Consilier CJ Alba şi rude ale primarului din Roşia Montană, audiaţi pentru exploatări ilegale de aur

Adina Lateş
Miscellanea / 27 octombrie 2015

Actualizare 20:50

Peste 40 de persoane, între care un consilier judeţean PMP din Alba, doi nepoţi ai primarului liberal din Roşia Montană şi un lider al romilor din Apuseni, sunt audiate, în această seară, în urma percheziţiilor privind exploatarea ilegală de aur din galerii miniere şi halde din zona Roşia Montană, potrivit Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Alba, Luminiţa Prodan, a declarat pentru Mediafax că un număr de 45 de persoane au fost ridicate şi duse pentru audieri la Alba Iulia în urma percheziţiilor din această dimineaţă.

Luminiţa Prodan a explicat că, în urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat de la domiciliile suspecţilor ustensile folosite în extragerea aurului, detectoare de metale, dar şi cantitatea de peste 1,5 kilograme de aur.

Potrivit sursei citate, suspecţii căutau aurul în fostele galerii miniere sau în haldele de steril şi după ce îl extrăgeau îl vindeau prin magazine de bijuterii sau case de amanet.

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că printre suspecţii ridicaţi pentru audieri în acest dosar se află şi consilierul judeţean Marin Cenuşe (PMP), un om de afaceri din Câmpeni, doi dintre nepoţii primarului din Roşia Montană, Eugen Furdui (PNL), dar şi unul dintre liderii romilor din Munţii Apuseni.

(A.C.)

-------------------

În această dimineaţă, poliţiştii din Alba efectuează 64 de percheziţii la persoane bănuite de evaziune fiscală, executarea de activităţi miniere fără permis sau licenţă, furt şi spălare de bani. Vor fi puse în executare 48 de mandate de aducere, potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei Române.

La data de 27 octombrie a.c., 160 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, cu sprijinul celor din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Mureş, Cluj şi Bihor, efectuează 64 de percheziţii în judeţele Alba (59), Mureş (3), Cluj (1) şi Bihor (1), la domicilii şi la sediile unor societăţi comerciale.

În cauză se efectuează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, executarea de activităţi miniere fără permis sau licenţă, furt calificat şi spălare de bani.

În fapt, din cercetări a reieşit că, în perioada 2013 - 2015, 48 de persoane ar fi exploatat, fără autorizaţie, zăcământ aurifer din galerii miniere sau halde aflate în conservare.

Acestea ar fi sustras, prelucrat şi comercializat produse aurifere, introducându-le fără forme legale în circuitul economic sau plasându-le la case de amanet, sub forma unor garanţii, fără returnarea sumelor de bani împrumutate.

Prejudiciul cauzat este estimat la peste 600.000 de lei.

Poliţiştii vor pune în executare 48 de mandate de aducere, emise pe numele persoanelor bănuite în cauză.

Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Cum se calculeaza prejudiciul?

    Cine a fost prejudiciat?

    aici nu e vestu' salbatic

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb