CNN: Un soldat rus a dezertat în Ucraina

R.S.
Internaţional / 22 august

CNN: Un soldat rus a dezertat în Ucraina

Un soldat rus a dezertat în Ucraina, potrivit Legiunii Libertate pentru Rusia, proiectului "Vreau să trăiesc" şi Serviciului de Informaţii al Apărării din Ucraina, relatează CNN.

Soldatul dezertor - cu indicativul "Silver" (Argint) - a fost un militar activ pentru unitatea "Storm" înainte de a se oferi voluntar pentru Legiunea Libertate pentru Rusia în timpul "iernii 2024", a declarat Legiunea, care reuneşte un grup de disidenţi ruşi care luptă pentru Ucraina.

Silver, un tânăr de 24 de ani din Siberia, care s-a înrolat în armata rusă în 2021, şi-a motivat dezertarea într-un interviu postat pe YouTube de proiectul "Vreau să trăiesc" - o iniţiativă a guvernului ucrainean care primeşte apeluri de la militarii ruşi din Ucraina care doresc să se predea, potrivit CNN.

"Am vrut să servesc în armată, am depus un jurământ pentru a-mi proteja patria. Patria mea este acolo (în Rusia) şi nimeni nu a atacat-o. Nu am vrut să servesc pentru Rusia în timpul războiului şi nu am vrut să mor pentru Putin", a spus el.

Silver a luat parte la luptele din zona Avdiivka din estul Ucrainei din partea rusă a frontierei ca operator de drone, a explicat el în interviu. De asemenea, el a servit anterior la graniţa Chinei cu Rusia.

"Silver a fost membru al rezistenţei timp de mai multe luni şi ne-a transmis informaţii operaţionale importante (localizarea forţelor şi a echipamentelor, planuri, sarcini într-o anumită secţiune a frontului etc.)", a declarat Legiunea Libertatea pentru Rusia.

ŞI-A ARUNCAT ÎN AER COMANDANŢII

Evadând din unitatea Storm, Silver "a activat dispozitive explozive" în sediul unităţii, rănind grav comandantul şi mai mulţi ofiţeri superiori, potrivit Legiunii. Legiunea a postat pe canalul său de YouTube un videoclip preluat de la o cameră ascunsă care pretinde că arată operaţiunea. În videoclip sunt văzuţi mai mulţi bărbaţi în uniforme militare înainte ca o explozie să izbucnească, provocând un incendiu, conform CNN.

"În timpul retragerii, Silver a minat calea şi a mers pe traseul convenit. Comandamentul Legiunii, împreună cu echipa "Vreau să trăiesc", a organizat ieşirea lui Silver din linia de luptă. Acum el urmează un curs de pregătire de bază ca recrut legionar", a declarat Legiunea.

Departamentul de informaţii al Ucrainei a declarat că operaţiunea de scoatere a lui Silver a fost numită "Oceret".

"Rusul a fost motivat să coopereze cu Ucraina de crimele de război sistematice şi alte crime ale comandamentului, inclusiv execuţii extrajudiciare, bătăi şi jafuri în unitatea de ocupaţie", a declarat marţi Serviciul de informaţii al apărării ucrainene, pe Telegram.

Silver a susţinut în interviu că a văzut unii soldaţi ruşi ucişi de propriul lor comandant.

CNN menţionează nu este în măsură să verifice această afirmaţie, dar a contactat Ministerul rus al Apărării pentru comentarii.

Spionajul militar ucrainean a declarat că Ucraina a fost în măsură să obţină informaţii valoroase cu privire la locaţia, numărul şi intenţiile forţelor ruse "într-o anumită zonă a liniei frontului" datorită interacţiunii cu Silver, scrie CNN.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Unii dezerteaza, altii fug de incorporare in tarile vecine.

    1. Da, pana sa inchida Putler granitele la Mobilizarea partiala, erau cozile cu mujicii care fugeau din mujicia kilometrice de s-au vazut de pe statia Spatiala internationala…la propriu:-)

      un om normal ca nu vrea sa moara sau sa omoare. a ca sunt tineri in care urla hormonii pubertatii si patriotismul si cred ei ca razboiul e ca in jocurile pe computer ok. dar le trece repede dupa 2 zile in transee avantul patriotic si dorinta de aventura.

      cei ce au fugit, bravo lor. daca asa ar proceda toti n-am mai avea razboaie. putler vrei sa te bati, ia TU arma si da-i drumul. pe burta inainte. 

    Vrăjeală de doi lei , nu a vrut să o mierlească pentru Putin ,deși știa unde se duce, dar o să crape pentru corpul de legionari din Ukr. Foștii colegi au pus deja recompensă pe capul lui.

    Mama, dar ce de banuti a luat rusnacul,

    ptr. actiunea de piar mediatic 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb