CNPP: 10.346 de beneficiari de pensii de serviciu, în august 2023

T.B.
Miscellanea / 2 septembrie 2023

CNPP: 10.346 de beneficiari de pensii de serviciu, în august 2023

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în august 2023, de 10.346 (plus 36 comparativ cu luna anterioară), cei mai mulţi, respectiv 5.355 fiind beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), relatează agerpres.ro.

În cazul beneficiarilor Legii 303/2004 s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, de 21.702 lei, din care 19.697 lei cota suportată din bugetul de stat, iar 5.437 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat.

Potrivit CNPP, de Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României au beneficiat în luna august un număr de 727 persoane. Pensia medie era de 5.810 de lei, din care 2.540 de lei suportaţi de la bugetul de stat.

În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 715 de persoane, pensia medie ridicându-se la 5.054 de lei (2.490 de lei de la bugetul de stat).

Conform Casei Naţionale de Pensii Publice, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.358 de pensionari, iar pensia medie se ridica la 11.527 de lei, din care 7.531 lei suportaţi din bugetul de stat.

Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 547 de persoane, media fiind de 8.505 de lei, din care 2.804 de lei cota suportată din bugetul de stat.

De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 1.644 de pensionari, pensia medie fiind de 5.170 de lei, din care 2.486 de lei suportaţi din bugetul de stat.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Felicitari beneficiarilor?

    Felicitari guvernului pentru ca face tot posibilul sa nu ramana beneficiarii fara aceste pensii si dreptul de a se pensiona la 45-50 de primaveri! 

    1. Atentie alegatorilor romani! si la anul sa votati intr-o veselie asa cum va va indemna primarul, asa cum va va promite Ciolanul (pardon, Ciolacul) si vom avea din nou la pupitru aceasi care promit, tac si nu fac!.

    Constitutia Romaniei spune ca Nimeni nu este mai presus decat legea, ca cetatenii sunt egali in drepturi.

    Putin ii spune/il intreaba pe Ivan: Ivane tu crezi ce citesti/ce vezi sau ce iti spun eu?

    Panimaesi? 

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb