Crearea banilor şi funcţionarea sistemului bancar în economia modernă

• Ce sunt banii?

Banii sunt definiţi, de obicei, prin intermediul celor trei funcţii pe care le îndeplinesc simultan, respectiv:

Mijloc de păstrare a valorii - ceva de la care se aşteaptă păstrarea valorii sale într-un mod predictibil de-a lungul timpului. Aurul sau argintul, care au fost extrase cu sute de ani în urmă, încă sunt valoroase şi astăzi. Alimentele perisabile îşi pierd valoarea, pe măsură ce se degradează. Deci, aurul sau argintul sunt mijloace bune de păs­trare a valorii, pe când alimentele perisabile nu.

Mijloc de măsură a valorii (unitate de cont) - banii servesc drept numitor comun al tuturor bunurilor economice, în condiţiile în care preţurile sunt stabilite în unităţi băneşti. În economiile moderne, unitatea de cont este, de obicei, o monedă, cum este leul în cazul Româ­niei.

Mijloc de schimb - ceva pe care oamenii îl deţin pentru că doresc să-l schimbe pentru altceva, mai degrabă decât pentru dorinţa de a deţine bunul în sine.

• Diferenţa între bani şi monedă

- De-a lungul istoriei banii au fost reprezentaţi, în principal, de aur şi argint (banul-marfă).

- Bancnotele, după cum le spune şi numele, au apărut ca însemne doveditoare ale unor depozite de aur plasate de clienţi la bănci şi au ajuns să fie folosite pentru plăţi directe. Deţinătorul unei astfel de hârtii o putea schimba oricând în aur.

- Moneda, care cuprinde în sens larg toate însemnele monetare, a reprezentat dovada unui drept asupra banilor.

- Diferenţa dintre bani şi monedă a dispărut odată cu renunţarea la standardul aur, iar legătura dintre însemnele monetare şi aur a dispărut complet odată cu sfârşitul convertibilităţii dolarului în aur, în august 1971.

- Utilizarea exclusivă a banilor fiduciari, în special de la ruperea legăturii dintre dolar şi aur, a deschis calea financializării economiei mondiale, proces care a fost scăpat de sub control la mijlocul deceniului trecut.

• Banii în economia modernă

- Banii de astăzi reprezintă o formă de chitanţă (IOU în engleză), dar una cu însuşiri speciale, deoarece toată lumea are încredere că va fi acceptată de către alte persoane în schimbul unor bunuri şi servicii.

- Există trei tipuri principale de bani: numerarul (bancnote şi monede metalice), depozitele bancare şi rezervele băncilor centrale. Fiecare reprezintă o chitanţă a unui sector al economiei către altul. Cea mai mare parte a banilor dintr-o economie modernă se regăseşte sub forma depozitelor bancare, depozite care sunt create chiar de băncile comerciale.

- În economia modernă, majoritatea banilor există sub forma depozitelor bancare.

- Modul în care sunt create depozitele este, adesea, înţeles greşit: principalul mijloc este creditul acordat de băncile comerciale.

- Când o bancă acordă un credit, aceasta creează simultan un depozit corespondent pentru client, deci creează noi bani.

Adevăratul mod în care sunt creaţi banii astăzi diferă de modul descris în anumite manuale:

- În loc să constituie depozite din economiile gospodăriilor, pe care apoi să le folosească la acordarea de credite, creditarea bancară este cea care creează depozite.

- În perioade normale, banca centrală nu fixează volumul banilor din circulaţie, iar banii emişi de banca centrală nu sunt "multiplicaţi" în mai multe credite şi depozite.

Băncile comerciale creează bani prin intermediul creditării, dar acestea nu pot acţiona discreţionar, fără limite. Limitele creditării sunt stabilite de:

- Profitabilitatea într-un sistem bancar competitiv.

- Reglementările prudenţiale, care acţionează asupra activităţilor bancare, în scopul menţinerii stabilităţii sis­temului financiar.

- Gospodăriile şi companiile care primesc banii creaţi de noile credite pot acţiona astfel încât să afecteze stocul banilor din economie - acestea pot "distruge" rapid banii, de exemplu, prin folosirea acestora pentru rambursarea creditelor existente.

- Politica monetară stabileşte, în ultimă instanţă, limitele procesului de creare a banilor noi, prin intermediul dobânzii de referinţă stabilit de către banca centrală.

Două concepţii greşite despre crearea banilor

- Băncile acţionează doar ca intermediari, care oferă spre împrumut depozitele constituite de cei care economisesc. Depozitele sunt "create" ca urmare a deciziilor de economisire ale gospodăriilor, iar băncile vor "împrumuta" apoi acele depozite către debitori, de exemplu companii în căutarea finanţărilor pentru investiţii sau indivizi care doresc să-şi cumpere o casă.

- Banca centrală determină volumul creditelor şi depozitelor din economie, prin controlarea cantităţii banilor emişi de către banca centrală - aşa numita abordare a "multiplicatorului monetar". Conform acesteia, banca centrală implementează politica monetară prin alegerea volumului rezervelor, care sunt apoi "multiplicate" printr-o creştere mult mai mare a creditelor şi depozitelor bancare.

Ce se poate întâmpla cu depozitele nou create?

- Banii pot fi distruşi rapid dacă gos­podăriile sau companiile îi folosesc pentru rambursarea creditelor. Rambursarea creditelor distruge banii, la fel cum acordarea creditelor îi creează. În acest caz, bilanţul consumatorilor se va întoarce în poziţia în care a fost înainte de acordarea creditului.

- Creşterea cheltuielilor din economie, ca rezultat al banilor nou creaţi de către bănci. Pentru a fi distruşi, banii noi trebuie să ajungă la gospodării şi companii care au credite şi doresc să le ramburseze. Dar aceasta nu se va întâmpla totdeauna, deoarece activele şi datoriile variază considerabil la nivelul indivizilor din economie. Banii pot ajunge iniţial la gospodăriile sau companiile cu active financiare nete pozitive. Dacă aceşti agenţi consideră că au mai mulţi bani decât este necesar, atunci vor căuta să reducă "excesul" prin achiziţia de bunuri şi servicii.

În scenariul al doilea, transferul banilor între diferite companii şi gospodării poate continua, iar aceasta conduce la creşterea cheltuielilor. Procesul poate conduce, pe fondul menţinerii neschimbate a celorlalte condiţii, la creşterea presiunilor inflaţioniste din economie.

Prin contrast, dacă banii sunt dis­truşi rapid, corespunzător primului scenariu, nu trebuie să existe efecte ulterioare în economie.

Cel mai important factor determinant al condiţiilor monetare din economie îl reprezintă politica monetară a băncii centrale.

• Teorii privind funcţionarea sistemului bancar

Teoria intermedierii financiare: băncile sunt intermediari care atrag depozite de la clienţi, pe care le oferă apoi sub formă de împrumuturi altor clienţi.

După cum arată două analize de la Banca Angliei, aceasta este o teorie greşită (cele două studii din buletinul trimestrial al Băncii Angliei sunt ataşate articolelor "Înţelegerea naturii banilor este mai presus de înţelegerea produselor financiare", partea I în BURSA din 28.04.2014, iar partea a II-a în BURSA din 06.05.2014). Pentru a fi susţinută teoria intermedierii financiare, volumul rezervelor trebuie să reprezinte o restricţie obligatorie asupra creditării, iar banca centrală trebuie să determine direct volumul rezervelor. În realitate, rezervele nu reprezintă res­tricţii obligatorii asupra creditării, iar banca centrală nu stabileşte volumul rezervelor disponibile.

După cum mai arată economiştii de la Banca Angliei, teoria multiplicatorului monetar este utilă în introducerea noţiunilor monetare şi bancare din manuale, dar aceasta nu reprezintă o des­criere precisă a modului cum sunt creaţi banii în realitate.

La fel ca în cazul relaţiei dintre credite şi depozite, relaţia dintre rezerve şi credite operează, de obicei, invers decât este descrisă în manuale. Băncile decid, iniţial, volumul creditelor pe care doresc să-l ofere, în funcţie de oportunităţile existente, iar acestea depind, în mod crucial, de rata dobânzii stabilită de banca centrală.

Deciziile de creditare determină volumul depozitelor create de sistemul bancar, iar volumul depozitelor bancare influenţează volumul rezervelor băncii centrale deţinut de către băncile comerciale (pentru a satisface cererea de numerar a publicului, a efectua plăţi către alte bănci sau a îndeplini cerinţele de lichiditate), rezerve care, în perioade normale, sunt oferite la cerere de către banca centrală.

Teoria rezervelor fracţionare: băncile sunt intermediari financiari care nu pot crea bani, dar la nivelul sis­temului bancar sunt creaţi bani prin interacţiunea dintre bănci

Unul dintre primii susţinători a fost economistul Alfred Marshall, în 1888. În cartea "Creditul bancar", din 1920, Chester Phillips scrie că băncile individuale nu pot crea credit sau bani, dar sistemul bancar poate, în condiţiile în care noile rezerve pot fi împărţite şi dis­persate între băncile din sistem.

Teoria creării banilor din nimic prin acordarea de credite: fiecare bancă poate crea bani din nimic atunci când acordă credite.

Din punct de vedere cronologic, este prima teorie privind funcţionarea sistemului bancar şi a fost susţinută de Henry Dunning Macleod, de la Universitatea Cambridge, în cartea "Teoria şi practica bancară", din 1855. Alţi susţinători ai teoriei au fost reputaţii economişti Knut Wicksell şi Joseph Schumpeter. În cartea sa "Teoria dezvoltării economice", din 1912, profesorul Schumpeter scria despre credit că "reprezintă crearea puterii de cumpărare pentru transferarea acesteia către antreprenor, dar nu simpla transferare a puterii de cumpărare existente".

John Maynard Keynes a fost susţinător al teoriei creării banilor prin creditare în anii "20, iar apoi a devenit sus­ţinător al teoriei rezervelor fracţionare.

Evoluţia teoriilor privind funcţionarea sistemului bancar este prezentată pe larg de profesorul german Richard Werner, de la Southampton Business School din cadrul University of Southampton din Marea Britanie, care le-a testat cu ajutorul unei bănci mici din Germania, Raiffeisenbank Wildenberg e.G., de unde a luat un credit de 200 de mii de euro.

Odată cu acceptarea teoriei intermedierii financiare în anii "60, "băncile au fost eliminate din modelele economice şi financiare", iar "întrebările privind originea banilor şi a modului în care oferta de bani este creată şi alocată au rămas fără răspuns", arată profesorul german.

Rezultatul experimentului a fost publicat în toamna anului 2014 în articolul "Pot băncile individuale crea bani din nimic? Teoriile şi dovada empirică", din numărul 36 al revistei International Review of Financial Analysis (IRFA).

Tot procesul a fost urmărit permanent cu ajutorul camerelor video şi de către conducătorii băncii, iar documentele aferente au fost ataşate articolului său din IRFA.

Într-o scrisoare trimisă de directorul băncii, care face parte dintr-o structură bancară cooperatistă a cărei bancă centrală este DZ Bank AG, se arată că "nimeni de la noi nu a verificat dacă avem fonduri suficiente la banca noas­tră centrală, DZ Bank AG, sau la Bundesbank şi, de asemenea, nu ne-am angajat în astfel de tranzacţii sau transferuri ale fondurilor pentru finanţarea creditului dumneavoastră".

Concluzia? "Studiul arată pentru prima dată că băncile creează, individual, bani din nimic", după cum scrie Richard Werner.

În urma experimentelor sale, profesorul german ajunge la concluzia că doar teoria bancară a creării banilor din nimic este validată de realitate, în timp ce "teoriile intermedierii financiare şi ale rezervele fracţionare nu au avut succes".

Implicaţiile, nu doar pentru politica monetară, ci şi pentru cea fiscală, sunt extraordinare. "Este necesară o nouă paradigmă monetară, macroeconomică, financiară şi bancară, bazată pe realitatea creării banilor din nimic de către instituţiile financiare", mai scrie Werner, iar "implicaţiile se extind în multe alte domenii, cum sunt politica, sociologia, dreptul, contabilitatea sau istoria economică".

În ceea ce priveşte adecvarea capitalului bancar, "cerinţe mai ridicate de capitalizare nu vor conduce în mod necesar la prevenirea ciclurilor economice şi a crizelor bancare", după cum mai arată Werner, deoarece "expansiunea creditării poate fi utilizată inclusiv pentru majorarea capitalului bancar".

După apariţia celor două articole în buletinul trimestrial din T1 2014 al Băncii Angliei, influentul jurnalist britanic Martin Wolf, de la Financial Times, a scris un articol în care pleda pentru "eliminarea puterii băncilor private de a crea bani", deoarece doar astfel "gaura gigantică din inima economiei de piaţă poate fi astupată".

În opinia sa, "interdependenţa dintre state şi bănci este sursa unei mari părţi a instabilităţii economiilor noastre".

•

Referinţe

- Banii în economia modernă: o introducere, Michael McLeay, Amar Radia şi Ryland Thomas, Buletin trimestrial T1 2014, Banca Angliei.

- Crearea banilor în economia modernă, Michael McLeay, Amar Radia şi Ryland Thomas, Buletin trimestrial T1 2014, Banca Angliei.

- Pot băncile individuale crea bani din nimic? Teoriile şi dovada empirică, Richard Werner, International Review of Financial Analysis (IRFA), nr. 36, 2014.

•

Recitiţi articolele "O ALTFEL DE EDUCAŢIE FINANCIARĂ/Înţelegerea naturii banilor este mai presus de înţelegerea produselor financiare" şi "DE CE AU CREATORII BANILOR IMUNITATE ÎN FAŢA LEGILOR?/Înţelegerea naturii banilor este mai presus de înţelegerea produselor financiare (II)", publicate în ziarul BURSA.

https://www.bursa.ro/?s=macroeconomie&articol=235853

https://www.bursa.ro/?s=macroeconomie&articol=236357