CLAUDIU NĂSUI: "Modificarea Codului Fiscal distruge regimul microîntreprinderilor"

G.M.
Ziarul BURSA #Politică / 11 ianuarie 2023

"Modificarea Codului Fiscal distruge regimul microîntreprinderilor"

Noul sistem de impozitare intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2023 va avea ca rezultat închiderea mai multor microîntreprinderi, afirmă deputatul Claudiu Năsui (USR), fost ministru al Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului în guvernarea Cîţu.

"De la 1 ianuarie, nu doar că a scăzut limita de cifră de afaceri (n.red. - de la 1 milion euro la 500.000 euro), dar toţi cei care sunteţi antreprenori trebuie să plătiţi 14.712 lei pe an (taxele dintr-un salariu minim). Chiar dacă aveţi clienţi sau nu. Nu contează. Sunteţi buni de plată. Şi nu doar atât, dar nu mai aveţi voie să deţineţi nici mai mult de trei microîntreprinderi. Aşa a vrut clasa politică. Nu de alta, dar ei nu au avut niciodată afaceri. Singurele lor afaceri sunt cu firme pe PNDL, Anghel Saligny, etc. Ei au fost doar pe partea de încasare a taxelor, nu pe partea de plată. Doar nu credeaţi că sinecurile, furtişagurile şi pensiile speciale se plătesc singure.

Ce se va întâmpla?

1) Unii oameni vor închide întreprinderea şi vor trece la negru total.

2) Alţii, dacă au mai mult de trei microîntreprinderi, va trebui să îşi găsească rude sau prieteni apropiaţi ca să îşi transfere acţiunile şi să nu aibă peste trei.

3) Pentru cei care ajung pe impozitul pe profit, reîncepe practica punerii oricărei cheltuieli pe firmă. Vor strânge facturi şi bonuri pentru orice. Nu contează, hârtii să fie. Oricum atunci când vine ANAF-ul în control le va da jos din cheltuieli. «Ştim noi că asta nu e cheltuială a firmei» şi nu prea au ce să-i facă. Pot să dea în judecată şi în 3 ani poate vor câştiga procesul. Dar aici e un mare poate. Şi chiar dacă toate cheltuielile sunt în regulă, ANAF-ul tot va da jos din ele. Chiar şi dacă dau şpagă vor da jos din ele, dar mai puţin. De ce? Pentru că bate la ochi să se ducă în control şi să nu găsească chiar nicio cheltuială nedeductibilă", susţine Claudiu Năsui, într-o postare pe pagina oficială de Facebook.

Fostul ministru al Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului afirmă că măsura respectivă a fost luată de majoritatea PSD-PNL- UDMR datorită necesităţii unor cheltuieli bugetare mai mari, în special cu plata funcţionarilor publici.

"Ce este de neînţeles este de ce au ales să distrugă regimul microîntreprinderilor. Puteau doar să crească cota de impozitare şi ar fi luat mai mulţi bani. În felul acesta menţineau un sistem simplu, clar şi nebirocratic de impozitare. Plăteşti la cât vinzi. Vinzi de 100, plăteşti impozite la 100. Fără discuţii despre deduceri, cheltuieli deductibile, colecţii de bonuri, facturi, chitanţe. Era şi contabilitatea uşoară. Controlul ANAF clar şi uşor. Câştiga chiar şi statul mai mulţi bani", precizează Claudiu Năsui.

Amintim că, de la 1 ianuarie 2023, au intrat în vigoare noile modificări ale Codului Fiscal care prevăd că microîntreprinderile sunt agenţii economici care au o cifră de afaceri anuală maximă de 500.000 euro. Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro este cel valabil la închiderea exerciţiului financiar precedent. Microîntreprinderile care se aflau anul trecut sub plafonul de 1 milion de euro pot rămâne şi în anul 2023 sub acelaşi regim de impozitare, dacă pe parcursul anului 2023 nu depăşesc venituri de 500.000 euro. Dacă în cursul anului fiscal o microîntreprindere realizează venituri mai mari de 500.000 euro, datorează impozit pe profit începând cu trimestrul în care s-a depăşit plafonul, fără posibilitatea de a mai opta pentru perioada următoare să aplice regimul micro.

Impozitul pe venitul microîntreprinderii este de 1%, eliminându-se cota de 3% pentru microîntreprinderile fără angajaţi, care trec la impozit pe profit, de 16%. Tot de la 1 ianuarie 2023, firmele fără angajaţi nu mai pot fi încadrate la impozit pe venitul microîntreprinderii, de 3%, această cotă de impozit fiind eliminată. Prin excepţie, firmele nou-înfiinţate au termen 30 zile de la data înregistrării în Registrul Comerţului pentru a îndeplini condiţia de a avea măcar un angajat, pentru a se putea încadra la plata pe venitul microîntrerinderii, de 1%, cu îndeplinirea celorlalte condiţii. De asemenea, o microîntreprindere cu un singur salariat, al cărui raport de muncă încetează, poate să rămână în regimul micro dacă, în termen de 30 de zile de la încetarea raportului de muncă, este angajat un nou salariat cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată sau pe durată determinată pe o perioadă de cel puţin 12 luni. Pentru a îndeplini condiţia de a avea măcar un angajat, microîntrerinderea poate încadra un salariat cu normă întreagă sau mai multe persoane cu fracţiuni de normă care cumulate să ajungă la cel puţin 8 ore de lucru pe zi. De asemenea, antreprenorul poate să fie el administrator cu contract de mandat cu salariul minim lunar pe lună, cel puţin (sau poate să încheie contract de mandat cu altă persoană).

Sunt modificări şi în cazul antreprenorilor care deţin părţi sociale/acţiuni în mai multe microîntreprinderi. Dacă, în cursul anului fiscal, oricare dintre asociaţii/acţionarii unei microîntreprinderi deţine peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot la mai mult de 3 microîntreprinderi, antreprenorii respectivi trebuie să îşi aleagă microîntreprinderea/microîntreprinderile care iese/ies din regimul de impozit pe micro. Astfel, din trimestrul în care se înregistrează situaţia respectivă firma va trece pe impozit pe profit de 16%, pentru a fi îndeplinită condiţia referitoare la numărul maxim de 3 microîntreprinderi la care oricare dintre asociaţi/acţionari deţine peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot. Ieşirea din sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor se comunică Fiscului şi este definitivă pentru anul fiscal curent.

În plus, şi dacă dacă în cursul anului fiscal o microîntreprindere realizează venituri în pondere de peste 20% din consultanţă şi/sau management, trece la impozit pe profit începând cu trimestrul în care s-a depăşit oricare dintre aceste limite.

Modificarea Codului Fiscal prevede şi o excepţie: pot rămâne în regimul micro firmele care depăşesc ponderea de 20% venituri din consultanţă, dacă e vorba de consultanţă fiscală, corespunzătoare codului CAEN: 6920 - «Activităţi de contabilitate şi audit financiar; consultanţă în domeniul fiscal».

Legea 370/2022, care a modificat OG 16/2022, a dat astfel posibilitatea microîntreprinderilor de contabilitate şi consultanţă fiscală să rămână în regimul de impozit pe venitul microîntreprinderii, cu respectarea celorlalte condiţii (plafonul veniturilor, angajaţi etc).

Microîntreprinderile nu pot opta pentru plata impozitului pe profit în cursul anului fiscal, opţiunea putând fi exercitată începând cu anul fiscal următor, cu excepţiile cazurilor de mai sus. Opţiunea se va comunica organelor fiscale competente.

Menţionăm că, potrivit unui sondaj realizat anul trecut de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) după ce Guvernul a aprobat modificarea Codului Fiscal cu privire la măsurile ce au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2023, 64,6% din totalul antreprenorilor respondenţi au declarat că sunt afectaţi - într-o mare sau mai mică măsură - de schimbarea regimului fiscal al microîntreprinderilor prin reducerea plafonului de la 1 milion euro la 500.000 euro. 54,3% dintre respondenţi au susţinut că ar fi preferat să plătească un impozit de 3%, decât să fie scăzut plafonul privind cifra de afaceri pentru încadrarea ca microîntreprindere a business-ului derulat, şi 62,6% au spus că sunt afectaţi de obligativitatea angajării unei persoane pentru ca afacerea să fie încadrată ca microîntreprindere.

Sondajul a fost realizat de CNIPMMR pe un număr de 1179 respondenţi, din care 74,1% au fost microîntreprinderi.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. PSD+PNL+UDMR+MINORITATI= COALITIE TOXICA .

    SOLUTIA?

    VOTEZ USR! 

    Da, așa e. Dar când ați fost la putere nu ați făcut nimic. Dati acum din gura din opoziție. Lozincari parveniți, securiști de noua generație care veniți cu abureala.

    mai nasaui nu zici nimic!

    asta anunta si unu ca mine cu comenturi cretine de acum 2 ani. 

    s c cret 

    Vine criza, toti patronii dau afara. Normal ca trebuia introdusa vre-o masura care sa mai mareasca din pix macar numarul angajatilor ca sa nu bata somajul la ochi.

    Oricum aia care merg pe Germania, etc la munca au iesit de mult din statistici. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb