Mascarada candidaţilor

Vin alegerile, fraţilor! Şi? Cum, "şi"? Păi, nu suntem noi cu toţi încremeniţi în proiectul "Cetăţeanul turmentat"? Suntem! Drept pentru care, acum, ca şi în vremurile cînd geniul lui Caragiale compunea nemuritorul tablou al "structurilor genetice", perene şi prea puţin mutante ale politicii din bătătura noastră, ne întrebăm nedumeriţi: Bine, dar eu cu cine votez? Votezi cu cine pofteşti, o să spună exasperat Tipătescu! Păi, dacă-i după pofte, eu nu poftesc pe nimeni, zice cu năduf acelaşi cetăţean abţiguit. O să votăm-luptăm, contra Guvernului, zice Zoe, în duet cu Caţavencu! Ei aş, eu nu lupt contra Guvernului, zice înţelept şi precaut acelaşi Cetăţean mirosind cale de o poştă... probabil a "rom de jamaică". O să votaţi pe cine aţi mai votat şi pînă acum, va spune plin de greutate politică Trahanache. Noi votăm pentru candidatul pe care-l pune pe tapet partidul întreg...pentru că de la partidul întreg atîrnă binele ţării şi de la binele ţării atîrnă binele nostru... Da...dar cine-i candidatul?

Întrebarea aceasta, într-un sistem politic şi instituţional cît de cît democratic şi cît de cît aşezat în reguli ar trebui să nu aibă nici un rost. În America, candidaţii pentru Casa Albă sunt cunoscuţi cu aproape un an înainte. Oficial, primesc investitura partidelor cam cu trei luni şi jumătate înaintea scrutinului. În alte părţi, candidaţii la mandatele de guvernare sunt cunoscuţi tot timpul, pentru că, de regulă, şeful partidului este candidatul oficial pentru funcţia de premier/preşedinte. Vor alt candidat, trebuie să aleagă alt şef de partid! Loteria asta de la noi, în care "mîna invizibilă" scoate din sac numele candidatului cîştigător, cînd vrea şi cînd îi convine, se potriveşte de minune sistemului politic în care ne-am cantonat: o oligarhie cu centri mobili şi instabili care poate fi relativ uşor confundată cu democraţia. Nu de alta dar oamenii noştri, aici în România, nu au de unde să ştie, nu au nici o experienţă directă sau istoric concretă a unei democraţii funcţionale, fie ea tradiţională sau modernă. Experienţa noastră socială de cînd există România este singular aşezată în aria regimurilor autoritar-dictatoriale, în cel mai bun caz pseudo-democratice. Iar cel în care ne ducem acum veacul nu face deloc excepţie. Nu mă credeţi pe mine, atunci poate pe Aristotel: specific regimului dictatorial este acapararea şi folosirea guvernării în favoarea, beneficiul, cîştigul, celor care deţin puterea. Unul singur-dictatură; mai mulţi-oligarhie. Simplu şi precis! Iar dacă nu v-au ajuns trei decenii şi aproape jumătate să vă convingeţi de faptul că guvernările din România post-decembristă au fost acaparate în interesul politic şi material/economic al unor găşti aglutinate sub copertina unor pseudo-partide, aflate în concubinaj cu găşti din "instituţiile de forţă" şi conectate cu vîrfurile unor oligarhii ale puterii de prin afară, mai precis din locurile unde se "semnează" firmanele domniei pentru periferia noastră, atunci nu aveţi decît să dedicaţi şi următorii 30 de ani studiului amănunţit al problemei. Concluziile, însă, sunt gata, vă aşteaptă complet şi precis redactate. De mult, de prin decembrie 1989, ba chiar de mai înainte, cu vreun an şi aproape jumătate!

Bun, şi care-i chichirezul? De ce nu sunt puşi pe tapet, oficial, candidaţii partidelor care contează electoral, PSD şi PNL? Există două motive importante, unul interior şi altul exterior. Din interior, principala problemă a candidaţilor, chiar şi cei aparţinînd partidelor mari, cu inerţie şi greutate electorală semnificativă, cum sunt PSD şi PNL, este erodarea rapidă, instantanee uneori, a credibilităţii candidatului pus suficient de multă vreme sub lupa "curiozităţii" publice. În fapt, "grenadele" care urmează să fie aruncate şi să explodeze în ograda "candidatului advers" sunt din timp pregătite şi este doar o chestiune de "tactică" cînd vor intra în acţiune. Inventarul "scheletelor" din dulapurile fiecăruia dintre cei ce se vor înscrie oficial în cursa pentru prezidenţialele noastre, ca şi în celelalte competiţii ale anului menite să structureze politic guvernarea viitorilor patru ani sunt de multă vreme inventariate şi pregătite pentru a fi exhibate public. Riscul ţinerii candidatului în bătaia puştii care-l pîndeşte de pe reduta adversă este destul de mare şi singurul leac rămîne amînarea cît mai mult cu putinţă a confirmării participării în cursă. Luaţi cazul Ciucă, este cît se poate de grăitor. Nici nu a apucat bine echipa de campanie să-i construiască soclul electoral de "militar intelectual", adică a scris o carte (!), că s-a şi găsit unul să o caute la Biblioteca Naţională. Nu-i! Şi, de aci, s-a surpat jumătate din construcţia începută, ca să nu mai vorbesc despre jumătatea risipită din fondurile de campanie. N-ai ce-i face, din cînd în cînd, buturuga mică răstoarnă şi carul, oricît de mare o fi el! Cîte schelete o fi avînd ascunse prin dulapuri alde Ciolacu, doar echipa de atac a lui Ciucă ştie! Şi, probabil o să ne spună şi nouă, mă rog, dacă nu cumva cad la o învoială înainte de alegeri. Aşa...ca să fie pace...înţelegere şi...să fie bine!

Tema externă este întîrzierea firmanului pentru următoarea formulă de guvernare din România. Furtuna politică din SUA, uriaşele incertitudini de pe scena europeană, Franţa, Marea Britanie, Italia şi nu în ultimul rînd Germania, sunt tot atîtea motive de întîrziere în formularea şi baterea în cuie a soluţiei care ne priveste. Prelungirea incertitudinii nu face altceva decît să împingă spre soluţia de minimă rezistenţă, care nu mai trebuie căutată. Cea care nu cere nici un fel, ori prea puţine ajustări: continuarea guvernării de coaliţie PSD-PNL. Cel mai probabil cu Ciolacu la Cotroceni, pentru a lăsa, dacă nu pîinea, atunci măcar cuţitul care va împărţi "beneficiile guvernării" în mîna liberalilor şi a lui Ciucă. Cît despre candidaţii independenţi, "iepuri" şi "ţinte false" rolul lor va fi foarte redus în aceste alegeri, aproape lipsit de orice importanţă. E bine să fie cît mai multe feţe electorale pe panouri, dă mai bine la democraţie! Doar ştie Caragiale, ce ştie: "Dumneata n-ai nici o grijă, mergem la sigur, la noi opoziţie nu încape...suntem tari, stimabile...tari...Nu o să ai majoritate stimabile...Cum se poate? Să nu te pomeneşti cu vreun balotaz? ...a mai păţit-o şi alţii...Adică, ai puţintică răbdare, balotaj la noi?...zic: nu majoritate, unanimitate o să ai, stimabile."

Şi nu mai daţi vina pe mine, degeaba. Nu de la mine o ştiţi, ci de la Caragiale!!!