Christine Lagarde vine la Bucureşti, în perioada 15-16 iulie

Ziarul BURSA #Internaţional / 3 iulie 2013

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI) Chris­tine Lagarde se va afla în Bucureşti în perioada 15-16 iulie, urmând să susţină un discurs despre identificarea unei "noi paradigme de creştere" economică în regiune, a anunţat, ieri, Fondul, citat de Mediafax.

După România, Lagarde va vizita şi Lituania, pe 17-18 iulie.

"În timpul vizitelor - primele în aceste două ţări de la preluarea funcţiei de şef al FMI în iulie 2011 - Lagarde se va întâlni cu autorităţi şi cu reprezentanţi ai sectorului privat, societăţii civile şi mediului academic, pentru a discuta perspectivele economice şi provocările care urmează pentru fiecare din cele două ţări", potrivit FMI.

La Vilnius, Christine Lagarde va participa la un forum privind provocările şi oportunităţile integrării economice europene, marcând, astfel, începutul mandatului Lituaniei la preşedinţia Uniunii Europene.

Consiliul Director al Fondului Monetar Internaţional (FMI) a avizat, săptămâna trecută, ultimele două evaluări ale acordului cu România şi a aprobat scrisoarea de intenţie transmisă de autorităţile noas­tre.

Acordul României cu FMI şi UE, în valoare de 5 miliarde euro, a fost tratat de autorităţile române ca preventiv, fără să fie trase fonduri.

Înţelegerea a fost parafată în primăvara anului 2011, în continuarea acordului început în 2009, şi trebuia să se încheie în martie 2013. Board-ul FMI a aprobat, în martie, cererea autorităţilor române de extindere cu trei luni a acordului, până la sfârşitul lunii iunie, astfel încât Guvernul să aibă timp să reducă arieratele şi să adopte măsuri de îmbunătăţire a managementului companiilor de stat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb