Cifra de afaceri a societăţii Concefa SA a înregistrat în primul trimestru al acestui an o creştere cu 84% faţă de perioada similară a anului trecut, într-un context economic încă nefavorabil, potrivit raportului trimestrial transmis BVB. Creşterea a fost generată de veniturile facturate în acest prim trimestru, valoarea lucrărilor de construcţii realizate de companie având o pondere de 92,55%.
Profitul net al societăţii a crescut de la 50.702 lei în trimestrul 1/2010 la 151.791 lei în trimestrul 1/2011, înregistrând o variaţie de aproximativ 200% datorită, în mare parte, veniturilor finaciare mai mari în acest trimestru.
Pierderile operaţionale se datorează iernii extraordinar de friguroase şi de lungi, crescând costurile de încălzire a incintelor în care societatea şi-a desfăşurat activitatea şi scăzând randamentul forţei de muncă.