Ciolacu: Componenta de coordonare a politicilor publice în domeniul drogurilor va trece în subordinea directă a premierului

R.S.
Politică / 14 noiembrie

Ciolacu: Componenta de coordonare a politicilor publice în domeniul drogurilor va trece în subordinea directă a premierului

Premierul Marcel Ciolacu afirmă, joi, că tinerii care cad pradă traficanţilor de droguri nu mai pot fi trataţi ca infractori, ci ca victime, arătând că este nevoie de o abordare modernă a acestui fenomen, pentru că simpla represiune nu ajută. Premierul anunţă că va trece sistemul de asistenţă integrată pentru consumatori din subordinea MAI, în subordinea Ministerului Sănătăţii. În plus, componenta de coordonare a politicilor publice în domeniul drogurilor va trece în subordinea directă a Prim-ministrului României, prin intermediul Cancelariei, astfel încât să existe o abordare unitară a întregului fenomen, spune Ciolacu, conform News.ro.

"Tinerii care cad pradă traficanţilor de droguri nu mai pot fi trataţi ca infractori, ci ca victime. Este nevoie de o abordare modernă a acestui fenomen, pentru că simpla represiune nu ajută. Copiii noştri pot greşi, dar locul lor nu este la închisoare! Ei trebuie trataţi şi apoi reintegraţi. Pentru că au viaţa înainte! Iar noi toţi - părinţi, profesori, autorităţi centrale şi locale, asociaţii cu experienţă în domeniu - trebuie să-i ajutăm!", a scris premierul Ciolacu într-o postare.

El arată că, pentru asta, avem nevoie de un plan clar, asumat şi implementat în fiecare unitate de învăţământ, care să vizeze măsuri educative prin care copiii să conştientizeze atât pericolele consumului de droguri, cât şi a factorilor care influenţează consumul, măsuri care să-i determine pe copiii noştri să nu cadă victime ale acestui flagel, scrie News.ro.

"În paralel, este nevoie de reformarea Agenţiei Naţionale Antidrog şi de întărirea măsurilor de sănătate publică antidrog. Ca prim-ministru, voi trece sistemul de asistenţă integrată pentru consumatori, actualmente parte din Agenţia Naţională Antidrog, instituţie în subordinea Ministerului de Interne, în subordinea Ministerului Sănătăţii. În acest mod, persoanele dependente vor fi încurajate să se adreseze celor cărora le pot oferi asistenţă, fără teama de repercusiuni legale. Pentru că, repet, pedepsele stigmatizează, dar nu salvează vieţi", arată premierul.

El menţionează că, "mai mult, componenta de coordonare a politicilor publice în domeniul drogurilor va trece în subordinea directă a Prim-ministrului României, prin intermediul Cancelariei, astfel încât să existe o abordare unitară a întregului fenomen".

"Pasul următor va fi dezvoltarea unui sistem integrat între autorităţile publice centrale, cele locale şi societatea civilă, privind prevenţia, consilierea, tratamentul şi reintegrarea socială a minorilor şi tinerilor, victime ale consumului de droguri", afirmă premierul.

"Vizăm dezvoltarea serviciilor de tratament şi reducere a riscurilor pentru minori, prin înfiinţarea de centre de combatere a adicţiei, campanii de prevenţie (informare şi educare) adresate atât copiilor, cât şi părinţilor, crearea centrelor de consiliere psihologică a minorilor, victime ale consumului de droguri, dar şi a familiilor acestora, precum şi crearea de programe pentru reintegrarea socială a victimelor consumului de droguri. Esenţial este să lucrăm împreună!", mai spune Marcel Ciolacu, scrie News.ro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb