China critică ''teribila harababură'' lăsată de SUA în Afganistan

G.U.
Internaţional / 17 august 2021

China critică ''teribila harababură'' lăsată de SUA în Afganistan

China, vecină Afganistanului, a acuzat astăzi SUA că "au lăsat o teribilă harababură" la retragerea lor din această ţară, preluarea controlului de către talibani antrenând scene de haos în special pe aeroportul din Kabul, informează AFP, conform Agerpres.

Beijingul s-a declarat dispus să întreţină relaţii cu noul regim pe care mişcarea islamistă afgană se pregăteşte să-l instituie după 20 de ani de război.

Foarte criticat în SUA, ca şi în străinătate, preşedintele american Joe Biden a asigurat că misiunea Washingtonului nu a fost niciodată de a "construi o naţiune" democratică în Afganistan, ci de a "împiedica un atac terorist pe teritoriul american".

"Acesta este purul adevăr", a reacţionat marţi Hua Chunying, o purtătoare de cuvânt a Ministerului chinez al Afacerilor Externe, care a criticat dur bilanţul uman al celor două decenii de intervenţie americană.

"În Irak, în Siria şi în Afganistan, ceea ce s-a văzut a fost o armată americană care pleacă lăsând în urmă tulburări, divizări, familii devastate şi decimate", a comentat ea în cursul unei conferinţe de presă.

"Au lăsat o teribilă harababură, au lăsat aceste locuri într-o stare dezastruoasă. Puterea şi funcţia SUA sunt de a distruge şi nu de a construi", a ironizat ea cuvintele lui Joe Biden.

Triumful final al insurgenţilor după o ofensivă fulgerătoare a declanşat duminică scene de panică uriaşă pe aeroportul capitalei afgane, singura poartă de ieşire din ţară, precum şi îngrijorare în rândul populaţiei din Kabul.

China are o frontieră comună cu Afganistanul de 76 km. Instabilitatea la vecinul său afgan constituie pentru ea o ameninţare pentru securitatea regiunii sale frontaliere Xinjiang (din nord-estul ţării).

Acest teritoriu a fost multă vrem marcat de atentate atribuite separatiştilor şi islamiştilor de etnie uigură musulmană şi Beijingul îi impune de câţiva ani o supraveghere poliţienească strictă.

Autorităţile chineze se tem în special că militanţi uiguri îşi vor găsi refugiul în Afganistanul vecin, ba încă şi sub regim taliban.

O delegaţie talibană s-a întâlnit la sfârşitul lunii iulie în China cu ministrul chinez al afacerilor externe Wang Yi şi i-a promis că teritoriul afgan nu va fi utilizat niciodată ca bază pentru atacuri antichineze.

Purtătoarea de cuvânt Hua Chunying a cerut marţi talibanilor să "se dezică clar de organizaţii teroriste internaţionale" şi să facă astfel ca Afganistanul să nu devină, din nou, un loc de convergenţă a terorismului şi a extremismului".

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Până și propaganda mondială a titrat că Biden e un distrus terminat. Deci nu mai e vorba de China, Rusia, Coreea de Nord, etc.

    1. Biden nu e un terminat.Niciodata nu ar fi fost momentul oportun sa-si retraga trupele.Acum,China,Rusia si tarile exsovietice isi plang in pumni.Au profitat de securitatea asigurata de trupele NATO atata amar de vreme si dupa ce ca nu au ajutat cu nimic le-au mai vandut si arme talibanilor au bagat strambe,bete-n roata.Sa asigure ei securitatea in regiune!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb