Indiferent de cât de mult îşi doreşte FIFA, ca fotbalul să nu interfereze cu politica sau religia, acest lucru este practic imposibil. Ultimul exemplu este legat de startul Cupei Africii pe Naţiuni la fotbal (CAN 2019), care va avea loc în Egipt, care a fost amânat cu o săptămână, până pe 21 iunie, din cauza ramadanului, a anunţat directorul competiţiei.
CAN 2019 va avea loc între 21 iunie şi 19 iulie, în locul datelor prevăzute iniţial (13 iunie - 15 iulie), a precizat fostul internaţional egiptean Mohamed Fadl, însărcinat de Federaţia de fotbal din ţara sa cu supervizarea organizării acestui turneu rezervat selecţionatelor naţionale de pe continentul african: "Confederaţia africană de fotbal ne-a informat oficial în legătură cu această amânare. Decizia a fost luată la cererea ţărilor Maghreb, Maroc, Tunisia şi Algeria". Lună sacră în islam, ramadanul impune abţinerea de la mâncare, băutură şi alte plăceri pentru toţi musulmanii, de la răsăritul şi până la apusul soarelui. În acest an, ramadanul va va avea loc între sfârşitul lunii mai şi finele lunii iunie.
Cupa Africii pe Naţiuni se va des-făşura în premieră anul acesta în plină vară, cu 24 de echipe participante, faţă de 16 la ediţiile anterioare. Tragerea la sorţi a grupelor competiţiei va avea loc pe 12 aprilie, la Cairo. CAN 2019 trebuia să se dispute iniţial în Camerun, însă CAF a retras acestei ţări dreptul de organizare, din cauza întârzierilor înregistrate în lucrările la infrastructurile care urmau să găzduiască competiţia. La începutul acestui an, ediţia 2019 a Cupei Africii pe Naţiuni a fost atribuită Egiptului, care s-a impus în faţa singurei sale contracandidate, Africa de Sud.
Recent, o altă competiţie majoră şi-a schimbat data de desfăşurare, aceasta din motive legate de ...climă. Anul trecut, preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a anunţat oficial că Mondialul 2022 din Qatar se va desfăşura între 21 noiembrie şi 18 decembrie, dar deocamdată nu s-a stabilit şi numărul de echipe participante. Confederaţia sud-americană a propus un sis-tem cu 48 de echipe, dar Consiliul FIFA va decide numărul de echipe în acord cu organizatorii din Qatar în această primăvară. Cupa Mondială din 2022 este prima organizată într-o ţară din Orientul Mijlociu.