CODRIN ŞTEFĂNESCU, PSD: Trebuie regândit sistemul de impozitare a pieţei de capital

RALUCA MARIN, VIVIANI MIRCĂ
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 7 august 2012

Trebuie regândit sistemul de impozitare a pieţei de capital

PSD pregăteşte un document privind situaţia Bursei de Valori Bucureşti, a anunţat, duminică, secretarul Consiliului Naţional al PSD, Codrin Ştefănescu.

Contactat de ziarul BURSA, domnia sa ne-a declarat: "Documentul va fi gata în perioada imediat următoare şi va trebui analizat inclusiv de comisiile economice din Senat şi Camera Deputaţilor. Totodată, materialul va fi înaintat şi primului-minis-tru Victor Ponta, ministrului Economiei, Daniel Chiţoiu şi ministrului Finanţelor, Florin Georgescu. Acesta din urmă trebuie să se pronunţe dacă propunerile pe care le vom face pot fi operate măcar anul viitor".

Concret, PSD vrea să propună o strategie pentru revigorarea pieţei de capital, "într-un moment în care volatilitatea pieţelor internaţionale este extrem de mare", spune Codrin Ştefănescu, adăugând: "În ultimii ani, piaţa de capital a avut o lichiditate extrem de redusă, urmare a lipsei de interes din partea investitorilor autohtoni şi străini, iar în condiţiile actuale, impozitul de 16% este prea mare".

Volumele de tranzacţii sunt mici, profitul este foarte mic. În loc să deţii 99% dintr-o companie care nu produce nimic, mai bine deţii 1% dintr-o multinaţională care este pe profit.

Trebuie regândită stimularea atragerii capitalului autohton şi a celui străin pe piaţa de capital, dar şi impozitul pe profit pentru cei care deţin acţiuni pe termen lung.

Piaţa de capital este principalul indicator pentru agenţiile de rating şi are un caracter anticipativ, preţul acţiunilor previzionând, în cele mai multe cazuri cu exactitate, evoluţia viitoare a economiei. Dacă piaţa este solidă şi funcţionea-ză la parametrii optimi, atunci şi indicii agenţiilor de rating sunt favorabili".

Secretarul Consiliului Naţional al PSD a declarat că se vor organiza mai multe întâlniri la care vor fi invitaţi reprezentanţii CNVM, ai Asociaţiei Brokerilor, ai Asociaţiilor investitorilor pe piaţa de capital (reprezentate de fonduri mari şi mici de investiţii), precum şi cei ai BVB, astfel încât strategia să cuprindă şi punctele de vedere ale specialiştilor şi celor direct implicaţi:

"Astăzi (ieri-n.r) am discutat cu CNVM şi o parte din brokeri."

Totodată, documentul în discuţie va analiza şi situaţia reală a listării pe piaţa de capital a unor active aparţinând unor societăţi de stat, conform angajamentelor asumate de România cu FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană, mai spune Codrin Ştefănescu.

Codrin Ştefănescu: Guvernele Boc şi Ungureanu nu au luat nicio măsură pentru a stimula piaţa de capital

Listările făcute în timpul guvernelor Boc şi Ungureanu au fost puţine la număr, fără obţinerea unei maximizări a profitului pentru stat, spune Codrin Ştefănescu, de părere că cele două guvernări "nu au luat nicio măsură pentru a stimula piaţa de capital".

Reprezentantul PSD spune că piaţa de capital "a fost ignorată, uneori chiar sabotată, de cei care au spus că este formată din speculatori, ceea ce este fals".

Autorităţile de resort ar trebui să facă o analiză comparativă între situaţia din România şi cea din state precum Bulgaria, Ungaria, Polonia şi Cehoslovacia, opinează Codrin Ştefă-nescu:

"Trebuie să vedem de ce la ei motoarele funcţionează. La bulgari, impozitele sunt aproape zero, astfel că foarte mulţi membri ai asociaţiilor investitorilor au anunţat că şi-au reorientat capitalurile spre piaţa de capital de acolo. În aceste momente, fondurile caută oportunităţi de investiţii. În-trebarea este ce facem să-i atragem?

Sunt bani care ies din România şi care trebuie reatraşi. Trebuie găsite metode prin care investitorii trebuie stimulaţi".

Mai mult, la întâlnirea propusă de PSD ar trebui discutat şi rolul CNVM, care a fost minimalizat, după ce, în timpul guvernărilor Boc şi Ungureanu, Comisia a semnalat situaţii de manipulare a pieţei de capital şi blocaje, pe care foştii guvernanţi le-au ignorat, încheie Codrin Ştefănescu.

Dumitru Beze, Asociaţia Investitorilor pe Piaţa de Capital: Suntem deschişi la discuţii

Dumitru Beze, Preşedintele Asociaţiei Investitorilor pe Piaţa de Capital (AIPC), spune că nu a primit, încă, nicio invitaţie la masa rotundă pe care PSD intenţionează să o organizeze, însă se declară deschis la orice discuţii.

Mai mult, domnia sa precizează că are o serie de propuneri pe care ar dori să le înainteze.

Nici Dan Paul, preşedintele Asociaţiei Brokerilor, nu a primit invitaţie la eveniment. Despre documentul privind situaţia pieţei de capital pe care îl pregăteteşte PSD, domnia sa afirmă că a aflat din presă.

Reprezentantul Asociaţiei Brokerilor se declară la fel de deschis să colaboreze cu cei de la PSD, după ce, în trecut, a trimis diverselor partide politice propuneri legate de piaţa de capital.

Opinia Cititorului ( 10 )

  1. Sa nu se mai faca aceasta aberatie de delimitare intre investitori pe termen lung si cei pe termen scurt.Eu cel putin am pierderi marcate in 2011,2012 si prin revenirea diferentierii nu mi-ar mai fi recunoscute.Plus ca mi-am facut un plan prin recuperarea ei in acei 7 ani care exista in prezent.Daca se vrea o reducere a impozitului acesta sa se faca unitar, fara perioade,sa se revina la acel 1% dinainte de 2005 si 5% la dividende.

    1. daca ar vrea sa ajute piata de capital n-ar mai trebui sa o impoziteze de loc.

      Ce te drranjeaza pe d-ta impozitarea diferentiata?Compensarea pierderilor actuale cu eventualele castiguri viitoare ramana valabila. Este chiar in avantajul dumitale, daca stai si faci bine socoteala.

    Toti cei care vin la guvernare isi propun masuri care sa stimuleze piata de capital, dar de fiecare data raman simple vorbe, ceea ce se va intampla si acum.Codrin Stefanescu s-a trezit vorbind, guvernantii nu au o strategie clara prind piata de capital, ca dovada ca Dumitru Beze - Presed. Asoc. Invest. nu stie nimic despre vreo initiativa concreta in acest domeniu.La noi ca la nimeni. Se vorbeste mult si nu se face nimic. Problema privatizarilor a fost uitata sau amanata sine die in ciuda angajamentelor guvernelor Boc, Ungureanu, Ponta si a altor guverne anterioare. Oltchim se tot privatizeza de vreo 7 ani, dar probabil ideea nu convine cuiva anume.

    1. Ca Beze nu stie, nu e dovada ca n-ar fi, iar daca Beze stie, atunci asta nu-i dovada ca ar exista.

    Domne oare chiar n-aveti de lucru? Iar schimbati impozitele la bursa? Dupa ce ca avem o piata de 2 bani s-au schimbat de treijde ori impozitele in ultimii 5 ani din simplu in cat mai complicat. Cine tot are o problema cu bursa? Ce e asa greu sa lasati un 16% pe an cu o singura plata? Care e acolo nelinistitul care tot face scheme de impozitare? Sunt atatea lucruri importante in tara asta si toti sunt focusati pe impozitu la bursa, si pe urma ne miram ca n-avem investitori.

    1. Mai, nea gicule din poplaca, tie nu ti-ar prinde bine scaderea impozitelor? Nu crezi ca asta este o masura care ar atrage investitorii? Sau lucrezi pe la ANAF si ti-e teama ca trebuie sa citesti si sa inveti alte norme. Vai de capul nostru cu oameni ca tine. Ori nu pricepi nimic, ori esti gica contra.

    Vorbe aiurea ca de obicei, de facut nimic. Si cand se face ceva, se face rau. Impozitarea facila (plata la final de an), protectia minoritarilor, costuri reduse de tranzactionare, si listari. Dar e prea tarziu, sa nu va mirati ca orice s-ar face de acum incolo va fi fara efect...

    1. de virgula pusa inainte de si

    Un pic off-topic, dar Cehoslovacia nu mai exista din 92.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb