Banca Centrală Europeană (BCE) va înjumătăţi, anul viitor, volumul achiziţiilor lunare de active de la 60 de miliarde de euro la 30 de miliarde de euro, diminuând programul său de relaxare cantitativă (QE) în aşteptarea creşterii inflaţiei, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.
De la 1 ianuarie 2018, BCE va continua timp de nouă luni să cumpere active, valoarea totală a programului urmând să depăşească 2.500 de miliarde de euro, conform unui sondaj realizat în rândul economiştilor înaintea şedinţei de politică monetară din 26 octombrie.
Preşedintele BCE, Mario Draghi, ar urma să anunţe prima majorare a ratei dobânzii din mandatul său la începutul anului viitor, estimează participanţii la sondaj.
O astfel de evoluţie ar atenua temerile unor oficiali din zona euro care vor un indiciu clar al momentului în care se va încheia programul BCE de relaxare cantitativă.
"Nu au existat opinii separate la BCE înaintea şedinţei de politică monetară privind necesitatea reducerii volumului achiziţiilor lunare de active, de la 1 ianuarie 2018. Aşadar, problema nu este «dacă» vor micşora QE, ci detaliile modului în care o vor realiza", a apreciat Maxime Sbaihi, economist la Bloomberg în Londra.
Prezentarea detaliilor privind reducerea volumului achiziţiilor lunare de active va permite economiştilor şi investitorilor să evalueze mai bine când ar putea începe majorarea ratelor dobânzilor.
Participanţii la sondaj estimează că dobânda la depozite va fi majorată în primul trimestru din 2019 în timp ce dobânda de politică monetară va creşte în următoarele trei luni.
"Consiliul guvernatorilor BCE pare îngrijorat că o reducere mai agresivă a volumului achiziţiilor lunare de active ar putea afecta condiţiile financiare, în special prin aprecierea semnificativă a monedei euro", a afirmat Kristian Toedtmann, economist la DekaBank în Frankfurt.
La precedenta şedinţă de politică monetară, Consiliul guvernatorilor BCE a menţinut dobânda de politică monetară la nivelul zero, în timp ce dobânda la facilitatea de creditare marginală a fost păstrată la 0,25%, iar dobânda la depozite, care se aplică băncilor ce stochează lichidităţile în exces la banca centrală pentru o perioadă de 24 de ore, a fost lăsată la minus 0,40%.