Corlăţean cere UE să sprijine Irak împotriva teroriştilor

V.B.
Internaţional / 16 august 2014

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a subliniat ieri, la reuniunea extraordinară a Consiliului Afacerilor Externe, necesitatea ca UE să transmită un mesaj puternic de sprijinire a stabilităţii statului irakian şi a consolidării securităţii acestuia, şi a subliniat importanţa coordonării UE-SUA pe problematica irakiană, inclusiv din perspectiva combaterii ameninţărilor teroriste.

În acest context, oficialul român a exprimat susţinere pentru statele din regiune care sunt afectate de avansul forţelor militante care acţionează în Irak şi Siria, potrivit unui comunicat al MAE.

Domnia sa a evidenţiat faptul că o soluţie sustenabilă nu poate fi decât de natură politică, bazată pe formarea cât mai rapidă a unui guvern reprezentativ pentru toate componentele societăţii irakiene, capabil să răspundă provocărilor cu care se confruntă în domeniul securităţii.

Totodată, demnitarul a exprimat sprijinul României pentru coordonarea, la nivel internaţional, a asistenţei umanitare, în special pentru persoanele strămutate intern, precum şi pentru comunităţile minoritare vulnerabile.

Reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe din statele membre UE a dezbătut evoluţiile politico-militare din Irak, conflictul din Fâşia Gaza şi criza din Libia, fiind adoptate seturi distincte de concluzii ale Consiliului pe toate cele trei subiecte menţionate. Miniştrii au abordat cu prioritate aspecte privind procesul politic şi constituţional, precum şi situaţia umanitară şi de securitate, inclusiv problematica persoanelor refugiate şi strămutate intern. Demnitarii au evaluat modalităţile de facilitare a unei soluţii politice şi durabile a crizei irakiene, ca parte a unei abordări cuprinzătoare, la nivel regional. În context, au salutat nominalizarea pentru funcţia de premier a lui Haider Al Abadi şi şi-au exprimat sprijinul pentru formarea cât mai rapidă a unui guvern inclusiv. Şefii diplomaţiilor europene au condamnat ferm acţiunile organizaţiei teroriste autointitulate "Statul Islamic", apreciind că unele dintre acestea ar putea fi crime împotriva umanităţii, şi şi-au exprimat acordul cu decizia adoptată de unele state membre UE, de a acorda asistenţă militară guvernului Regiunii Kurdistan, în strânsă coordonare cu autorităţile centrale de la Bagdad.

Miniştrii de externe ai statelor membre UE au analizat stadiul actual al procesului de pace din Orientul Mijlociu, în contextul deteriorării situaţiei din Fâşia Gaza. Au solicitat celor două părţi - israeliană şi palestiniană - să facă eforturi pentru încheierea unui acord de încetare a focului pe termen lung. În context, a fost iterat sprijinul unanim şi ferm al UE pentru soluţia celor două state.

Ministrul Titus Corlăţean a semnalat importanţa identificării unei soluţii politice care să permită reluarea negocierilor, subliniind necesitatea convenirii unui armistiţiu durabil. A exprimat sprijin pentru nevoia Israelului la securitate, subliniind importanţa dezarmării tuturor grupărilor teroriste care acţionează în Fâşia Gaza. În paralel, domnia sa a exprimat sprijin pentru creşterea rolului efectiv al Autorităţii Naţionale Palestiniene în administrarea Fâşiei Gaza şi pentru încheierea unor aranjamente care să conducă la ameliorarea semnificativă a condiţiilor socio-economice ale populaţiei din Gaza.

Şeful diplomaţiei române a exprimat susţinere pentru o implicare substanţială, pe mai multe planuri a UE, în perioada post-armistiţiu, cu utilizarea instrumentelor adecvate aflate la dispoziţia Uniunii.

Ministrul Titus Corlăţean a reamintit că MAE român a facilitat repatrierea, în lunile iulie şi august 2014, a peste 150 de cetăţeni români din Fâşia Gaza. În cadrul acestor operaţiuni de evacuare, România a acordat sprijin şi altor cetăţeni europeni, asigurând includerea acestora în grupul de cetăţeni români evacuaţi.

Situaţia din Libia a fost dezbătută din perspectiva deteriorării accentuate a climatului de securitate. A fost exprimată susţinerea UE pentru iniţiativele de mediere ale ONU şi a fost reiterat apelul către toţi actorii libieni de a acţiona în vederea încetării violenţelor şi relansării procesului de tranziţie politică democratică.

Ministrul Titus Corlăţean a subliniat sprijinul deplin al ţării noastre pentru acţiunile UE de sprijinire a suveranităţii, independenţei, integrităţii teritoriale, stabilităţii şi unităţii naţionale a Libiei. Ministrul român a reliefat necesitatea ca toate părţile să accepte, cât mai rapid, un acord de încetare a focului care să permită reluarea procesului de tranziţie democratică.

Oficialul de la Bucureşti a salutat numirea actualului Emisar al UE pentru Libia, Bernardino Leon, în funcţia de Emisar Special al Secretarului General al ONU pentru Libia şi a evocat importanţa continuării cooperării UE-ONU pe problematica libiană.

Şeful diplomaţiei române a reiterat angajamentul României pentru acordarea de sprijin statului libian în domeniul reconstrucţiei instituţionale, evidenţiind intenţia de a relua prezenţa diplomatică la Tripoli când situaţia de securitate o va permite.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb