Concurenţă între dobânzile depozitelor pe termen scurt şi cele pe termen lung

ELENA VOINEA
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 24 ianuarie 2012

Concurenţă între dobânzile depozitelor pe termen scurt şi cele pe termen lung

László Diósi: Estimăm, pe o perioadă de un an, un management bun al inflaţiei şi scăderea Robor

O parte din jucătorii mici din sistemul bancar, după valoarea activelor, încearcă să atragă economiile clienţilor, prin câştiguri mai mari la depozitele pe termen scurt, faţă de cele pe termen lung. Explicaţia băncilor privind diferenţa dintre dobânzi este pusă pe seama strategiei fiecărei instituţii de credit în parte.

László Diósi, preşedintele OTP Bank, ne-a declarat că dobânzile mai mici pe perioade de un an se datorează estimărilor bune privind "managementul inflaţiei" şi scăderea indiceului Robor. În plus, dobânzile practicate de bănci sunt legate de comportamentul de economisire al clienţilor. Preşedintele OTP Bank ne-a precizat că, în zona Europei de Est, 98% din populaţie constituie depozite pe termen scurt.

László Diósi ne-a declarat: "Termenul specific este curba de randament, care creşte sau scade. Depinde de costul pe care îl poţi obţine de pe urma acestor bani pe termen lung pentru a-ţi acoperi poziţiile. OTP Bank nu are nevoie de acoperire pe termen lung, deoarece avem o poziţie bună pe termen lung. Aceia care au nevoie de bani pe termen lung îşi permit să plătească dobânzi mai mari, dar noi avem o lichiditate foarte bună. În plus, pe o perioadă de un an estimăm un management bun al inflaţiei şi scăderea Robor, de aceea vedem şi aceste dobânzi mai mici la depozitele pe 12 luni.

Circa 98% din populaţia regiunii noastre îşi pune banii în depozite de maxim patru luni. Iar dacă oamenii deţin economii disponibile pe termen lung, atunci ei gândesc imediat în termeni de investiţii, fondurile de investiţii reprezentând o variantă recomandată pentru plasamentele pe termen lung".

OTP Bank oferă la depozitele în lei destinate persoanelor fizice, care nu depăşesc suma de 4.999 lei, o dobândă de 5,6% la o lună, la trei luni o dobândă de 3,85%, în timp ce la un an de zile dobânda coboară la 3,7%. Subsidiara ungară oferă la depozitele în dolari, care nu depăşesc nivelul de 4.999 dolari, o dobândă de 1,15% la o lună şi de numai 0,7% la un an.

De asemenea, pentru persoanele juridice, OTP Bank practică la depozitele în lei care nu depăşesc nivelul de 25.000 lei, o dobândă de 5% la o lună şi de 4,25% la un an.

MKB Nextebank - Dobândă de 6,75% pentru depozite în lei, la trei luni

MKB Nextebank oferă persoanelor fizice care depun minim 500 de lei în depozite la trei luni o dobândă de 6,75%, în timp ce la depozitul la un an dobânda este de 6,5%.

Reprezentanţii MKB Nextebank ne-au declarat că dobânzile se stabilesc în funcţie de strategia băncii de atragere de fonduri pe termen scurt, mediu şi lung.

Emporiki Bank - Randament de 6,80%, pentru depozite în lei la o lună

Emporiki Bank practică pentru depozitele destinate persoanelor fizice, care depun minim 500 de lei, o dobândă de 6,80% la o lună, de 7,05% la trei luni şi de numai 6,55% la un an. În privinţa motivului pentru care dobânzile la depozitele pe pe termen scurt sunt mai mari decât cele pe termen lung, reprezentanţii băncii ne-au precizat: "Emporiki Bank, membră a Grupului Crédit Agricole, oferă dobânzi competitive la toate produsele din portofoliu, indiferent de termenul acestora".

Piraeus Bank, Marfin Bank, RIB, CR Firenze vin cu dobânzi mari pe termen scurt

Printre băncile care oferă randamente mai mari la depozitele pe termen scurt, decât la cele pe termen lung, se numără Piraeus Bank, Marfin Bank, Romanian International Bank (RIB) şi CR Firenze.

Piraeus Bank oferă la un depozit cu suma minimă de 500 lei, destinat persoanelor fizice, o dobândă de 7,6% la o lună sau la trei luni, iar la un an, o dobândă de 7%. Pentru persoanele juridice, Piraeus Bank practică la un depozit de minim 4.000 lei, o dobânda de 7,6% la o lună, iar la un an randamentul este de 7%.

Marfin Bank oferă persoanelor fizice la depozitele în lei o dobândă de 7% la o lună sau trei luni, în timp ce la un an dobânda este de 6,75%. Pentru persoanele juridice Marfin Bank oferă la depozite la lei o dobândă de 7% la o lună şi de 6,75% la un an.

RIB practică la depozitele în euro destinate persoanelor fizice cu sume cuprinse între 300 şi 15.000 de euro, o dobândă de 3% la o lună sau la trei luni, în timp ce la un an dobânda este de 2,75%. Pentru persoanele jurdice, RIB oferă la depozite în euro cu sume cuprinse între 1.000 şi 15.000 de euro o dobândă de 3% la o lună şi de 2,75% la un an.

CR Firenze oferă persoanelor fizice la depozite în dolari, de minim 500 de dolari, o dobândă de 1,75% la o lună şi de numai 1% la un an. De asemenea, pentru persoanele juridice care-şi depun banii într-un depozit de minim 500 de dolari CR Firenze practică o dobândă de 1,75% la o lună şi de numai 1% la un an.

Doctorul în economie Daniel Ionescu ne-a declarat că dobânzile la depozitele pe termen scurt trebuie să fie mai mari decât cele pe termen lung şi în plus, în cazul depozitelor pe termen scurt, riscul asumat de către bancă este mai mic.

Domnia sa a adăugat că există situaţii în care băncile au nevoie de lichidităţi pe termen scurt ca să acopere un gol de casă, dar aceastea sunt situaţii rare.

Dacă băncile au nevoie de lichidităţi, atunci apelează la depozitele overnight de la Banca Naţională a României, potrivit doctorului în economie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb