Corupţia ca formă de participare

Aici am ajuns. Alegătorii votează clienţi ai puşcăriilor. Îi vedem pe toate ecranele, la "Breaking News". Obraznici. Plini de bani şi de dosare penale. Şi surprinzător de populari.

De aici întrebarea: ce au în minte alegătorii care votează aşa ceva? Desigur, putem accepta o explicaţie simplă. Poate că nu le pasă. Sunt sigur că în unele cazuri chiar aşa este. Sau poate că nu ştiu despre ce este vorba. Greu de crezut, însă există oameni care chiar nu urmăresc ştirile sau nu le dau crezare.

Problema cu această explicaţie simplă este că nu prea se leagă de alte fapte. Uitaţi-vă pe sondajele de opinie. O mare majoritate a alegătorilor recunoaşte că, la noi, corupţia politicienilor şi a administraţiei este o problemă majoră.

Altă posibilitate este ca existenţa corupţiei să fie percepută într-o cheie partizană. Este cert că asta se întâmplă, deşi nu ştiu să existe date sociologice precise. Mecanismul funcţionează astfel. Corupţii "celorlaţi" sunt odioşi. Corupţii "noştri" sunt de fapt nişte oameni de treabă (eventual acuzaţi pe nedrept). Dacă am dreptate, atunci o parte a electoratului nu este, de fapt, complet indiferentă la existenţa corupţiei, ci doar o priveşte prin ochelari de cal.

Eu cred că şi altă interpretare are loc sub soare. Însă, înainte de a merge mai departe, doresc să risipesc o posibilă neînţelegere. Cred că lupta anti-corupţie trebuie să continue. Mai mult, este cazul ca ea să ia forme mai radicale. S-a furat prea mult în această ţară, adesea chiar de către aceia care trebuiau să ne apere de hoţi. Cred că trebuie pedepse mai dure şi proceduri mai expeditive.

Acestea fiind spuse, să vedem unde este una dintre probleme. Studiile referitoare la corupţie sunt, frecvent, opera unor sociologi şi criminologi occidentali. În sine, nu este nimic rău aici. Totuşi, în societăţile occidentale, corupţia este o excepţie. Un act de corupţie este unul care deviază de la o regulă (legală, administrativă sau morală).

Însă, în multe ţări corupţia este un mod de viaţă. Angajările se fac de regulă pe bază de patronaj politic. Se dă şpagă la poliţist şi la doctor. Se cer favoruri la şcoală. Judecătorii sunt, practic toţi, "unşi". Este clar că semnificaţia corupţiei în aceste ţări este destul de diferită.

Se poate ajunge în situaţii groteşti. În unele state africane, soldaţii trimişi să se lupte cu teroriştii au ajuns să îşi cumpere singuri muniţie de pe piaţa locală, pentru că banii pentru dotarea trupelor au fost deturnaţi de comandanţii armatei. Şi atunci, militarii nu au încotro şi recurg la extorcarea populaţiei locale. Corupţie, desigur. Dar care este alternativa în aceste ţinuturi blestemate?

Vedem, în exemplul de mai sus, că uneori corupţia poate juca un rol funcţional. Fără o doză de corupţie (am fost tentat chiar să pun termenul între ghilimele), o funcţie esenţială a statului (în acest caz, chiar apărarea teritoriului) ar fi blocată.

Prin urmare, trebuie să săpăm mai adânc pentru a înţelege natura şi roliul corupţiei în astfel de state. Corupţia pare să îndeplinească un rol vital. Dar care anume?

Cred că răspunsul este surprinzător. Corupţia poate fi o formă de participare politică.

Prin corupţie, cetăţeanul unui stat corupt participă la exerciţiul puterii. Atunci când îi dă o "atenţie" unui politician sau un "peşcheş" unui primar, atunci când "deschide uşa cu capul" la doctorul de la spitalul de stat sau atunci când se lasă jumulit de inspectorul de la Fisc, cetăţeanul participă, paradoxal, la exerciţiul puterii publice.

Şi o face chiar şi atunci când îşi vinde votul. Ce să facă el cu acest vot, care, în aceste condiţii nu face, din punctul de vedere al puterii de a schimba lucrurile, nici cât hârtia pe care este exprimat?

Cel puţin prin participarea la lanţul corupţiei, el obţine ceva. Protecţie din partea poliţistului de la colţ, un contract pentru o firmă care altfel ar da faliment, ceva atenţie din partea unor politicieni pe care altminteri nu i-ar vedea niciodată prin cartierul lor.

Morala, în ce mă priveşte, nu este una favorabilă corupţiei. Nu spun că trebuie să tolerăm corupţia pentru că ea oferă şi nişte beneficii. Ideea este alta.

În mod normal, cetăţenii trebuie să fie reprezentaţi prin instituţiile politice obişnuite, care funcţionează pe baza regulilor obişnuite. Cum ar fi alegerile care produc un Parlament. Însă, adesea, aceste instituţii şi reguli nu sunt decât o faţadă. Un circ cu pretenţii de democraţie. Iar cetăţenii ştiu asta. Ei sunt raţionali (până la un punct). Iată de ce ei preferă forme de reprezentare care au, pe undeva, un sens. Care le acordă o doză de influenţă reală asupra celor care îi guvernează.

Soluţia? Ar fi chiar două. Una este binecunoscută. Reducerea sau eliminarea corupţiei la nivelul guvernanţilor. A doua este mai puţin discutată, însă este poate chiar mai eficientă pe termen lung. Liberalizarea. Piaţa poate face ea însăşi multe lucruri. Fără să mai fie nevoie de politicienii care abia aşteaptă să îşi dijmuiască semenii.