Deputatul USR Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei, s-a prezentat, luni, la Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru a da declaraţii în dosarul de corupţie de la Romarm, informează G4Media.
Năsui a fost convocat ca martor în calitate de fost ministru al Economiei, care are în subordine Romarm.
Acesta a dezvăluit săptămâna trecută mai multe informaţii atât despre Romarm cât şi despre ministrul Virgil Popescu, despre care a spus că îl proteja pe şeful Romarm, Gabriel Ţuţu.
"Cât am condus ministerul economiei am demarat procedurile de schimbare a domnului Ţuţu. Evident domnul în cauză a aflat şi a urmat încă o campanie de presă împotriva mea. Dar asta nu mai contează. Am apucat să schimb CA-ul Romarm cu oameni extraordinari, anunţaţi prin comunicat de presă, nu pe şest ca acum. Ce credeţi că a urmat? Emisiuni cu "Năsui propune un bancher şef la armament". Nu erau buni oamenii din privat care au trecut testul pieţei reale. Erau buni pensionarii speciali printre care şi un fost poliţist din Strehaia, omul de casă al lui Virgil Popescu, care era prin mai toate companiile de stat. Puteţi să vă imaginaţi genul de protecţie masivă pe care o avea domnul Ţuţu din partea sistemului (...) Iar ei mai departe cotizează oriunde trebuie ca să rămână în funcţie sau ca să-şi consolideze poziţia. De aceea domnul Virgil Popescu a repus în funcţie toţi administratorii speciali din companiile de stat pe care îi dădusem eu afară şi a oprit, evident, procedura de concediere a domnului Ţuţu", a scris Năsui.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.02.2023, 12:25)
Doar martor
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.02.2023, 18:36)
totul pornește de la martor
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.02.2023, 17:14)
Sezonul 2, episodul 1: Mr. Bean la DNA.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.02.2023, 20:23)
Paridul cu oameni corecti si onesti este USR . Partidul extremist AUR trebuie scos in afara legii . URGDNT!
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.02.2023, 23:42)
Ai dreptate usr este singurul partid care au fost filmați furând voturi,usr este singurul partid care fura legal,cica sunt bani de consultanta
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.02.2023, 23:45)
Singurul partid care de la înființare nu a făcut decât sa vândă România la străini și sa facă dosare penale la opoziție ca apoi sa strige ca sunt penali
3.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 07.02.2023, 07:04)
Pai daca erau, ce sa faca, sa continue sa fure ca psd, udmr sau sa vanda tara rusilor ca haur?
3.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 07.02.2023, 07:14)
Cei de la USR au fost filmati prinre sacii cu buletine de vot? Pai asta nu e furt . De ce ?Pt ca sacii cu buletine de vot au fos adusi acolo din sectiile de votare , dar inainte ca sacii sa adusi au fost numarate voturile si rezultatele au fost consemnate in procese -verbale . Numaratoarea s-a facut de care toate partidele politice participante in alegeri iar rezultatule au fost consemnat in procese-verbale Cate un exemplar din procesule- verbale a primit fiecare competitor semnat de ceilali competitori . Asa stand lucrurile treaba cu furatul o puteti vinde prostilor .