CORONAVIRUS: Franţa introduce carantina "voluntară'" pentru cetăţenii şi rezidenţii săi care revin din afara UE

B.A.
Miscellanea / 19 mai 2020

Franţa introduce carantina "voluntară'" pentru cetăţenii şi rezidenţii săi care revin din afara UE

Francezii şi rezidenţii permanenţi în Franţa care sosesc în ţară din afara Uniunii Europene vor fi invitaţi să intre în mod 'voluntar' într-o carantină de 14 zile, începând de miercuri, a anunţat marţi ministrul de externe Jean-Yves Le Drian, potrivit AFP.

'Începând de miercuri, le vom cere tuturor francezilor (...) care se întorc în Franţa şi (persoanelor) care au reşedinţa în Franţa să se supună în mod voluntar unei carantine de 14 zile', a declarat Le Drian la postul LCI, precizând că măsura vizează revenirile din 'exteriorul Uniunii Europene'.

'Această iniţiativă va fi o iniţiativă autonomă, pe baza responsabilităţii personale, iar această carantină se va putea efectua la domiciliu sau într-un loc ales' de respectiva persoană la revenirea în Franţa, a menţionat el.

Măsura nu îi vizează deocamdată pe străinii din afara UE având în vedere că frontierele externe ale Uniunii, aşadar inclusiv pentru intrarea în Franţa, le sunt închise începând din 17 martie.

În interiorul UE, Parisul speră într-o relaxare a restricţiilor la frontiere începând din 15 iunie, a mai spus şeful diplomaţiei franceze.

'În ce priveşte frontierele interne, avem acorduri de reciprocitate cu statele vecine şi ne putem gândi că, progresiv, dacă ieşirea din izolare ajută şi dacă aventura pandemiei nu revine, vom putea ajunge la o punere în discuţie a acestor măsuri de închidere', a afirmat el.

'Cred că, progresiv, începând din 15 iunie, vom putea ajunge la o relaxare generalizată, cel puţin aceasta este ceea ce doresc', a spus Le Drian.

În prezent, doar muncitorii transfrontalieri, persoanele care au un motiv familial sau cele care revin la locul de domiciliu pot circula între Franţa şi alte ţări din Uniunea Europeană.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb