Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF) Răzvan Burleanu şi selecţionerul Christoph Daum au convenit, în urma recomandării Comisiei Tehnice a FRF, încetarea colaborării înaintea ultimelor două partide din preliminariile Campionatului Mondial din 2018, cu Kazahstan şi Danemarca.
Potrivit unui comunicat de presă publicat pe site-ul FRF, acordul părţilor îşi va produce efectele după validarea acestuia de către Comitetul Executiv, conform prevederilor statutare în vigoare.
Ceilalţi membri ai staff-ului echipei naţionale îşi vor continua activitatea până la numirea unui nou selecţioner, care va decide asupra noii echipe tehnice, precizează sursa citată.
În comunicat se mai arată: "Federaţia Română de Fotbal îi mulţumeşte domnului Daum pentru colaborarea din ultimele 15 luni. Experienţa domniei sale în managementul fotbalului profesionist a fost foarte valoroasă. La echipa naţională au fost impuse standarde înalte în ceea ce priveşte metodologia pregătirii fizice, condiţiile de pregătire, disciplina sportivă, nutriţia, recuperarea medicală, pregătirea mentală, integritatea, comunicarea. Toate aceste elemente sunt absolut necesare pentru obţinerea marilor performanţe în fotbal. Din păcate, nu au fost suficiente pentru a aduce suporterilor români bucuria calificării la Campionatul Mondial din Rusia.
Federaţia Română de Fotbal îi doreşte succes domnului Daum în activitatea sa viitoare!".
Membrii Comisiei Tehnice a FRF au votat în şedinţa de luni pentru demararea procedurilor de reziliere a contractului lui Christoph Daum de către Comitetul Executiv al federaţiei şi au propus variante pentru viitorul tehnician. Printre propunerile membrilor comisiei se numără Dan Petrescu, Cosmin Contra, Mircea Rednic, Ioan Andone şi Gheorghe Hagi, notează News.ro.
Christoph Daum antrena naţionala României din iulie 2016. Sub conducerea sa, prima reprezentativă a disputat zece meciuri (opt oficiale, două amicable) şi a înregistrat trei victorii, trei remize şi patru înfrângeri. La 4 septembrie, selecţionata României a fost învinsă de naţionala Muntenegrului, scor 1-0, în etapa a opta a grupei E şi a ratat orice şansă de calificare la Cupa Mondială din 2018.