Uniunea Europeană a lansat astăzi la Strasbourg o nouă conferinţă menită să contureze viitorul blocului comunitar, conform dpa.
Conferinţa privind viitorul Europei urmăreşte ca, prin dialoguri cu cetăţenii şi prin intermediul unei platforme online, să se reuşească elaborarea până în primăvara lui 2022 a unor propuneri menite să creeze o Uniune mai prietenoasă cu cetăţenii săi şi mai eficientă.
În eschidere preşedintele francez Emmanuel Macron a spus că UE şi-a demonstrat meritele în timpul pandemiei.
"Am rămas împreună în criză", a declarat Macron, afirmând că UE a dat dovadă de solidaritate, a pus pe primul plan vieţile oamenilor, a oferit ajutor financiar şi şi-a întărit sistemele de sănătate.
El a mai susţinut şi că UE a cooperat cu succes în campania de vaccinare. "Trebuie să fim mândri de acest lucru. Cooperarea europeană a salvat vieţi", a afirmat Macron.
Preşedintele francez a mai spus că acum este momentul ca UE să reflecteze cum va arăta peste 10 ani şi a făcut apel la un model care să apere valorile europene şi să întărească cercetarea şi investiţiile.
"SUA pot învăţa din modelul de solidaritate al Europei, dar şi Europa trebuie să îmbrăţişeze dorinţa americană de schimbare", a adăugat Macron.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.05.2021, 10:24)
parole, parole, parole!