Coreea de Nord a lansat două rachete balistice, la câteva zile după ce a testat o nouă rachetă de croazieră cu rază lungă de acţiune

J.P.
Internaţional / 15 septembrie 2021

Coreea de Nord a lansat două rachete balistice, la câteva zile după ce a testat o nouă rachetă de croazieră cu rază lungă de acţiune

Coreea de Nord a lansat miercuri două rachete balistice în direcţia mării, a informat şeful statului major al Coreei de Sud, la câteva zile după ce Phenianul a anunţat că a efectuat un test reuşit al unei noi rachete de croazieră cu rază lungă de acţiune. Şi Garda de coastă niponă a raportat lansarea dinspre Coreea de Nord a unui obiect care ar putea fi o rachetă balistică, conform Digi24.

Pentru moment, ţinta rachetelor sau raza lor de zbor nu este clară, notează BBC. Armata sud-coreeană a transmis că şi-a consolidat măsurile de monitorizare a Coreei de Nord şi colaborează în tot acest timp cu SUA pentru a-şi menţine pregătirea defensivă.

Şi Garda de coastă niponă a raportat miercuri lansarea dinspre Coreea de Nord a unui obiect care ar putea fi o rachetă balistică şi care a căzut în afara zonei sale economice exclusive.

Premierul japonez Yoshihide Suga a calificat drept "revoltătoare" noua lansare şi a condamnat gestul nord-coreenilor ca fiind o ameninţare pentru pacea şi securitatea în regiune.

Noua lansare vine la două zile după ce agenţia oficială de presă nord-coreeană KCNA a anunţat că în weekend a avut loc un test reuşit al unei rachete de croazieră cu rază lungă, evocând o "armă strategică de mare importanţă". A fost primul astfel de test după şase luni, iar potrivit unor experţi descrierea făcută de nord-coreeni ar putea indica faptul că racheta testată în weekend este capabilă să transporte focoase nucleare, notează Agerpres.

Testul cu rachetă efectuat de către Coreea de Nord reprezintă ''ameninţări'' pentru vecinii săi, a reacţionat duminică Pentagonul.

"Această activitate subliniază dezvoltarea continuă de către Coreea de Nord a programului său nuclear şi ameninţările pe care aceasta o reprezintă pentru vecinii săi şi comunitatea internaţională", a transmis Pentagonul într-un comunicat.

Puterea americană a reluat angajamentul "solid" de a apăra Coreea de Sud şi Japonia împotriva Phenianului. Aproape 28.500 de soldaţi americani sunt staţionaţi în sudul peninsulei.

Mai multe rezoluţii ale Consiliului de Securitate al ONU interzic Phenianului să îşi continue programele de arme nucleare şi rachete balistice. Dar, deşi este afectată de numeroase sancţiuni internaţionale, Coreea de Nord şi-a dezvoltat rapid capacităţile militare în ultimii ani sub conducerea liderului Kim Jong Un.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb