

      DAR TU ESTI ISTET SI STIAI ASTA DEJA NU?  

      pe tine de ce te jeneaza sa fii un om liber si vrei neaparat in lesa ? doar asa ca esti prost ?

      e promotor pro-sistem dictatorial ... probabil isi ia un salariu de la ei - altfel nu ar putea sustine asa tampenii

      Genul de comentariu 3.1 il vad si la alte articole, ca raspuns acid la o opinie postata: totdeauna agresiv in formulare, totdeauna include o jignire ca sa deturneze discutia de la argumente la cearta.

      Poate n-ai citit opinia postata?! Cum ai caracteriza-o? Contine urmatoarele: "este vita vaccinata?", "vociferarea turistului : [ muuuuuuu....myyyyuuu.....muuuu u ]", "treceti la pascut iarba". Deloc agresiv, nici-o jignire, nu deturneaza discutia de la argumente la cearta, nu?

      Dar raspunsul la raspunsul acid, l-ai citit? Minunat joc de cuvinte ala cu paulica, un clasic in viata, nu? In incheiere il citez: "Acum iti dau liber, pleaca inapoi la stapanii tai" 

      Am fost la stapanii mei, reptilienii, si sunt foarte ofticati ca nu iesi din tara. Nu de alta, dar mor sa vada daca mai semeni cu poza din buletin. Ei tot incearca sa te ispiteasca, dar tu nu si nu, nu pleci de la energia muntilor Bucegi si-n plus, de la tac-tu ai primit porunca.

      Despre drepturi, vieti private, dictaruri si altele, iti vor explica pe larg in plicul cu factura de la Digi Net si Mobil... sau in extrasul bancar, am uitat ca m-ai luat tare. 

      Cu drac, 

      Muuuuuu, ah, m-ai zapacit, ssssssssss 

      P.S.: S-au cracanat de ras la aia cu paulica... not! 

      Cel cu opinia 3 reda o discutie auzita pe la granite, fara sa faca vreo referire la o persoana anume. Te simti "vita vaccinata" ca sa raspunzi agresiv?

      In schimb, la 3.1 tu te adresezi din start cu "bai cap sec" celui de la 3. 

      Scopul tau nu este sa aduci argumente, ci sa jignesti de la bun inceput ca sa duci discutia spre cearta.  

      Un "i" in plus sau in minus iti indreapta gramatica, dar nu-ti scuza abordarea toxica.

      Vorba lui Cocosila, vezi ca esti prost!

      Cum nu e agresivitate sa numesti din prima cealalta parte dintr-o dezbatere "vita". Chiar si sub deghizarea unei scenete de gradinita. A poluat orice (posibila) dezbatere de cum a deschis gura.

      Si tu, sub mantia respectului reciproc, tolerantei si "cum iti permiti, dom'ne", imi ceri sa-mi fie rusine, mie, cel injurat? 

      bun ti-i smocul de iarba, globe-trottere?

      muuuu :)  

      ... 

      hai,hai.... prezinta certificatul de vaccinare, nu te rusina, stim ca si tu esti vita cuiva, ca ai stapan ! :)  

      te-ai nascut din greseala liber ca om... dar pe parcurs... te-ai terminat ca bateria chinezeasca .... si ai alergat sa te injectezi si sa iti iei semnul fiarei pe tine - pasaportul toxic de vaccinare!

      amaratule 

    culmea nebuniei , poti sa 7 cancere si tbc-uri ,sida si holera si sa mergi linistit unde vrei , dar cu covidul lui peste , nu !

    1. covid e pretextul pentru instaurarea dictaturilor pe baze tehnologice.

      el in sine nu e asa un mare risc 

      marele risc e la adresa drepturilor oamenilor ., la adresa libertatilor lor.  

      Deeeeeeeeci, ... sa mai dam pe vena o doza de vaccin anti-covid! Poate devenim ... ahem! :) ... mai liberi ...  

      ... mai liberi eventual de noi insine , dand coltul  

      Ai auzit de pandemia de cancer? Eu nu. Ai spus o prostie si azi nu-ti dau nota, ca ramai din nou repetent.

    Daca cititi propunerea UE, el e gandit generic pentru orice boala. Aceste certificate se "suspenda" cand OMS spune ca nu mai e pandemie si se re-activeaza cand e nevoie.

    Evident, ca daca tot ai asa instrument si infrastructura deja facuta va fi lejer sa fie bagate toate datele de acest fel la nivel de UE. Pana la urma de ce sa mai ai un carnet de vaccinare separat cand ai infrastructura asta mult mai buna, cu semnaturi digitale si care noteaza exact cand, unde, si ce vaccin s-a folosit (si, in mod explicit, daca s-au facut toate dozele necesare). 

    De aici la un card de identitate UE nu e decat un pas. 

    1. De aici la un card de identitate UE nu e decat un pas.

      Descartes , versiunea UE:  

      sunt bolnav, deci exist...

      Se va transforma in ... certificat de buna purtare sau adeverinta de reputatie (model China) si va fi cum e acum Biroul de Credit.. Ai istoric de credit pozitiva, mai ai o sansa, nu ai istoric pozitiv in interactiunea cu sistemul.. esti mort !

      asa e

      abia asteapta birocratii din Sistem asa ceva... o super-putere in mainile lor!  

    A spus aseara Adina Valean - aceasta adeverinta totalitara de Covid nu e conceputa astfel incat sa impiedice libera circulatie a persoanelor, doar faciliteaza trecerea mai rapida prin diverse porti pazite militarizat, din interiorul lagarului european.

    1. Cristian, sa te tii bine ca anul viitor o sa fiarba toata europa ca o supa cu galusti proaste (ca europenii) uitate pe focul deglobalizarii ... ce virus, ce masca? .. .

      Sa vezi atunci lupte de strada cu pulitia  

    "cu acest certificat digital, ne propunem să ajutăm statele membre să restabilească libertatea de circulaţie"

    Tatucii nostri nici macar nu se mai obosesc sa-l citeze pe Orwell, desi procedeaza exact cum a descris celebrul autor. 

    Ministerul razboiului era Ministry of Peace

    Acum un certificat care in cele din urma va conditiona circulatia, este denumit pompos certificat care va restabili libera circulatie. 

    1. Altu' care pana acu' circula liber peste tot fara C.I. sau pasaport. I-au frant aripile cu certificatu' asta. Ti, saracu', si era tanar maica!

      Libertatile oamenilor luate cu forta in cel mai hitlerist mod posibil se dau inapoi cu lingurita conditionat de aplicarea pe mana a semnului FIAREI, un cod QR care are ce culoare hotaraste stapanirea planetei.

      Lipsea Fiara, codu', cipu', nemti... Bravo, Cristica, bravo! 'Rat-ai dracu ei cu cipu' lor. Zi-le, ba!

      Scrie clar în Biblie că nimeni nu va mai putea sa vanda sau sa cumpere fara semnul QR al FIAREI înscris pe mana dreaptă. Iată că se întâmplă exact cum a fost scris.

      corect 100%

      bravo !  

      ...

      da, Cristiane, stiu si eu ce zici tu

      si?  

      ce facem ?

      ne aruncam in cap sau le dam omorul ?  

      sau alta idee: sa le citim la ureche moliftele Sf. Vasile sa iasa dracii din satanistii care promoveaza codul QR? (asta ar fi o idee)

    Sau Segregatia pentru toti! 

    Bantustane și Segregatie pentru toti 

    Ce vor Controlorii Lumii: fara pasaport de vaccinare sau voie de la Militiile Guvernului Mondial nu iesi nici pe stradă, nu mergi la spectacole, nu te duci la cinema, nici intr-o alta tara! De unde se dovedea ca evolutia e un cuvant lipsit de sens, totul inchizandu-se cu Marele Lagar de Concentrare Global sau Marele Bantustan! 

    Citate din ”1984”, de George Orwell: 

    ” And the people under the sky were also very much the same – everywhere, all over the world, hundreds of thousands of millions of people just like this, people ignorant of one another’s existence, held apart by walls of hatred and lies, and yet almost exactly the same – people who had never learned to think but who were storing up in their hearts and bellies and muscles the power that would one day overturn the world.” 

    Și oamenii care sunt sub același cer sunt la fel peste tot – în întreaga lume, sute de mii de milioane de oameni la fel. Oameni care nu știu unii de existența altora, despărțiți de ziduri de ură și minciună, oameni care nu au învățat să gândească, dar care păstrează în inimile, în pântecele și în mușchii lor, puterea care într-o zi va răsturna lumea. 

    8. Never, for any reason on earth, could you wish for an increase of pain. Of pain you could wish only one thing: that it should stop. Nothing in the world was so bad as physical pain. In the face of pain there are no heroes, no heroes. 

    Niciodată, pentru nici un motiv nu ți-ai dori ca durerea pe care o simți să crească. Tot ce ți-ai putea dori e ca ea să se oprească. Nimic nu e mai rău decât durerea fizică. În fața ei nu sunt eroi. 

    10. Freedom is the freedom to say that two plus two makes four. 

    Libertatea este libertatea de a spune că doi plus doi fac patru.” 

    1. Altfel zis:

      Aveti voie sa faceti TOT ..... ce va zic eu. 

      Wow!

      ce experienta!

      sa traim ce e in cartea aia! 

      Ce traim astazi reprezinta germenii viitorului stat mondial totalitar care are nevoie de instrumente de control cat mai sofisticate asupra populatiei.

      Pai ori sunt germeni, ori exista.

      Alege! 

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb