Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (C.O.T.A.R.) salută iniţiativa Guvernului României de a modificarea OUG 49/2019, în aşa fel încât să existe, în mod real, o concurenţă loială între cele două activităţi de transport persoane - respectiv taximetria şi transportul alternativ, se arată într-un comunicat al COTAR, remis redacţiei. Camera Naţională a Taximetriştilor din Romania, cu 36 de filiale la nivel naţional, este membru COTAR, potrivit sursei.
Ambele activităţi de transport s-au referit şi până acum la aceleaşi servicii prestate pentru clienţi, dar cu diferenţe majore din perspectiva legilor care le definesc activitatea. În urma discuţiilor purtate, luna trecută, cu Premierul Marcel Ciolacu şi cu Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, s-a decis modificarea legislaţiei, pentru eliminarea prevederilor discriminatorii, se mai arată în comunicat.
Orice activitate desfăşurată pe teritoriul României trebuie să fie impozitată şi fiscalizată în România, aşa cum este normal într-o ţară civilizată, transmite sursa. Potrivit COTAR, "Vrem să fim bine înţeleşi: nu avem nimic împotriva niciunei platforme şi nici împotriva digitalizării, dar platforma nu face transport de persoane, ci firmele de transport alternativ. Fiind vorba despre activitatea de transport persoane, nu este normal să existe reguli diferite în privinţa celor două activităţi similare".
Taxele şi impozitele pe care le plătesc firmele cu acelaşi tip de activitate trebuie să fie aceleaşi. De asemenea, condiţiile prevăzute de lege pentru desfăşurarea acestor activităţi similare trebuie să fie aceleaşi, conform datelor din comunicat:
- un număr egal de licenţe de taxi şi copii conforme pentru transport alternativ;
- acelaşi tip de aparatură pentru taxare, cu principii transparente pentru clienţi;
- acelaşi mod de stabilire a preţului unei călătorii, eliminându-se tariful dinamic - acesta fiind doar o metodă prin care clientul este păcălit de firmele de transport alternativ, pentru a i se lua mai mulţi bani pentru o cursă;
- firmele trebuie să deţină autoturismele în patrimoniul propriu şi să fie eliminate contractele de comodat oneroase care se practică acum în transportul alternativ, astfel încât să se poată garanta siguranţa în trafic şi siguranţa clienţilor;
- maşinile nu trebuie să fie mai vechi de 10 ani, astfel încât să se asigure siguranţa clienţilor şi protecţia mediului.
Acestea sunt doar câteva dintre prevederile legale care vor aduce la egalitate cele două activităţi de transport de persoane similare, menţionează sursa. Până acum, prevederile legii transportului alternativ au fost diferite de ceea ce prevede legea taximetriei. Este necesară armonizarea celor două acte normative, pentru a respecta principiile unei concurenţe loiale, potrivit comunicatului.
Ministerul Transporturilor va propune, în calitate de coiniţiator, un nou proiect de act normativ care va fi pus în consultare publică, în cel mai scurt timp, relatează COTAR.