CREDIBILITATEA BĂNCILOR CENTRALE ESTE PE CALE DE DISPARIŢIE Foc încrucişat pe ţintirea inflaţiei

Accentuarea presiunilor inflaţioniste la nivel mondial strică, din nou, liniştea aparentă de pe pieţele financiare internaţionale. Chiar şi Federal Reserve a fost nevoită să acorde mai multă atenţie creşterii preţurilor şi să indice finalizarea procesului de reducere a dobânzilor.

Băncile centrale se tranformă, cu o viteză demnă de dinamica extraordinară a pieţelor, din vânător începător (n.a. care ţinteşte inflaţia, dar nu o prea nimereşte) în vânat. Pierderea puterii de cumpărare se observă tot mai acut la nivelul economiilor naţionale, iar populaţia nu pare să fie dispusă să mai accepte explicaţiile autorităţilor.

Cu atenţia îndreptată către stabilitatea sistemului financiar, băncile centrale au neglijat inflaţia şi acum se văd puse în situaţia în care nu mai au succes cu "modelarea" aşteptărilor inflaţioniste. Willem Buiter, profesor la London School of Economics şi fost economist şef al BERD, crede că istoricul inflaţiei din SUA, Marea Britanie şi zona euro în ultimii ani reprezintă un pericol iminent de pierdere a credibilităţii pentru cele trei bănci centrale.

Se pare că Banca Angliei se confruntă cu cele mai mari probleme, după cum arată Financial Times: "Investitorii sunt mai sceptici ca niciodată în ceea ce priveşte abilitatea Băncii Angliei de a stopa inflaţia".

Pe piaţa financiară, investitorii sunt gata să plătească un preţ mult mai mare pentru obligaţiunile indexate cu inflaţia decât pentru cele obişnuite, ceea ce indică, în opinia FT, că actualul cadru de politică monetară îşi pierde credibilitatea.

Menţinerea dobânzii de intervenţie, în condiţiile în care inflaţia este cu mult peste ţinta BCE, va submina serios credibilitatea acesteia, în opinia profesorului Buiter. El consideră că băncile centrale trebuie să trimită un "semnal scump" (n.a. o creştere semnificativă a dobânzilor de politică monetară) către pieţe, altfel totul va fi interpretat ca o "pălăvrăgeală ieftină". O astfel de acţiune va avea costuri economice mari şi poate declanşa chiar o recesiune. Efectele pozitive vor fi, însă, de netăgăduit: terapia de şoc va însănătoşi mediul economic prin eliminarea "dependenţilor" de banii ieftini.

Criticilor adresate cadrului actual de politică monetară, caracterizat prin ţintirea inflaţiei, li se alătură şi opiniile lui Axel Leijonhufvud, profesor emerit la UCLA. Acesta apreciază că modelele dinamice de echilibru general reprezintă o "intreprindere intelectuală falimentară". Care este legătura lor cu ţintirea inflaţiei? Aceste modele constituie baza actuală de calcul a variabilelor care intră în ecuaţia de ţintire a inflaţiei.

Atenţia distributivă a băncilor centrale va fi testată serios în perioada următoare, deoarece, pe lângă inflaţie, criza creditării este departe de final. La câteva zile după declaraţiile pline de încredere ale unor importanţi jucători de pe piaţă, FT scrie despre o "iniţiativă" promovată de Institute of International Finance în faţa băncilor centrale din SUA şi Europa. Institutul, care funcţionează ca un club format din peste 300 de instituţii financiare, doreşte modificarea normelor contabile de evaluare a activelor financiare. IIF doreşte ca marcarea la piaţă să fie înlocuită, în cazul activelor mai puţin lichide, cu o evaluare pe baza preţurilor istorice (!!!).

Majoritatea instituţiilor de reglementare au criticat, până în prezent, acest tip de propuneri, deoarece reduc impactul unei crize, generate tocmai de practicile agresive de creditare ale marilor bănci.

Într-o intervenţie mai puţin obişnuită, Horst Köhler, preşedintele Germaniei şi fostul preşedinte al FMI, exprimă aceleaşi opinii în cadrul unui interviu acordat revistei Stern. Köhler consideră că pieţele financiare au devenit un "monstru", iar marile bănci sunt comparate cu alchimişti responsabili pentru "distrugerea masivă a activelor financiare". Preşedintele Germaniei se pronunţă pentru reglementări mai stricte ale pieţelor financiare şi doreşte refacerea "culturii bancare a Europei continentale".

Până la refacerea acestei culturi, băncile centrale sunt cele care se confruntă cu deteriorarea accelerată a instrumentelor financiare acceptate în garanţie, pentru fondurile injectate pe piaţă.

Profesorul Buiter consideră că "materializarea riscului de credit, ataşat activelor acceptate de către băncile centrale, poate conduce la apariţia unor "găuri" majore în bilanţurile acestora", iar capitalul lor poate să dispară cu uşurinţă. Pot ajunge băncile centrale la faliment? Se pare că da. Cel puţin aceasta este concluzia la care ajunge Buiter, într-un articol publicat de către Centre for Economic Policy Research (www.cepr.org), articol prezentat în rezumat şi pe blogul său, găzduit de Financial Times.

În condiţiile în care poate fi nevoie de o creştere a capitalului BCE, acţionarii acesteia vor contribui proporţional cu cotele deţinute în prezent. Capitalul de 5 miliarde de euro al BCE este format prin contribuţia băncilor centrale din cele 27 state membre ale Uniunii Europene, constituite în Sistemul European al Băncilor Centrale (ESCB).

Va fi nevoită Banca Naţională a României să contribuie la recapitalizarea Băncii Centrale Europene? Dinamica evenimentelor de pe pieţele internaţionale din ultimul an arată că am depăşit de mult perioada în care "nu se întâmplă nimic", iar acum totul este posibil.