Circulaţia feroviară pe relaţia Brăneşti - Săruleşti a fost reluată în condiţii normale de trafic

F.A.
Companii / 14 martie 2011

Compania Natională de Căi Ferate "CFR" SA informează că circulaţia feroviară pe relaţia Brăneşti - Săruleşti a fost reluată în condiţii normale de trafic, arată un comunicat remis redacţiei.

Reamintim că în această dimineaţă, persoane necunoscute au tăiat linia de contact între staţiile Brăneşti şi Fundulea, circulaţia feroviară fiind oprită pe ambele fire de circulaţie în intervalul orar 6.05-8.51. Toate trenurile de călători care se aflau în grafic, în intervalul orar menţionat, au fost oprite în staţiile adiacente. După remedierea parţială a defecţiunii (ora 8.51, firul I), trenurile de călători au circulat între staţiile Brăneşti şi Săruleşti tractate cu locomotive Diesel.

În urma acestei defecţiuni, remediată integral la ora 17:25 (parţial la ora 13:02, pe firul II), opt trenuri de călători au ajuns la destinaţie cu întârzieri cuprinse între 35 şi 182 de minute.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3617
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3503
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7330
Gram de aur (XAU)Gram de aur452.6023

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb