Comerţul electronic din România continuă să se dezvolte accelerat, consolidându-şi rolul esenţial în economie şi în viaţa de zi cu zi a consumatorilor. Potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), 72,9% dintre utilizatorii de internet din România au realizat achiziţii online în 2024, confirmând apetitul crescut al românilor pentru cumpărături digitale, transmite ARMO într-un comunicat emis redacţiei.
Potrivit raportului INS "Accesul populaţiei la tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor, în anul 2024" publicat pe 11 decembrie 2024, această tendinţă ascendentă este susţinută de îmbunătăţirea accesului la internet - 88,6% dintre gospodăriile din România sunt conectate, în creştere cu 2,9 puncte procentuale faţă de anul precedent.
O creştere semnificativă a fost înregistrată în mediul rural, unde ponderea cumpărătorilor online a urcat la 67,3% (+5,9% faţă de 2023), reducând diferenţa faţă de mediul urban, unde 77,1% dintre utilizatorii de internet au plasat cel puţin o comandă online (+3,4%). Această dinamică evidenţiază rolul comerţului electronic în creşterea calităţii vieţii şi a competenţelor digitale în zonele rurale.
Conform datelor INS, în 2024, cele mai populare categorii de produse şi servicii achiziţionate online sunt diverse. Îmbrăcămintea, încălţămintea şi accesoriile reprezintă 78,6% din achiziţiile online. Livrările de la restaurante şi serviciile de catering sunt, de asemenea, destul de căutate, cu un procent de 36,4%. Produsele cosmetice şi cele de îngrijire personală se află pe locul al treilea, cu 34,5%. Articolele sportive sunt achiziţionate de 20,8% dintre utilizatori, iar electrocasnicele şi electronicele au o pondere de 15,8%. În ceea ce priveşte medicamentele şi suplimentele alimentare, acestea sunt cumpărate de 16,7% dintre consumatori.
Estimările raportului European E-commerce 2024 plasează valoarea comerţului electronic din România la 11,7 miliarde EUR, reprezentând 3,4% din PIB, cu o contribuţie semnificativă la economia naţională. România se clasează astfel pe locul trei în Europa Centrală şi de Est, după Polonia şi Cehia.
"Dezvoltarea comerţului electronic reflectă adaptabilitatea întreprinderilor şi interesul tot mai mare al consumatorilor pentru soluţii digitale. Aderarea României la Spaţiul Schengen în 2025 va crea noi oportunităţi, accelerând livrările transfrontaliere şi accesul la pieţele europene", a declarat Cristian Pelivan, director executiv al Asociaţiei Române a Magazinelor Online (ARMO).
Sectorul comerţului electronic a creat noi oportunităţi de angajare şi sprijină creşterea sectoarelor conexe. Prin ecosistemul dezvoltat în ultimii ani, comerţul electronic este responsabil pentru mai mult de o treime din traficul de curierat şi are impact pozitiv asupra unor servicii precum logistică, fullfilment sau marketing online.
Opinia Cititorului