Comisia Europeană a renunţat la aproape toată comanda de 60 de milioane de doze ale vaccinului pentru Covid-19

G.D.
Miscellanea / 21 iulie 2022

Comisia Europeană a renunţat la aproape toată comanda de 60 de milioane de doze ale vaccinului pentru Covid-19

Comisia Europeană a renunţat la aproape toată comanda de 60 de milioane de doze ale vaccinului pentru Covid-19 produs de firma franceză Valneva, a anunţat ieri Executivul UE, într-o mişcare care şterge valoarea vaccinului pentru companie, transmite Reuters, conform News.ro.

UE a fost de acord în noiembrie anul trecut să cumpere vaccinul, iar primele 27 de milioane de doze urmau să fie livrate anul acesta, dar vaccinul a primit aprobare abia luna trecută, după întârzieri prelungite.

Ţările europene sunt acum bine aprovizionate cu alte vaccinuri, iar programele de vaccinare au încetinit.

Conform acordului revizuit, ţările europene vor cumpăra acum doar 1,25 milioane de doze de la Valneva, care urmează să fie livrate în august şi septembrie, cu opţiunea de a cumpăra alte 1,25 milioane până la sfârşitul acestui an.

"Volumul comenzilor nu reflectă interesul pe care îl vedem din partea cetăţenilor europeni", a declarat directorul general al Valneva, Thomas Lingelbach, într-un comunicat.

Analistul Rx Securities Samir Devani - care prognozase la un moment dat vânzări de 400 de milioane de euro (407,96 milioane de dolari) ale vaccinului pentru Covid-19 pentru Valneva, în mare parte pe baza contractului iniţial cu UE - a revizuit în scădere valoarea vânzărilor de vaccinuri, atunci când compania a dezvăluit luna trecută că contractul este în primejdie.

Ieri, el a spus că Valneva va folosi probabil stocul existent de vaccinuri pentru a onora comanda mai mică a UE.

Compania franceză a suspendat producţia deocamdată şi a spus că va investi în continuare în vaccin şi în vaccinul său de a doua generaţie pentru Covid-19 doar dacă va asigura acorduri cu alţi clienţi împreună cu finanţarea necesară, în lunile următoare.

Marea Britanie şi-a anulat contractul pentru vaccinul Valneva anul trecut. Compania a obţinut acorduri în Bahrain şi Emiratele Arabe Unite.

Va fi foarte greu pentru Valneva să menţină o linie de producţie pentru vaccinul VLA2001 fără mai multe comenzi, a adăugat Devani.

Vaccinul Valneva foloseşte o tehnologie utilizată deja de zeci de ani în vaccinurile împotriva poliomielitei, gripei şi hepatitei.

Compania pariase că va atrage oamenii care au refuzat vaccinurile COVID care folosesc tehnologii mai noi, cum ar fi ARNm. Dar un alt vaccin, de la Novavax, care foloseşte şi o tehnologie tradiţională, a avut o utilizare limitată în Europa.

Continentul se luptă acum cu un nou val de Covid-19, condus de ramurile Omicron BA.5.

Aproape 3 milioane de cazuri noi au fost raportate în Europa săptămâna trecută, iar ratele de spitalizare s-au dublat, a declarat marţi Hans Kluge, directorul regional al OMS pentru Europa.

Oficialii din domeniul sănătăţii au spus că populaţiilor în vârstă şi vulnerabile ar trebui să li se administreze a doua doză de rapel de vaccin. Între timp, autorităţile de reglementare din Europa au început să revizuiască vaccinurile specifice variantelor, care ar putea fi gata în cursul acestui an.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb