Comisia Europeană a dat undă verde finanţării Centrului Expoziţional "Moldova"

Doru Mocanu, Iaşi
Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 8 iunie 2006

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, domnul Lucian Flaişer, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că responsabilii Comisiei Europene de la Bruxelles şi-au dat acordul final în ce priveşte finanţarea proiectului Centrul Expoziţional "Moldova".

"În această din urmă fază, au fost avizate doar 11 dintre cele 169 de mari proiecte de infrastructură depuse la nivelul întregii ţări pentru finanţare prin Programul Phare. Proiectul nostru este cel mai important ca valoare şi s-a situat pe primul loc, în urma analizei realizate de către specialiştii europeni", a afirmat domnul Flaişer.

Proiectul a fost realizat de către Consiliul Judeţean Iaşi în parteneriat cu Primăria municipiului Iaşi şi vizează realizarea unui centru expoziţional la standarde europene. Valoarea totală a proiectului este de 7,5 milioane de euro, din care 5 milioane de euro vor reprezenta fonduri nerambursabile oferite de Uniunea Europeană, Minis-terul Integrării Europene va contribui cu 1,5 milioane de euro, iar autorităţile ieşene vor asigura diferenţa de un milion de euro.

"Am depus deja la Ministerul Integrării Europene studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic al clădirii, ministerul urmînd ca în această vară să organizeze licitaţia internaţională pentru desemnarea firmei care va executa lucrările de construcţie. Dacă totul va merge conform planificării, clădirea va putea fi recepţionată chiar în cursul anului 2008", a mai afirmat preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi.

Centrul Expoziţional "Moldova" va fi singura locaţie din zona de nord-est a României care va oferi condiţiile necesare des-făşurării unor manifestări de amploare, beneficiari fiind atît Iaşiul, cît şi cele peste 47.000 de întreprinderi mici şi mijlocii din Regiunea de Nord-Est care pot participa la tîrgurile şi expoziţiile organizate aici.

Centrul va fi construit în preaj-ma Parcului Tehnologic "Tehnopolis", într-o zonă cu potenţial semnificativ de dezvoltare. Potrivit proiectului, clădirea va avea o suprafaţă utilă de peste 11.000 metri pătraţi, distribuită pe trei corpuri principale, zona destinată manifestărilor expoziţionale urmînd să depăşească 8.000 mp, din care 6.000 mp la interior. Facilităţile sînt completate de o parcare cu o capacitate de 145 de locuri, de existenţa a cinci săli de conferinţe dotate la cele mai înalte standarde, dar şi a unui incubator de afaceri care va oferi anual posibilitatea de a se dezvolta pentru cîte trei firme start-up, avînd ca domenii de activitate organizarea de tîrguri şi expoziţii, servicii de marketing şi servicii de relaţii publice.

Accesul la Centrul Expoziţional este deosebit de facil prin Şoseaua Nicolina, Bulevardul Nicolae Iorga şi Şoseaua Tudor Neculai, iar traseul proiectat al viitoarei şosele de centură este adiacent acestui amplasament.

Construirea unui astfel de obiectiv la Iaşi a devenit o necesitate, în condiţiile în care manifestările de profil se desfăşoară acum în locaţii improprii - Palatul Culturii sau Sala Polivalentă, spaţii care nu mai pot asigura suprafaţa necesară unor evenimente expoziţionale majore. La Iaşi, rata medie anuală de creştere a suprafeţei totale de desfăşurare a evenimentelor de gen a fost, pentru perioada 2000-2004, de aproximativ 22%, iar numărul mediu de participanţi la aceste manifestări a crescut constant cu o rată medie anuală de 17,6%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb