Egiptul consideră că opţiunea militară în Siria nu va aduce un rezultat pozitiv, singura cale pentru rezolvarea crizei din această ţară fiind cea politică, bazată pe ONU, a declarat ieri, ambasadorul Egiptului la Bucureşti, Laila Ahmed Bahaa El Din, citat de Agerpres. "Considerăm că opţiunea militară în Siria nu va aduce niciun rezultat pozitiv. Va aduce mai multe distrugeri şi va face ca alţi actori din regiune să devină mai implicaţi, iar acest lucru nu este, cu siguranţă, în interesul poporului sirian", a spus ea.
Laila Ahmed Bahaa El Din a mai afirmat că ţara sa apreciază că o soluţie politică este singura cale de rezolvare a conflictului.
Diplomatul a menţionat, de asemenea, că orice soluţie ar trebui să depindă de Naţiunile Unite: "O acţiune unilaterală nu va duce cu siguranţă la un rezultat bun".
• "Populaţia egipteană are nevoie de stabilitate, de securitate şi de respectarea supremaţiei legii"
Procesul de reconciliere naţională din Egipt este deschis pentru oricine doreşte să ia parte legal şi paşnic şi să urmeze cursul democratic normal, a mai spus Excelenţa Sa.
Domnia sa a adăugat: "Situaţia actuală din Egipt o reprezintă încercarea poporului şi a guvernului de a readuce procesul democratic pe drumul corect. Am avut timp de un an o guvernare a islamiştilor, care s-a dovedit a fi dezastruoasă. Ei au venit la conducere în urma rezultatelor de la urnele de vot, dar s-au dezis apoi de tot ceea ce au promis să facă, astfel că încercăm să revenim la procesul democratic".
În opinia sa, principala provocare pentru Egipt este una economică, iar pentru a-i face faţă populaţia egipteană are nevoie de stabilitate, de securitate şi de respectarea supremaţiei legii.