China plasează în carantină un oraş cu patru milioane de locuitori

S.B.
Internaţional / 26 octombrie 2021

China plasează în carantină un oraş cu patru milioane de locuitori

Autorităţile chineze au plasat marţi în carantină Lanzhou (nord-vest), un oraş cu patru milioane de locuitori, din cauza unei intensificări a cazurilor de covid-19, cu 100 de zile înantea Jocurilor Olimpice (JO) de iarnă de la Beijing, informează news.ro.

China - ţara în care a apărut noul coronavirus în urmă cu aproape doi ani - a anunţat marţi 29 de contaminări cu SARS-CoV-2 de origine locală.

Majoritatea acestor cazuri au legătură cu deplasări ale unui grup de turişti contaminaţi.

Acest bilanţ poate părea derizoriu în comparaţie cu cele înregistrate zilnic în alte părţi ale lumii, însă ele determină Beijingul să ia măsuri dure în contextul în care China se pregăteşte să găzduiască la Beijing JO de iarnă, începând de la 4 februarie.

La Lanzhou, toate cartierele rezidenţiale sunt supuse unei "gestionări închise" şi unui control strict al deplasărilor, a anunţat marţi primăria oraşului.

Orice ieşire din casă este posibilă de-acum numai în vederea unor "cumpărături esenţiale", un imperativ impus de pandemia covid-19, sau în vederea "unui tratament medical de urgenţă", au anunţat într-un comunicat autorităţile.

Beijingul este de asemenea tensionat, odată cu apropierea JO.

În ultimele zile, autorităţile le-au cerut locuitorilor capitalei chineze să evite călătoriile "neesenţaile" în afara oraşului şi marile adunări.

Orice persoană care soseşte la Beijing dintr-o regiune în care se înregistrează cazuri covid-19 este necesar să prezinte un test covid-19 negativ.

Maratonul de la Beijing a fost amânat pe termen nedeterminat. Aproximativ 30.000 de persoane urmau să ia parte, duminica viitoare, la acest maraton.

Un semn al gravităţii situaţiei în ochii autorităţilor este faptul că Poliţia Beijingului a anunţat luni că a deschis trei anchete cu privire la nerespectarea regulilor sanitare.

Între suspecţi se află persoane contaminate cu noul coronavirus care şi-ar fi ascuns starea sănătăţii, locuitori plasaţi în carantină care au încălcat carantina şi farmacişti acuzaţi de faptul că au dat medicamente pentru febră şi tuse unor clienţi fără să informeze autorităţile.

China şi-a reluat activitatea socială şi economică aproape normal în 2020, în urma unei urmăriri stricte a deplasărilor prin aplicaţii pe telefoane mobile.

Ea a înregistrat numai doi morţi din cauza covid-19 în decurs de un an.

China menţine o politică sanitară care vizează "zero infecţii" cu SARS-CoV-2, o limitare drastică a intrării pe teritoriul chinez, carantine, izolări şi teste imediat ce apar câteva cazuri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb