Consiliul Local Sector 1 a respins un proiect prin care maşinile parcate neregulamentar urmau să fie ridicate

G.B
Miscellanea / 24 iunie 2021

Consiliul Local Sector 1 a respins un proiect prin care maşinile parcate neregulamentar urmau să fie ridicate

Consiliul Local Sector 1 a respins, în şedinţa de astăzi, un proiect prin care maşinile parcate neregulamentar urmau să fie ridicate, potrivit Agerpres.

S-au înregistrat 15 abţineri şi 9 voturi pentru. Proiectul prevedea aprobarea Regulamentului privind ridicarea, transportul, depozitarea şi restituirea vehiculelor staţionate neregulamentar.

Restituirea vehiculului urma să se facă numai proprietarului/deţinătorului/utilizatorului legal al acestuia după achitarea tarifelor de ridicare, transport şi depozitare, în baza certificatului de înmatriculare/înregistrare în original sau a oricărui act din care să rezulte dreptul de proprietate sau folosinţă asupra vehiculului/remorcii/rulotei şi a unui act de identitate al solicitantului.

Tarifele de ridicare ar fi fost de 200 de lei pentru vehicule cu masa maxim autorizată de până la 5 tone, inclusiv şi 270 de lei pentru vehicule cu masa maxim autorizată de peste 5 tone.

Tarifele de transport se ridicau la 150 de lei pentru vehicule cu masa maxim autorizată de până la 5 tone, inclusiv şi 200 de lei pentru vehicule cu masa maxim autorizată de peste 5 tone.

Tariful de depozitare ar fi fost de 75 de lei în primele 24 de ore şi 25 de lei/pe zi după intervalul de 24 de ore.

Autovehiculele urmau să fie ridicate de Administraţia Domeniului Public (ADP) Sector 1 sau un operator contractat, în situaţia în care ADP Sector 1 nu va deţine capacitatea necesară de personal şi utilaje pentru realizarea acestei activităţi în regim propriu.

Consilierul local PNL Adrian Oianu a spus, înainte de a se trece la vot, că este "un proiect lipsit de consistenţă şi grijă faţă de cetăţean".

"Noi, consilierii PNL Sector 1, ne vom abţine de la votarea acestui proiect", a afirmat Adrian Oianu, motivând că mai întâi trebuie oferite soluţii pentru parcarea autovehiculelor.

Primarul Clotilde Armand a menţionat că proiectul viza autovehiculele parcate pe trecerile de pietoni şi a adăugat că va veni cu iniţiative referitoare la parcaje.

De asemenea, Consiliul Local a respins un proiect ce prevedea că persoanele juridice interesate se pot implica în gospodărirea de spaţii verzi aflate în administrarea Consiliului Local Sector 1, în vederea conservării şi înfrumuseţării lor.

S-au înregistrat 15 abţineri şi 10 voturi pentru.

"Se aprobă proiectul 'Adoptă un spaţiu verde!' prin care persoanele juridice interesate (agenţi economici, instituţii, fundaţii, ONG-uri, asociaţii de proprietari) se pot implica în gospodărirea unor spaţii verzi aflate în proprietatea publică a Municipiului Bucureşti şi administrarea Consiliului Local Sector 1, prin Administraţia Domeniului Public Sector 1, în vederea conservării şi înfrumuseţării spaţiilor verzi publice", prevedea proiectul.

Viceprimarul PNL Ramona Porumb s-a întrebat care va mai fi responsabilitatea autorităţii locale în contextul acestui proiect. "Care mai e rolul nostru de a le oferi cetăţenilor un anumit confort, dacă şi ce e al nostru îl dăm cetăţenilor?", a spus Ramona Porumb.

Primarul Clotilde Armand a declarat că acest proiect este cerut de multe asociaţii de proprietari.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb