CÎŢU: "Cred că este prima oară când putem să vedem sfârşitul pandemiei"

A.P.
Politică / 26 aprilie 2021

"Cred că este prima oară când putem să vedem sfârşitul pandemiei"

Premierul Florin Cîţu a afirmat, luni seară, că este pentru prima oară când putem să vedem sfârşitul pandemiei sau putem să ne întoarcem la normalitate deoarece avem toate dozele necesare de vaccin, potrivit news.ro.

Florin Cîţu a declarat, luni seară, la TVR1, că am ajuns la un procent de 20 la sută de persoane vaccinate.

"Sunt trei milioane de persoane vaccinate. E important pentru că înseamnă 20 la sută dintre persoanele care trebuie vaccinate. Avem un obiectiv la 1 iunie să avem cinci milioane de persoane vaccinate, peste 30 la sută dintre persoanele care ar trebui vaccinate, persoanele adulte", a transmis premierul.

Întrebat dacă această ţintă este una realistă, Florin Cîţu a răspuns: "E foarte realistă. Calculul este simplu. Am comandat dozele şi ne-am asigurat că avem dozele ca să avem cinci milioane de persoane vaccinate la 1 iunie, în al doilea rând am creat capacitatea, astăzi putem să vaccinăm 120 de mii de persoane pe zi, avem această capacitate. Astăzi s-au vaccinat 81.000"

Premierul a mai afirmat că pentru prima oară putem vedea sfârşitul pandemiei sau revenierea la normalitate.

"Este un moment pe care îl aşteptăm de un an de zile, să avem dozele să ne vaccinăm cu toţii, este un moment important. Cred că este prima oară când putem să vedem sfârşitul pandemiei sau putem să vedem revenirea la normalitate. Până acum primeam mai puţine doze, au fost acele scandaluri, unele doze nu veneau, altele veneau mai târziu", a explicat premierul Cîţu.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Nu exista nicio dovadă că vaccinarea înseamnă sfârșitul pandemiei, e o manipulare mizerabila marca Câțu!

    Nu puneți botul, oameni buni! 

    1. stie dr doctor citu :)))

      isi da si el cu parerea 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb