CONFERINTA "VIITORUL PIETEI DE CAPITAL ROMÂNESTI" - A VI-A EDITIE/ADRIAN CIGHI, VICE PREŞEDINTE FRANKLIN TEMPLETON INVESTMENTS: "Listarea Hidroelectrica ne-ar putea aduce statutul de piaţă emergentă"

RAMONA RADU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 26 septembrie 2017

"Listarea Hidroelectrica ne-ar putea aduce statutul de piaţă emergentă"

"Trecerea la statutul de piaţă emergentă - unul dintre cele mai importante evenimente care se pot întâmpla în următorii ani"

"Interimatul perpetuu afectează companiile mari de la noi"

"Guvernanţa corporativă - unul dintre motivele principale pentru evoluţia pozitivă a rezultatelor în companiile de stat"

Hidroelectrica este, în acest moment, singura companie, ca mărime, atât din mediul privat, cât şi din cel de stat, care ar putea să facă diferenţa între statutul de piaţă de frontieră şi cel de piaţă emergentă, în ceea ce priveşte piaţa de capital de la noi, a declarat, ieri, domnul Adrian Cighi, vicepreşedintele Franklin Templeton Investments.

Domnia sa a precizat: "Se vorbeşte de reducerea pachetului (n.r. din Hidroelectrica) care va fi listat de la 15% la 10%, însă, odată listată compania, s-ar putea ca acesta să nu fie suficient pentru îndeplinirea criteriului de mărime a free-float-ului - care este o valoare absolută de 630 de milioane de euro - ce trebuie atins. Acesta este, cel puţin, un prim pas care ar spori semnificativ şansele ca piaţa de capital de la noi să devină piaţă emergentă".

Domnul Cighi a adăugat că ţara noastră se situează mai bine decât celelalte state cu care concurează, subliniind că este nevoie şi de listarea Hidroelectrica, transformarea fundamentală pe care a traversat-o aceasta în ultimii ani având un mare impact.

În ceea ce priveşte posibilitatea ca piaţa de capital de la noi să devină o piaţă emergentă, domnul Adrian Cighi consideră că acesta este unul dintre cele mai importante evenimente care se pot întâmpla în următorii ani, adăugând că suntem foarte aproape de înfăptuirea lui.

Domnia sa a precizat că, în acest sens, piaţa de capital trebuie să îndeplinească atât criterii cantitative, cât şi calitative: "Din punct de vedere cantitativ, avem nevoie de cel puţin trei companii, care să îndeplinească criterii de mărime a pachetelor libere la tranzacţionare pe bursă şi a lichidităţii. La noi, se califică Banca Transilvania, Romgaz şi BRD, şi sunt şanse foarte mari ca şi Petrom să fie adăugată pe această listă. Cred că este important să reţinem faptul că majoritatea sau chiar toate statele ale căror pieţe de capital au trecut de la statutul de piaţă de frontieră, la cel de piaţă emergentă, nu au trecut cu doar trei companii, ci cu câte cinci, şase sau şapte. Criteriile calitative ţin de accesul la piaţă şi de modul în care se poate tranzacţiona".

Adrian Cighi: "Marile companii de stat au consilii de administraţie cu mandate interimare"

Vicepreşedintele Franklin Templeton Investments a mai punctat, ieri, că, în marile companii de stat, consiliile de administraţie au mandate interimare.

Domnia sa a spus: "Am ajuns într-o situaţie în care cele mai mari companii sunt conduse de consilii de administraţie cu mandate interimare. Vorbim de companii care valorează miliarde de euro. Ce perspective şi strategii ar putea construi aceste consilii de administraţie, temporare, pe şase luni, pentru aceste companii?". Adrian Cighi a subliniat faptul că interimatul perpetuu este o altă practică dăunătoare, din companiile de stat.

Potrivit domniei sale, în legea 111/2016 există o limitare a interimatului, dar în practică nu se derulează procesul de selecţie a noilor membri interimari, numindu-se acelaşi interimat, în mod continuu, perpetuu. Acest lucru afectează, de asemenea, companiile mari, întrucât cei de la conducere nu pot avea o viziune pe termen lung, fără să aibă şi un mandat pe termen lung.

Totodată, domnul Cighi a mai afirmat că guvernanţa corporativă, aşa cum a fost implementată în ultimii ani, a fost unul dintre motivele principale pentru evoluţia pozitivă a rezultatelor în companiile de stat, cu menţiunea că eliminarea obligaţiilor prevăzute de cadrul legislativ va aduce efecte negative asupra companiilor, a potenţialilor investitori, dar şi asupra listărilor şi a pieţei de capital autohtone.

De asemenea, potrivit domniei sale, piaţa de capital din ţara noastră a făcut multe progrese în ultimii ani, în ceea ce priveşte dobândirea statutului de piaţă emergentă.

Domnia sa a insistat asupra transparenţei şi a eficientizării cheltuielilor, demersuri la baza cărora au stat Ordonanţa 109/2011 şi Legea 111/2016, precizând că în companiile de stat guvernanţa corporativă trece printr-un moment foarte important.

Conform lui Adrian Cighi recenta modificare legislativă, care se află în dezbatere în Parlament, va da posibilitatea ca Guvernul să decidă dacă această lege se aplică sau nu, punctual, în anumite companii ale statului.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Un pic de ironie in aceasta declaratie. Daca nu erau listarile duale (pt care FP a insistat) acum poate aveam deja statutul de piata emergenta. Ne-am dus la Londra cu niste companii foarte bune si acolo nu prea ne baga nimeni in seama...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb