Un număr de 71.605 de doze de vaccin Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson au fost administrate în ultimele 24 de ore, dintre care 25.607 reprezintă prima doză, 22.776 - doza a doua şi 23.222 - doza a treia, a informat, astăzi, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, relatează Agerpres.
Potrivit CNCAV, de la începutul campaniei de vaccinare anti-COVID, din 27 decembrie 2020, au fost administrate 13.431.824 de doze de vaccin pentru 7.372.730 de persoane, dintre care 6.635.446 au primit schema completă şi 1.083.179 s-au imunizat cu doza a treia.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 48 de reacţii adverse, opt de tip local şi 40 de tip general.
În total, de la debutul campaniei de vaccinare, s-au înregistrat 18.927 de reacţii adverse la vaccinurile anti-COVID, 2.030 de tip local şi 16.897 de tip general.