CONAF a organizat evenimentul "3 Seas Initiative - Global Challenges" la Palatul CCIB

F.D.
Miscellanea / 6 septembrie 2023

CONAF a organizat evenimentul "3 Seas Initiative - Global Challenges" la Palatul CCIB

Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) România a organizat la Palatul CCIB evenimentul intitulat "3 Seas Initiative - Global Challenges", cu prilejul celui de al VIII-lea Summit al Iniţiativei celor Trei Mări (I3M), găzduit de ţara noastră, precum şi a Forumului de Afaceri I3M din 7 septembrie, potrivit unui comunicat de presă remis Redacţiei.

Scopul evenimentului iniţiat de Cristina Chiriac, Preşedinte CONAF, a fost construirea de punţi între mediul privat, societatea civilă şi reprezentanţii administraţiei publice, consolidând dialogul social şi conlucrarea permanentă între decidenţii politici şi mediul de afaceri.

Invitatul special al serii a fost Excelenţa Sa Georgette Mosbacher, Co-Chair Three Seas Programming la Atlantic Council, fost Ambasador al SUA în Republica Polonă, antreprenor, autor, filantrop şi diplomat cu recunoaştere internaţională. Printre subiectele de interes abordate de oaspetele special al evenimentului au fost: rolul femeii în lume (în politică, diplomaţie, non-guvernamental, afaceri şi antreprenoriat), precum şi contribuţia femeilor, antreprenorilor şi politicienilor în procesul "Iniţiativei celor Trei Mări", arată sursa citată.

Salutând prezenţa la eveniment a unui distins auditoriu, Iuliu Stocklosa, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) a menţionat în alocuţiunea sa "Camera bucureşteană reprezintă cu succes comunitatea de afaceri din Capitala României, care concentrează 20% din valoarea exporturilor ţării, 32% din volumul importurilor totale şi circa 60% din activitatea de cercetare ştiinţifică a ţării, asigurând circa 25% din Produsul Intern Brut realizat în România". Totodată, a anuntat ca dupa 155 ani, CCIB are pentru prima data ca şef al executivului o femeie, respectiv Gabriela Iftene, director executiv.

Alocuţiuni apreciate de cei prezenţi au mai fost susţinute de: Cristina Chiriac, Preşedinte CONAF, Ramona Chiriac, Şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Alexandru - Mihai Ghigiu, Şeful Cancelariei Primului-ministru, Corneliu Bodea, Vicepreşedinte al Centrului Român al Energiei si Alex Şerban, Preşedinte al Consiliului Euro-Atlantic Romania, moderatorul evenimentului, se mai arată în comunicat.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. uau! fabulos ceva ce nu s-a mai vazut. miau.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb