CÎŢU: "Dacă implementarea reformelor e afectată de coaliţia cu PSD, vom vedea dacă mergem mai departe"

J.P.
Politică / 3 decembrie 2021

"Dacă implementarea reformelor e afectată de coaliţia cu PSD, vom vedea dacă mergem mai departe"

Preşedintele PNL, Florin Cîţu a declarat, joi seară, că guvernarea alături de PSD a fost un "compromis" necesar pentru continuarea reformelor, dar dacă implementarea acestora va fi pusă în pericol, va fi primul care va propune găsirea unei alte formule, conform Agerpres.

"Votul final a fost pentru o guvernare stabilă în care putem să avem voturi stabile pentru a duce mai departe programul de guvernare. Aşa s-a ajuns la acest compromis, care nu este un cec în alb, nu este o coaliţie necondiţionată (...) Rolul PNL în această guvernare este de a duce mai departe reformele pe care le-am început. Avem reforme din PNRR la care ţinem foarte mult, reforma pensiilor (...) , reformele sunt acolo şi le vom face, iar eu voi fi primul care, în momentul în care voi vedea că implementarea acestor reforme este afectată de această coaliţie, de această guvernare, voi merge în PNL şi vom avea o discuţie şi vom vedea dacă este momentul să mergem mai departe sau nu. Nu punem în pericol ceea ce am început (...) Le-am promis românilor aceste reforme şi mă ţin de cuvânt. Vom merge în PNL şi vom lua o decizie. Să ştiţi că sunt opţiuni, dar astăzi aceasta era opţiunea (...) Atunci aşa arătau lucrurile, în momentul în care cei de la USR au dat semne clare că nu vor să mai guverneze cu noi şi minorităţile au spus că nu vor să mai voteze o majoritate alături de USR. Era singura opţiune pentru a avea guvern acum" , a spus liderul PNL la Digi 24.

Cîţu a menţionat că negocierile cu PSD nu au fost uşoare, iar PNL şi el personal a făcut compromisuri "cum nu a mai făcut niciun alt partid din România" pentru a se ajunge la o formulă de guvernare stabilă.

"Noi suntem aici pentru a ne asigura că reformele vor fi implementate (...) Acum avem şansa şi suntem la guvernare cu premier al PNL şi putem să ne asigurăm că reformele care vor face România mai bună şi economia mai competitivă vor fi implementate. (...) Atât timp cât noi vedem că aceste lucruri rămân în picioare şi nu există niciun fel de atac la stabilitatea economică prin buget, că nu se destabilizează economia, nu e niciun atac la statul de drept şi că putem face reformele din PNRR (...), atât timp cât aceste lucruri vor merge mai departe, avem această coaliţie. Când vedem că stabilitatea economică, statul de drept şi reformele din PNRR sunt puse în pericol vom merge în PNL şi vom lua o decizie" , a reiterat Florin Cîţu.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Hahaha...ceea ce va leagă (ciolanul) e peste ceea ce va dezleagă...

    Deja, Cuţulache miroase a cadavru politic, iar singura lui sansa de a mai ramane in politica la varf, este aceea de a-si dovedi loialitatea si supunerea totala fatza de Papusarii externi, si toata nemernicia si cinismul fatza de popor!

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb