CEZ vrea să construiască două noi reactoare la centrala de la Temelin

F.A.
Companii / 3 august 2009

Grupul ceh de utilităţi CEZ a lansat luni o licitaţie publică pentru construcţia a două noi reactoare la centrala nucleară de la Temelin, sudul Cehiei, informează Reuters.

CEZ a cerut anul trecut realizarea unui studiu de impact ecologic pentru noile unităţi, însă luni a apreciat că numai procesul administrativ ar putea dura şapte până la opt ani iar noile unităţi ar urma să fie gata în aproximativ 15 ani.

Centrala de la Temelin, 65 de kilometri de graniţa de Austria, este o sursă de fricţiuni între cele două state membre ale Uniunii Europene. Construcţia actualelor două unităţi ale centralei, bazate pe o tehnologie rusească, a început în anii 1980. Ulterior cele două reactoare au fost modernizate cu tehnologie americană, însă au rămas controversate din cauza numeroaselor probleme apărute în funcţionarea lor.

De asemenea, CEZ a mai anunţat că analizează o opţiune pentru construcţia altor trei reactoare nucleare la o serie de locaţii potenţiale din Europa. grupul de utilităţi a precizat că capacitatea şi tipul reactoarelor va fi determinat în urma procesului de licitaţie, însă acestea trebuie să fie reactoare răcite cu apa uşoară din generaţia a treia.

CEZ este cea mai profitabilă companie din Cehia, iar în ultimii ani a achiziţionat mai multe active în Polonia, România, Bulgaria şi alte state din Balcani. În România, CEZ distribuie şi furnizează electricitate către 1,4 milioane de clienţi.

CEZ România SRL, filială a grupului ceh CEZ, a fost înfiinţată în 2005 prin achiziţionarea pachetului majoritar de acţiuni la compania de distribuţie Electrica Oltenia, cea mai mare dintre cele opt filiale de distribuţie şi furnizare a energiei electrice deţinute de Electrica, deservind şapte judeţe - Argeş, Dolj, Gorj, Olt, Mehedinţi, Teleorman şi Vâlcea. La data de 15 martie 2007 a fost creată CEZ Vânzare, iar Electrica Oltenia şi-a schimbat denumirea în CEZ Distribuţie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb