Omul de afaceri care deţine pachetul majoritar de acţiuni la "Celhart Donaris" din Brăila, Vladimir Cohn, i-a declarat primarului municipiului, Constantin Sever Cibu, că intenţionează să închidă societatea, informează Rompres.
"Patronul a venit la primărie să mă avertizeze că are de gînd să închidă această unitate din cauza costurilor mari pe care le înregistrează la achiziţionarea aburului de la centrala noastră şi a taxelor şi impozitelor pe care le plăteşte la primărie", a declarat Cibu.
Primarul Brăilei a mai adăugat că Vladimir Cohn i-a cerut sprijin în vederea reducerii impozitului pe teren şi a taxelor pentru abur, susţinînd că nu poate suporta aceste costuri şi este nevoit să închidă combinatul.
"Într-un fel sau altul, noi suntem obligaţi să le creăm condiţii de dezvoltare a afacerii. Trebuie să punem în balanţă dacă rămînem un oraş plin de şomeri, sau îi sprijinim", a mai spus Cibu.
În combinatul de celuloză şi hîrtie "Celhart Donaris", una din puţinele societăţi care mai funcţionează în Brăila, muncesc aproximativ 700 de persoane.