Anthony Popa Urria, în vârstă de cinci ani, este cel mai inteligent copil de pe planeta cu un IQ aproape perfect. S-a născut în Canada şi este la origine român, potrivit wonderful-romania.com.
Pe glob, IQ-ul unui om cu inteligenţă medie se ridică de obicei la 110 puncte. De regula, tot ce este peste 140 reprezintă un om genial.
La numai doi ani şi nouă luni, a fost catalogat la fel de deştept precum celebrul fizician Albert Einstein sau precum Stephen Hawking, având un IQ de 154, adică aproape perfect.
Anthony Popa Urria trăieşte în Canada, în Cagliary, încă de la naştere şi a fost desemnat în unanimitate de Organizaţia MENSA, organizaţie care reuneşte cei mai inteligenţi copii din lume, drept ocupantul primului loc. IQ-ul de 154 este cu mult peste media multor oameni maturi de pe planetă. În timp ce alţi copii de vârsta lui se jucau cu creioanele colorate, Anthony ştia să numere până la 1.000, să pronunţe tot alfabetul şi să vorbească în italiană, spaniolă şi engleză încă de la trei ani, vârsta la care i-a uimit pe mulţi profesori şi sociologi din Canada. Totodată, Anthony e capabil să rezolve puzzle-uri complexe cu peste 70 de piese şi ştie capitalele aproape tuturor ţărilor din lume.