Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a aprobat, azi, proiectul de modificare a Legii 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, în varianta adoptată de Senat, transmit surse din presă.
Proiectul a fost aprobat cu o singură abţinere din partea deputatul UDMR Mate Andras Levente şi urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor.
Proiectul de lege prevede că datele de trafic referitoare la abonaţi şi utilizatori, prelucrate şi stocate de către furnizorul unei reţele publice de comunicaţii electronice sau de către furnizorul unui serviciu de comunicaţii electronice destinat publicului vor trebui şterse sau transformate în date anonime atunci când nu mai sunt necesare la transmiterea unei comunicări, dar nu mai târziu de trei ani de la data efectuării comunicării.
Deputatul UDMR Mate Andras Levente a avut obiecţii la acest articol pe motiv că există o hotărâre a Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea reţinerii datelor personale.
Reprezentantul Minsterului Justiţiei a explicat că nu este vorba despre obligaţia de a reţine date, ci de a şterge date în termen de maxim 3 ani, arătând că, astfel, s-a răspuns obiecţiilor Curţii Constituţionale.
Potrivit prevederilor adoptate de comisie, prelucrarea datelor de trafic, în scopul stabilirii obligaţiilor contractuale ce privesc abonaţii serviciilor de comunicaţii cu plata în avans va fi permisă până la împlinirea unui termen de 3 ani de la data efectuării comunicării.
De asemenea, potrivit deciziei deputaţilor din comisie, accesarea datelor se va putea face într-un cadru precis delimitat, de către instanţa de judecată sau cu autorizarea prealabilă a judecătorului.
Proiectul de lege mai stabileşte că atunci când sunt transmise în format electronic, solicitările şi răspunsurile se semnează cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, pentru asigurarea integrităţii datelor şi pentru stabilirea trasabilităţii acestora.
Proiectul de lege privind prelucrarea datelor cu caracter personal a fost semnat de liderii partidelor parlamentare, în mai, în urma unor consultări care au avut loc la Cotroceni.