Circulaţia elitelor şi statul paralel (VI)

În sensul sociologiei paretiene, elita îi cuprinde pe cei înzestraţi şi apţi să organizeze optim societatea. Elita este o "clasă pozitivă", căci grupează cele mai înalte capacităţi mentale şi organizatorice menite a conduce. Titlurile ("etichetele") reflectă realitatea aptitudinilor, a pregătirii teoretice şi a disponibilităţii pentru efortul socialmente util pe care le indică. Academicianul, doctorul, profesorul, inginerul, diplomatul, antreprenorul care deţin titlurile respective chiar le merită, iar asta îi caracterizează ca elite propriu- zise, pozitive.

Pareto a admis că această elită pozitivă, meritorie, este un concept pur teoretic. Intuitiv şi empiric, pricepem toţi că este un etalon, un "optim" paretian, nicăieri şi nicicând atins în practică.

În schimb, "elita negativă" sau "elita cu semnul minus", care grupează indivizii cu aptitudini şi capacităţi mentale cu mult sub nivelul indicat de titlul afişat, este endemică, este ca o vegetaţie spontanee. Indivizii respectivi sunt doar purtătorii nelegitimi ai acelor titluri, simulanţii capacităţilor fals prezumate de titlurile afişate. Aceste titluri care nu reflectă realitatea sunt simple "etichete de status", care indică în mod fals competenţa, valoarea socială şi meritul.

Elitele unei societăţi pot ajunge să fie compuse din purtători de etichete de status, adică din simulanţi ai competenţei şi calităţii - desigur, niciodată integral, dar oricum majoritar sau semnificativ. De aceea, conducerea unei astfel de societăţi nu este o meritocraţie, ci o prostocraţie.

România suferă (a suferit dintotdeauna, aşa cum ne-a demonstrat chiar Eminescu) de falsificarea meritelor. În România de azi nu circulă decât rar elitele pozitive. În schimb, circulă "elitele cu semn minus", adică etichetele de status. Din nefericire, în România de azi circulă studiile simulate, trecutul academic falsificat, impostura şi conflictele de interese. Din această perspectivă, România este o prostocraţie, adică un stat condus de proşti fuduli, de impostori şi de simulanţi ai competenţei şi meritelor.

Primenirea elitelor, prin mecanismul ascensorului social descris de Pareto, este aproape imposibilă într-o lume încarcerată în colivia digitală, unde o minoritate vocală şi stipendiată de elitele cu semn minus (care, desigur, vor să îşi menţină statutul şi privilegiile) şi de elitele vulpi (care nu pot rămâne la putere decât prin corupţie, intrigă şi viclenie) simulează majoritatea şi pretind că reprezintă vocea poporului. Această minoritate este compusă fie din idioţii utili ai elitelor negative (în sensul leninist al sintagmei), care le asigură agenda fără mari eforturi de propagandă, fie din tatuaţii mental, care îşi ştanţează pe neocortex semne de inteligenţă şi de afiliere la "ştiinţă şi progres", pentru a (se auto)convinge că fac parte din elite sau măcar din categoria eroicilor lor slujitori şi soldaţi. Plandemia ne-a pus în faţă crunta realitate a tatuajelor mentale - această minoritate vocală şi militantă nu doar că şi-a semnalizat în fel şi chip virtutea digitală (port mască pentru a mă simţi protejat; şi eu m-am "imunizat"; slava Ucraina; save Planet Earth), dar au pretins tuturor să facă la fel, sub sancţiunea raportării la ministerul adevărului şi a excomunicării pe motiv de erezie, negaţionism şi conspiraţionism.

Sub forma circulaţiei etichetelor de status, în România de ieri sau de azi nu circulă elite pozitive, ci nulităţi. Establishmentul şi tehnocraţia acumulează aproape exclusiv nulităţi şi sinecuri politice. Începând cu mediul universitar şi continuând cu instituţiile publice (unele cu atribuţii extrem de specializate şi cu importanţă enormă în siguranţa populaţiei) şi cu întreprinderile publice, decizia este partajată sau transmisă între "etichetele de status", fie ereditar, în familie, fie ca premiu pentru fidelitate politică, fie ca plată pentru aventuri amoroase extraconjugale. O funcţie sau o demnitate publică se exercită graţie titlului politic, adică, etichetei politice de status, iar nu pentru merit şi trecut profesional sau academic ireproşabil. De aici conceptul eminescian de "selecţie socială negativă".

La această contra-selecţie contribuie refuzul popular al curiozităţii, al dubiului sau al contradicţiei ştiinţifice, sigilarea "adevărurilor" ştiinţei stabilite prin consens şi straşnic păzite de gardienii certitudinilor obţinute prin validarea reciprocă a bănuielilor, a ghicelilor norocoase şi a probabilităţilor potrivite cu aşteptările finanţatorilor "cercetărilor" şi, evident, excomunicarea negaţioniştilor şi a ereticilor, după regula medievală a autorităţii - crede şi nu cerceta.

De asemenea, o cauză importantă a acestei contra-selecţii este comercializarea funcţiei birocratice şi a autorităţii ştiinţifice. Sponsorizarea controlorului, a omului de ştiinţă, a doctorului şi a verificatorului faptelor, de către controlat, adică de către potenţialul delincvent, a devenit o practică "naturală", care nu mai miră pe nimeni, pentru că, nefiind sancţionată, ajunge să fie acceptată chiar şi de către persoanele în general principiale. Cine se mai preocupă de valorile religioase şi etice, când elitele vulpi şi elitele "etichetelor de status" se ocupă de combinaţii (în sensul paretian al cuvântului), adică de propăşirea individuală şi de îmbuibarea hedonistă?

O scenă teribilă din serialul Pain Killers (ucigaşi ai durerii) de pe Netflix explică această şocantă impunitate a marilor infractori, care afectează mase mari ale populaţiei prin faptele lor nocive. Miliardarul - patron al companiei pharma americane Purdue reaminteşte, cu cinism, că medicamentul care a ucis şi a cauzat suferinţe şi dependenţe teribile americanilor, fusese autorizat de Food and Drug Administration (FDA) înainte de punerea pe piaţă şi, în plus, fusese mereu prescris de medici, cu sau fără stimulentul sponsorizărilor, deci era sigur şi eficient; dacă au aparut efecte adverse şi accidente fatale, vina aparţine consumatorului, pentru că a abuzat de consum, reglementatorului, pentru că a autorizat, şi medicului, pentru că a prescris; niciodată vina nu incumbă producătorului sau comerciantului medicamentului. Nu mai contează că, prin reclamă mincinoasă şi agresivă, consumatorul a fost determinat să consume excesiv medicamente, că FDA a fost coruptă/indusă în eroare să emită autorizaţia, iar doctorii, au fost plătiţi ori sponsorizaţi pentru a vinde cât mai multe medicamente. Nu mai contează nici că medicamentul chiar era nociv şi chiar ucidea ... Iată cum, prin aruncarea răspunderii asupra întregii societăţi, adevăratul vinovat scapă de răspundere proprie.

Este unul dintre efectele circulaţiei elitelor cu semn minus şi ale prostocraţiei.

Este un efect pe care îl vedem (chit că idioţii utili şi tatuaţii mental refuză să îl vadă) şi în cazul serului experimental de "imunizare" vândut cu imense profituri în plandemie, un efect care se va vedea curând şi în cazul politicilor ecologice minunat concepute de tehnocraţii cu pedigree corporatist.

• Sarcastic, utilizatorii reţelelor sociale se identifică mai ales prin aceste etichete de status ...