Codrin Ştefănescu: România pare a fi sub asediul Parchetelor şi a DNA

F.A.
Politică / 14 august 2012

Codrin Ştefănescu, secretar al Consiliului Naţional al PSD, consiedră că, astăzi, România pare a fi sub asediul Parchetelor şi a DNA, în această situaţie ajungându-se în baza unui plan foarte simplu: "toţi liderii PDL din ţară au primit sarcină să-şi mobilizeze oamenii pentru a depune, pe bandă rulanta, sute de contestaţii şi plângeri penale", se arată într-un comunicat remis redacţiei.

"S-a creat astfel un cadru de semi-legalitate pentru toate operaţiunile declanşate de o parte a sistemului, aservit preşedintelui suspendat, Traian Băsescu. Acestă situaţie devine însă fără precedent având în vedere că sunt anchetaţi, de-a valma, mii de oameni nevinovaţi, în principal din sate şi comune, în timp ce li se "sugerează", anterior, să declare că nu au participat la referendum, dacă vor să-şi păstreze pensiile. şi în acest timp, DNA îşi depăşeşte, cu mult, competenţele legale", a precizat Ştefănescu.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8373
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3185
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9967
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.9649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb