CONFERINŢA CSR ŞI SUSTENABILITATE Alina Bilan, ARDLD: "Parteneriatul dintre actorii publici şi cei privaţi este cheia pentru dezvoltarea sustenabilă"

George Marinescu
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 12 octombrie 2023

Alina Bilan, ARDLD: "Parteneriatul dintre actorii publici şi cei privaţi este cheia pentru dezvoltarea sustenabilă"

Contextul actual este unul dificil, deoarece ne aflăm în faţa unei crize climatice, unei crize economice şi unei crize sociale, susţine Alina Bilan, Preşedintele Asociaţiei Române pentru Dezvoltare Locală Durabilă - ARDLD şi partener ONV LAW.

Alina Bilan afirmă: "Pământul se confruntă cu schimbări fără precedent. De aceea ONU a stabilit, prin Agenda 2030, 17 ODD-uri (n.red. - obiective de dezvoltare durabilă), pentru a asigura o dezvoltare sustenabilă. CSR e parte a dezvoltării durabile. O mare provocare recunoscută de ONU e aceea de a crea parteneriate şi de a pune în comun cunoştinţe şi experienţa pentru un viitor sustenabil. Parteneriatul între mediul de afaceri, organizaţiile neguvernamentale, societatea civilă şi autorităţile centrale şi locale este cheia pentru dezvoltarea sustenabilă".

Preşedintele ARDLD mai arată că în ciuda faptului că ţara noastră a înregistrat progrese pe drumul către îndeplinirea celor 17 ODD-uri, mai sunt domenii în care inegalităţile între mediul urban şi mediul rural au rămas la acelaşi nivel ca înainte de implementarea Agendei 2030.

Alina Bilan a spus: "Încă mai avem mult de făcut în domeniul educării tinerelor genreaţii, dar şi a generaţiilor mai în vârstă, precum şi a persoanelor cu risc de excluziune. În raportul subnaţional voluntar al României către ONU, am realizat o statistică pe municipii şi comune şi am constatat că, deşi progresul făcut de România în privinţa atingerii obiectivelor de dezvoltare durabilă este considerabil, inegalităţile de profil în teritoriu în privinţa educaţiei financiare au rămas aceleaşi".

Ea a menţionat că este important pentru toţi actorii sociali să se implice în îndeplinirea ODD-urilor, să discearnă "ce e verde şi ce e aparent verde, ce este greenwashing şi ce nu este green washing" şi să îşi aducă contribuţia de profesionişti şi expertiza proprie pentru a reduce amprenta asupra mediului şi asupra societăţii.

Alina Bilan a arătat: "Asistăm la o transformare radicală, adusă de noile reglementări ce presupun pentru toţi actorii cheltuieli foarte mari. Marile businessuri îşi vor verifica furnizorii care vor fi nevoiţi şi ei să contribuie la reducerea amprentei de carbon, şi vor avea politici de etică, de morală şi politici anticorupţie. Asta ne aşteaptă pe toţi, indiferent că suntem IMM-uri sau companii mari, ONG-uri sau autorităţi publice".

Domnia sa a precizat că o problemă la nivel mondial şi european este implementarea reglementărilor adoptate şi a reiterat necesitatea verificării atingerii ţintelor pentru fiecare proiect în parte.

Alina Bilan a spus: "Poate nu stăm la fel de bine cu implementarea cum stăm cu reglementarea. Sunt foarte multe probleme la nivel de evaluare ex-post ale proiectelor. E nevoie de metodologii foarte clare la nivelul UE cu privire la impactul ex-post al proiectelor finanţate din fondurile europene. Poate că la evaluarea ex-ante au fost constatate efecte benefice ale implementării/aprobării unui astfel de proiect, dar în realitate nimeni dintre autorităţile de management sau autorităţile locale nu a verificat la final dacă proiectul şi-a atins obiectivele privind durabilitatea, sustenabilitatea şi protecţia mediului".

Preşedintele ARDLD a mai precizat că ţara noastră stă bine la capitolul de politici publice, că "sustenabilitatea nu este o ameninţare, ci o oportunitate", dar a arătat că politicile publice nu se pot îndeplini fără sprijinul comunităţii - mediul academic, mediul de business, ONG-uri şi autorităţile publice locale şi centrale.

Conferinţa BURSA a avut loc la SCENARIO, spaţiul de evenimente de la etajul 17 din ONE Tower.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb