CONFERINŢA "BURSA" FINANŢAREA EUROPEANĂ - OPORTUNITATE A RELANSĂRII ECONOMICE Proiecte de două miliarde de euro pentru producerea de energie din surse regenerabile

A.T.
Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 25 mai 2011

Proiecte de două miliarde de euro pentru producerea de energie din surse regenerabile

În cadrul Axei dedicate sectorului energetic din Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE), cele mai multe proiecte depuse sunt pentru producţia de energie din surse regenerabile. Alexandru Săndulescu, directorul general al Direcţiei Energie din Ministerul Economiei, a declarat, ieri, că aceste proiecte au o valoare totală de circa două miliarde de euro faţă de suma alocată de 190 milioane de euro.

Astfel, Ministerul Economiei va propune Comisiei Europene ca fondurile alocate sectorului energetic să fie alocate în funcţie de cererile companiilor. Pentru sectorul eficienţei energetice, valoarea proiectelor depuse este mai mică decât bugetul alocat, ceea ce arată interesul scăzut al companiilor pentru asemenea investiţii. Astfel, pentru eficienţă energetică mai sunt disponibile circa 34 milioane de euro din bugetul de 100 milioane de euro.

Domnul Săndulescu a precizat că Ministerul Economiei intenţionează, de asemenea, să reducă cerinţele care trebuie îndeplinite de companii pentru accesarea fondurilor europene. Printre problemele pe care beneficiarii le întâmpină în accesarea fondurilor europene se numără dificultatea obţinerii de cofinanţări, termenele "prea optimiste" de realizare a proiectelor şi incertitudinile legislative, mai ales pe segmentul energiilor regenerabile, unde Comisia Europeană nu a aprobat încă schema de susţine prin acordarea de certificate verzi.

Oficialul Ministerului Economiei a mai declarat că speră ca aprobarea de la Comisia Europeană să sosească în această vară, astfel încât Legea 220 privind stimularea investiţiilor în energia regenerabilă să poată fi aplicată. Printre problemele pe care autorităţile noastre trebuie să le lămurească sunt certificatele verzi acordate biomasei şi biogazului şi evitarea supracompensărilor prin cumulul de scheme de sprijin.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb