CJ Sibiu vrea să acorde sprijin companiilor care vor opera zboruri regulate pe Aeroportul Internaţional Sibiu

S.B.
Miscellanea / 15 decembrie 2020

CJ Sibiu vrea să acorde sprijin companiilor care vor opera zboruri regulate pe Aeroportul Internaţional Sibiu

Consiliul Judeţean Sibiu vrea să acorde sprijin financiar companiilor care vor opera zboruri regulate pe Aeroportul Internaţional Sibiu, întrucât în lunile în care activitatea a fost suspendată, traficul de pasageri a scăzut cu peste 85%. Bugetul schemei este de 1,6 milioane de euro, informează news.ro.

Consiliul Judeţean Sibiu aprobă o schemă de ajutor de stat pentru companiile aeriene care operează pe Aeroportul Internaţional Sibiu, având în vedere că activitatea acestora a fost puternic afectată în ultimele 7 luni de pandemie.

"Între martie şi iulie 2020, perioada în care au fost suspendate majoritatea zborurilor comerciale, numărul total de pasageri a scăzut cu 85% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2019. De recuperarea traficului aerian depinde nu doar dezvoltarea aeroportului, ci şi redresarea economică a întregului judeţ, precum şi activitatea multor afaceri din regiune, inclusiv a celor din turism sau alte domenii importante pentru Sibiu", a transmis, marţi, Consiliul Judeţean Sibiu.

Potrivit sursei citate, de exemplu, industria hotelieră din Sibiu estimează că peste 50% din veniturile sale depind de conectivitatea aeriană a Sibiului.

Consilierii judeţeni se vor pronunţa prin vot asupra acestui proiect în data de 17 decembrie.

"Acest ajutor pe care noi îl direcţionăm către operatorii de zboruri este completat de subvenţii de la Guvern destinate recuperării unor pierderi înregistrate de aeroport. Ambele tipuri de ajutor vor aduce creştere pe termen lung întregului judeţ. Pentru a putea oferi acest ajutor, schema elaborată de CJ a fost autorizată de Comisia Europeană. Din 2014 există la nivel European orientări privind ajutorul de stat care prevăd ca până în 2024, aeroporturile să devină rentabile fără intervenţia statului. În condiţiile pandemiei însă, Comisia Europeană a înţeles că este nevoie de o implicare puternică a statului pentru a salva acest sector şi a autorizat acest mecanism de susţinere a operatorilor aerieni", a declarat Daniela Cîmpean, preşedintele CJ Sibiu.

Bugetul schemei de ajutor de stat este de 1.660.000 EURO, iar finanţarea schemei se va asigura din bugetul local al Judeţului Sibiu sub formă de subvenţii acordate beneficiarilor, care nu vor depăşi 800.000 EUR (plafonul maxim global per companie acordat în România în temeiul secţiunii 3.1 din Cadrul Temporar).

Schema de ajutor de stat va fi valabilă până la data de 30 iunie 2021, iar subvenţia poate fi plătită beneficiarilor până la data de 30.06.2022.

Beneficiarii măsurii de ajutor de stat pot fi companiile aeriene care îşi iau angajamentul de a opera zboruri regulate pe Aeroportul Internaţional Sibiu, potrivit news.ro.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb