Cinci judeţe şi Bucureştiul - avertizate cu cod roşu

C.P.
Ziarul BURSA #Companii / 24 iulie 2007

Administraţia Naţională de Meteorologie transmite o avertizare cu cod roşu pentru 5 judeţe - Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov - şi pentru municipiul Bucureşti, pentru astăzi, a anunţat ieri ministrul Eugen Nicolăescu. De mâine există posibilitatea ridicării avertizării de cod portocaliu pentru localităţile din sud-vestul ţării şi a celei de cod galben pentru judeţele din nord-vestul şi centrul ţării, a mai spus Nicolăescu.

Ministrul Sănătăţii (MS) a anunţat că fiecare dintre cele cinci judeţe va primi, pentru o perioadă determinată, un număr de cinci ambulanţe fiecare, iar municipiul Bucureşti va primi 10 ambulanţe. Acestea vor fi preluate prin transfer pe o perioadă de câteva zile de la judeţele atenţionate cu cod galben. De asemenea, la nivelul Ministerului Sănătăţii Publice s-a înfiinţat o celulă de criză, din care fac parte secretarul general şi secretarul general adjunct din Ministerul Sănătăţii, precum şi directorii direcţiilor din minister, directorii executivi ai autorităţilor de sănătate publică din aceste judeţe şi municipiul Bucureşti.

Prin intermediul telefonului verde care a fost pus la dispoziţia populaţiei, cetăţenii care au probleme pot solicita voluntari de la Crucea Roşie, care să-i sprijine în rezolvarea problemelor personale sau de sănătate, a precizat ministrul Sănătăţii. Acesta a reluat recomandările privind evitarea deplasărilor în intervalul 11.00-18.00 şi cele privind consumarea unor cantităţi mari de lichide. Pentru buna derulare a activităţii în această perioadă, ministrul Sănătăţii a anunţat că a amânat cu o săptămână unele examene organizate de Ministerul Sănătăţii.

Ministrul Sănătăţii a subliniat necesitatea respectării condiţiile de procesare, transport şi distribuţie a produselor de origine animală. De asemenea, Nicolăescu a subliniat că este interzisă desfacerea produselor alimentare în spaţii sau locuri care nu au autorizaţie sanitară de funcţionare sau care nu corespund normelor sanitare în această perioadă.

În ceea ce priveşte instituţiile de învăţământ care desfăşoară program cu publicul în această perioadă, ministrul Sănătăţii a recomandat ca această să nu se realizeze între orele 11.00 - 18.00.

Ca urmare a noilor condiţii, programul de lucru al administraţiei locale se modifică, a anunţat ministrul Internelor şi Reformei Administraţiei, Cristian David. Programul de funcţionare recomandat este orele 7.30 - 11.00, respectiv 18.00 - 20.00. De asemenea, ministrul Cristian Davis a declarat că va fi sporit numărul punctelor stradale de prim ajutor, precum şi numărul asistenţilor şi voluntarilor implicaţi în acţiunile de susţinere a persoanelor care nu se pot deplasa. "Pentru a asigura un număr suplimentar de asistenţi, dacă numărul persoanelor care au nevoie de sprijin va creşte, am pus la dispoziţia autorităţilor publice locale echipe speciale de intervenţie din partea jandarmeriei", a arătat Cristian David. El a anunţat restricţia pentru deplasarea autovehiculelor de marfă de peste 7,5 tone se menţine şi este valabilă şi pentru drumurile judeţene, excepţie făcând doar autovehiculele care transportă apă şi produse alimentare de bază.

Ministrul Muncii, Paul Păcuraru, a prezentat rezultatele verificărilor privind respectarea prevederilor OG nr. 99/2000. Potrivit ministrului Muncii, au fost aplicate 348 de avertismente şi 135 de amenzi contravenţionale, în valoarea de 567.500 lei. "În locurile în care angajatorii nu pot asigura integral solicitările prevăzute la art. 4 din OG nr. 99/2000 se recomandă reducerea perioadei duratei de lucru sau crearea alternativă de pauze, astfel încât să se asigure protecţia sănătăţii tuturor angajaţilor. Ministerul Muncii, prin inspecţia muncii, prin direcţia de control, securitate şi sănătate în muncă, va întări toate acţiunile de control în toate judeţele şi în mod deosebit în judeţele având cod portocaliu şi cod roşu", a declarat ministrul Paul Păcuraru.

Codul roşu este instituit în cazul în care au fost înregistrate două zile consecutiv 40-41 de grade Celsius. Potrivit meteorologului Dumitru Baltă, citat de Rompres, codul roşu a fost instituit din cauza faptului că în aceste zone au fost înregistRate temperaturi de peste 40 de grade trei zile consecutiv, în unele zone din Lunca Dunării putându-se înregistra, izolat, temperaturi de până la 43 de grade. Alerta de cod roşu a fost dată doar pentru ziua de astăzi, urmând să se decidă dacă avertizarea va fi prelungită. Potrivit prognozelor, arealul de temperaturi extreme va fi restrâns pentru zilele următoare, a precizat Dumitru Baltă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb